ICCJ. Decizia nr. 1042/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 6078 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC "T.G. CO" SRL, în contradictoriu cu pârâta A.F.P. a Sectorului 6 București, prin care solicita suspendarea executării, în parte, a Deciziei de impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 - privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în cuantum de 203.228 RON, aferent unei baze de impozitare de 1.069.619 RON și accesorii aferente în suma de 314.038 RON, a Deciziei de impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 - privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu privire la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, în cuantum de 7.137 RON, aferent unei baze de impozitare de 237.893 RON și accesorii aferente în sumă de 14.218 RON, precum și a Deciziei de impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 - privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu privire la impozitul pe venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație în cuantum total de 440.847 RON, aferent unei baze de impozitare în sumă de 2.966.929 RON și accesorii aferente în sumă de 443.029 RON, până la pronunțarea instanței de fond, cu stabilirea unei cauțiuni minime.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 284.999 RON, aferent unei baze de impozitare de 1.499.995 RON și accesorii aferente în suma de 314.038 RON cu privire la TVA; obligațiile fiscale suplimentare de plată cu privire la impozitul pe venitul microîntreprinderilor în cuantum de 7.137 RON, aferent unei baze de impozitare de 237.893 RON și accesorii aferente în sumă de 14.218 RON, precum și obligațiile fiscale suplimentare de plată cu privire la impozitul pe venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație în cuantum total de 440.847 RON, aferent unei baze de impozitare în sumă de 2.966.929 RON și accesorii aferente în sumă de 443.029 RON.
împotriva acestui act a formulat contestație reclamanta, ce a fost înregistrată la ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 046642 din 03 iunie 2011.
Orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. în acest sens, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural aflat la îndemâna chiar a autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, să existe posibilitatea ca acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
în considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. în acest sens, conform art. 14 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și completată, măsura suspendării actelor administrative poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
în sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).
Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.
în speță, reclamanta a invocat ca și motiv de nelegalitate greșita calificare a contractelor investigate ca fiind contracte de consignație, iar nu convenții civile, cum sunt în realitate. Cu toate acestea, se observă că analiza acestor motive ar presupune interpretarea voinței părților contractante, astfel cum aceasta se deduce din clauzele contractuale, pentru a se stabili care a fost intenția acestora la momentul perfectării contractelor investigate, ceea ce ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, împrejurare ce este incompatibilă cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, motivele invocate de reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.
în ceea ce privește paguba iminentă, deși reclamanta relevă o serie de consecințe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului. De asemenea, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare și la definiția dată de art. 2 lit. ș) din lege, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.
Recursul
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.
în motivarea cererii de recurs reclamanta SC "T.G. CO" SRL a arătat în esență următoarele:
în ceea ce privește existența cazului bine justificat, se arată că instanța de fond trebuia să constate admisibile condițiile legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, depunerea contestației administrative prealabile și obligatorii și plata cauțiunii.
Se arată că în mod eronat a apreciat instanța fondului că nici unicul temei al contestației formulate ar fi acela al calificării unor contracte încheiate de societate. Consideră recurenta că temeiurile de nelegalitate invocate constau în neobservarea unor dispoziții legale aplicabile perioadelor aplicabile inspectate, respectiv a prevederilor art. 137 alin. (3) și art. 138 C. fisc.
Astfel se arată de recurent, nu s-a considerat baza impozabilă legală, baza aferentă reducerilor/bunurilor acordate persoanelor fizice, clienți fideli ai produselor pe care societatea le comercializa care nu au primit o sumă anume drept comision ci un bonus/reducere făcute în timpul unei luni.
- în ceea ce privește încadrarea societății în categoria microîntreprinderilor, baza de impunere pe impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost considerată greșit drept valoarea de vânzare a produselor, fără diminuarea ei cu reducerile comerciale acordate în sensul prevederilor art. 138.
- De asemenea se arată de recurentă, organul de inspecție a ignorat aplicarea Deciziei nr. 3 a Comisiei de proceduri Fiscale, aprobată prin OPANAF nr. 1801/2008, societatea a achitat de bună credință la termen impozitul pe venituri din activități desfășurate în baza convențiilor civile.
- Referitor la prejudiciul iminent se arată că este îndeplinită condiția, având în vedere că există posibilitatea punerii în executare silită a actului administrativ, faptul că va fi obligată la repetarea în mod nejustificat a plății sumei de 415.778 RON deja achitate, la care se adaugă accesoriile, toate acestea ducând la blocarea activității societății.
în drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ.
Apărările intimatei - pârâte
Pârâta-intimată D.G.F.P. - municipiul București, Autoritatea Juridică - în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 - a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea ei ca nefondată, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate precum și în conformitate cu prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Cu privire la existența unui caz bine justificat
Pentru dovedirea îndeplinirii primei condiții impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă avea obligația să argumenteze existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) din legea contenciosului).
Argumentele legate de legalitatea actului administrativ nu pot fi apreciate în cadrul analizei întemeiată pe dispozițiile art. 14.
Calificarea contractelor încheiate de societate și dispozițiile legale aplicabile în consecință, nu sunt în măsură a fi analizate la nivel de aparență, ele duc la tranșarea pe fond a problemelor de drept supuse analizei instanței de contencios.
Se observă că aceleași motive, de nelegalitate au fost invocate pe fondul contestației recurentei-reclamante, ori motivele de nelegalitate nu sunt identice cu cele care reprezintă un caz bine justificat, acestea din urmă trebuie să fie indicii de nelegalitate evidente, care să răstoarne prezumția de legalitate.
Or, în speță pentru a verifica cele susținute de recurenta-reclamantă, instanța de fond trebuie să administreze probatorii pe fondul cererii, ceea ce este incompatibil cu exigențele art. 14 din Legea nr. 574/2004.
Nici celelalte motive privind baza aferentă reducerilor - bonusurilor sau legea de impunere pe impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu pot fi dezlegate fără a califica contractele încheiate de societatea recurentă, instanța care va judeca în fond contestația împotriva actului administrativ fiscal va aprecia dacă bonusurile prevăzute în contracte, reprezintă sau nu o cheltuială în desfășurarea activității sale economice pe bază de probatorii.
Prin urmare, se reține că nu au fost relevate de recurenta - reclamantă împrejurări legate de starea de drept sau de fapt care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.
Cu privire la prejudiciul iminent
în condițiile în care nu se determină o împrejurare care să se constituie ca fiind un caz bine justificat, orice aprecieri în legătură cu un iminent prejudiciu în patrimoniul recurentei sunt nerelevante câtă vreme, legiuitorul cere îndeplinea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, se constată că recurenta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 574/2004, instanța de fond pronunțând astfel o sentință legală și temeinică.
Față de cele arătate, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1034/2012. Contencios → |
|---|
