ICCJ. Decizia nr. 1047/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 228/CA din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios, administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții Primarul comunei C. și Consiliul Local al comunei C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Satu Mare, prin care solicitau suspendarea executării deciziei nr. 2/2011 și a procesului-verbal de constatare emise de această din urmă pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul Primarul comunei C., invocând și motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie suspendarea executării deciziei nr. 2/2011 și a procesului-verbal de constatare emise de Camera de Conturi Satu Mare, în cadrul unui control asupra modului de respectare a prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice la unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
într-adevăr, Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum nu sunt prevăzute "prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.
De asemenea, așa cum rezultă din conținutul acestora, măsurile dispuse prin actele contestate se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, neîncadrându-se în sfera litigiilor " care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora.
Așadar, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența Curților de Apel.
Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, apreciind că a fost întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., a admis recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamantul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1042/2012. Contencios → |
|---|
