ICCJ. Decizia nr. 1155/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți de pe lângă A.N.P.H. și pe Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Timiș solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 6989 din 16.12.2010 emisă de prima pârâtă, precum și certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3171 din 15.06.2010 emis de a doua pârâtă.
Pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Timiș a formulat întâmpinare în care a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului în primă instanță, întrucât reclamantul atacă un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 571 din 04 mai 2011, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
în considerentele hotărârii, Tribunalul a făcut trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, coroborate cu cele ale art. 901alin. (1), art. 902alin. (4) din Legea nr. 448/2006.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
La termenul de judecată din data de 24 august 2011, Curtea a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care se substituie în drepturile și obligațiile A.N.P.H., conform art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 68/2010.
Acest pârât a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a arătat că decizia de încadrare în grad de handicap din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți este în conformitate cu prevederile Ordinului comun al M.M.F.E.S. și nr. 1992 al M.S.P. din 2007.
Reclamantul a formulat concluzii scrise cu privire la întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în care a arătat că aceasta nu a fost formulată în termenul legal.
Totodată, reclamantul a arătat că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât a parcurs procedura administrativă prealabilă.
Pe fondul cauzei, reclamantul a susținut că decizia de încadrare în grad de handicap din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți este nelegală și discriminatorie, întrucât are un handicap permanent și nerevizuibil care necesită asistent personal.
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 398 din 22 septembrie 2011, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I., a anulat parțial decizia nr. 6989 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți de pe lângă A.N.P.H., precum și certificatul de încadrare în grad de handicap din 15 iunie 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Timiș, în ceea ce privește mențiunea "fără asistent personal" și a obligat pârâtele să emită actele corespunzătoare recunoașterii pentru reclamant a dreptului de a avea asistent personal, în perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap din 15 iunie 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Timiș.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât reclamantul a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, prin formularea contestației la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.
Pe fondul cauzei, conform certificatului de încadrare în grad de handicap din 15 iunie 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Timiș, reclamantul R.I. a fost încadrat în gradul 1 de handicap - handicap grav, fiind diagnosticat cu "boală Parkinson formă agravată std. III/IV formă tremoigenă cu thaldinotomie stg în 2002; în prezent, cu moment ON-OFF".
Ancheta socială efectuată de Direcția de Asistență Socială Comunitară a municipiului Timișoara a arătat că reclamantul necesită ajutor din partea altei persoane pentru efectuarea igienei personale, vestimentare și a locuinței, procurarea, prepararea și servirea hranei, efectuarea cumpărăturilor, procurarea medicamentelor; de îngrijirea acestuia se ocupă soția. Reclamantul prezintă autonomie pentru deplasarea în interiorul locuinței, însă pentru deplasări în exteriorul locuinței necesită sprijin integral din partea altei persoane.
Părțile sunt de acord asupra faptului că reclamantul a fost încadrat corect în gradul 1 de handicap - handicap grav, însă, prin actele administrative deduse judecății, contestă dreptul acestuia la asistent personal.
Prima instanță a apreciat că refuzul autorităților pârâte de a acorda reclamantului dreptul la asistent personal este nejustificat, întrucât acesta se încadrează în prevederile art. 35 din Legea nr. 448/2006, care dispun faptul că: "persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la asistent personal".
Această concluzie a fost fundamentată pe aspectele reținute în ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului.
în altă ordine de idei, curtea de apel a reținut faptul că actul administrativ contestat în cauză este nemotivat, întrucât în cuprinsul acestuia nu se indică criteriile legale pe care reclamantul nu le îndeplinește pentru a putea beneficia de asistent personal, ceea ce atrage sancțiunea nulității sale.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului R.I.
întrucât în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanța de control judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat.
Recurenții au invocat faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 448/2006, întrucât intimatul necesită doar parțial ajutor pentru îngrijire și deplasare în exteriorul locuinței și nu folosește dispozitive pentru deplasare.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Problema dedusă judecății este aceea dacă intimatul se încadrează în prevederile art. 35 din Legea nr. 448/2006, adică dacă are dreptul de a beneficia de asistent personal.
Textul legal anterior nominalizat dispune că acest beneficiu poate fi acordat doar persoanelor cu handicap grav, în baza evaluării sociopsihomedicale.
în cauza de față, recurenții nu au contestat încadrarea intimatului în gradul 1 de handicap - handicap grav -, dar au apreciat că situația personală a acestuia nu îl îndreptățește să beneficieze de asistent personal, fără a nominaliza în actul administrativ dedus judecății care sunt criteriile medicopsihosociale, aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al M.M.F.E.S. și nr. 1992 al M.S.P. din 2007, pe care intimatul nu le satisface.
Pe acest aspect, înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său în consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției care a emis actul.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
De asemenea, înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că aspectele reținute în raportul de anchetă socială îl recomandă pe intimat pentru acordarea asistentului personal.
Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, a respins recursurile ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1184/2012. Contencios → |
|---|
