ICCJ. Decizia nr. 1263/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1263/2012
Dosar nr. 10202/1/2011
Şedinţa publică de la 8 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 7797 din 5 august 2011 emis de către pârâtă, anularea aceluiaşi ordin, obligarea autorităţii sus-menţionate la emiterea unui nou ordin care să retină reluarea raporturilor de serviciu pentru reclamantă, constatarea nelegalităţii operaţiunilor ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 7797/2011, precum şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti reprezentând drepturile salariale de care reclamanta a fost privată ca urmare a emiterii ordinului nelegal, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, având ca obiect suspendare executare act administrativ, respectiv a Ordinului nr. 7797 din 5 august 2011 emis de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu este întrunit în speţă, în persoana reclamantei, motivul reprezentat de „ cazul bine justificat", aşa cum este el definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că motivele de nelegalitate a ordinului contestat invocate de reclamantă în susţinerea suspendării nu sunt suficient de pertinente pentru a înfrânge prezumţia de legalitate şi caracterul execuţional al acestui act administrativ, cu atât mai mult cu cât pârâta, tocmai pentru a testa capacităţile reclamantei de a-şi desfăşura activitatea în aproximativ aceleaşi condiţii de muncă, i-a oferit acesteia oportunitatea de a participa la un concurs pe care însă reclamanta nu l-a promovat.
Judecătorul fondului, a apreciat că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia prevenirii unei pagube iminente, întrucât reclamanta nu se poate afla în ceea de-a doua ipoteză reglementată de textul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, având în vedere funcţia pe care a ocupat-o anterior în autoritatea publică precum şi dimensiunile acesteia la nivel naţional.
Împotriva încheierii din 7 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs în termen legal reclamanta, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta critică hotărârea primei instanţei sub aspectul neanalizării motivelor invocate în susţinerea cazului bine justificat, deşi, în opinia recurentei, nepublicarea în M. Of. a Ordinelor nr. 246/2011 şi nr. 2407/2011, pe baza cărora a fost emis ordinul a cărui suspendare se solicită, atrage inexistenţa acestora.
Prin urmare, susţine recurenta, măsura eliberării sale din funcţia publică deţinută a fost dispusă în baza unor acte administrative cu caracter normativ, nule de drept, precum şi în baza unor proceduri derulate cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv cu nerespectarea dreptului la preaviz.
În dezvoltarea criticilor aduse hotărârii pronunţate de instanţa de fond, recurenta mai arată că măsura eliberării sale din funcţia deţinută a fost dispusă cu nesocotirea dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, precum şi prin încălcarea prevederilor H.G. nr. 611/2008, astfel că în cauză se poate vorbi despre o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ atacat.
În fine, recurenta susţine că în mod greşit, prima instanţă a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente, deşi eliberarea reclamantei din funcţie începând cu data de 8 august 2011 în contextul realităţii social economice, a situaţiei existente pe piaţa muncii, conduc la lipsirea acesteia de orice venit la acest moment.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Cauza dedusă judecăţii care are ca obiect cererea de suspendare a executării ordinului nr. 7797 din 5 august 2011 prin care intimata Autoritatea Naţională a Vămilor a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentei, începând cu data de 8 august 2011, prin eliberare din funcţia publică teritorială de execuţie - consilier grad profesional superior gradaţia 5, clasa de salarizare 59, la Compartimentul Nomenclatură Vamală şi Origine din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
În doctrina de drept administrativ, se susţine că principiul legalităţii impune trei reguli: existenţa unei baze legale, obligaţia de a respecta regulile care reglementează activitatea administraţiei, precum şi obligaţia de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administraţiei, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administraţia.
Instanţa de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către partea aflată în discuţie nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei administrative contestate.
Astfel, ordinele Preşedintelui ANAF nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual.
Conform doctrinei de specialitate, actele administrative individuale sunt manifestări de voinţă care creează, modifică, desfiinţează drepturi şi obligaţii în beneficiul sau sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate.
Prin cele două acte anterior arătate, a fost aprobată structura organizatorică şi statul de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor şi structurilor subordonate; ca atare, este vorba despre un subiect de drept determinat.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.", precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual".
La o analiză în aparenţă a înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte apreciază că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, întrucât necesitatea reorganizării şi stabilirea structurii organizatorice a sistemului vamal sunt aspecte ce ţin de oportunitatea emiterii unui act administrativ de către conducătorul instituţiei care, în contextul economic actual, a redus la nivelul întregului sistem vamal numărul de posturi de la 4589 la 3159, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 565/2011 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Criticile recurentei - reclamante cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 sunt nefondate, întrucât lipsirea reclamantei de drepturile salariale aferente funcţiei publice exercitate, nu produce acesteia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanţa constată nelegalitatea actului administrativ atacat, având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor băneşti de care aceasta a fost lipsită după încetarea raporturilor de serviciu.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.F. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1269/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
