ICCJ. Decizia nr. 1269/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1269/2012
Dosar nr. 310/54/2011
Şedinţa de Ia 8 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanţii S.E., F.C.D. şi S.G.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul situat în Craiova, strada Crişan, nr. 9, imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1283/N/2001 cu plata daunelor cominatorii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, deşi prin Dispoziţia nr. 10268 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova le-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menţionat mai sus în cuantum de 106.543,81 lei, nici la acest moment cererea lor nu a fost soluţionată.
Prin întâmpinare, pârâta CCSD a solicitat respingerea acţiunii ca nefondate, arătând că dosarul reclamanţilor nu este complet, precizând, totodată, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare, ordinea de soluţionare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.
Prin Sentinţa nr. 254 din 6 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamanţi S.E., F.C.D. şi S.G.C. şi a obligat pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanţilor decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, str. Crişan, nr. 9, Dolj conform Dispoziţiei nr. 10268 din 16 iunie 2005 a Primarului Mun. Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului lor prin formularea unei notificări în anul 2001, şi deşi autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor s-a pronunţat la 16 iunie 2005, nici până la acest moment pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamanţilor pentru imobilul preluat abuziv.
În acest context, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, iar noţiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică şi respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a unei cauze.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că în afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
În fine, prima instanţă a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte solicitarea Comisiei privind completarea documentaţiei ce a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamanţi, instanţa de fond a constatat că aceasta a survenit după 6 ani de la data emiterii deciziei ceea ce practic echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire în condiţiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deşi Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii, prima instanţă a reţinut că această măsura de constrângere nu se justifica, mai ales în condiţiile în care reclamanţii au completat cu anumite acte dosarul de restituire.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei, invocând ca temei legal art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei fără să ţină seama de particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând şi Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că „Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite".
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, strada Crişan, nr. 9 imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1283/N/2001.
Calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri i-a recunoscută prin Dispoziţia nr. 10268 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care le-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menţionat în litigiu, în cuantum de 106.543,81 lei.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunţat în mod constant şi instanţa supremă.
Înalta Curte constată că reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor emisă în 16 iunie 2005, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12603/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns prima instanţă, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile articolului 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
Prin urmare, critica recurentei privind nesocotirea de către prima instanţa a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este justificată.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 254 din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1263/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1273/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
