ICCJ. Decizia nr. 1308/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1308/2012
Dosar nr. 240/42/2011
Şedinţa publică de la 9 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, anularea deciziei din 19 ianuarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, prin care a fost obligată la plata sumei de 580.889 RON, reprezentând 163.540 RON taxă pe valoare adăugată şi majorări de întârziere aferente, precum şi 175.764 RON, cu titlu de impozit pe profit cu majorările de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în activitatea desfăşurată a înregistrat în mod corespunzător veniturile şi cheltuielile aferente acestora, iar cheltuielile izvorâte din raporturile contractuale derulate şi înregistrate în mod legal, conform planului de conturi, în contabilitatea proprie, sunt pe deplin deductibile din punct de vedere fiscal.
A susţinut, astfel, că impozitul pe profit a fost calculat corect, iar în ce priveşte T.V.A. organul de control nu a recunoscut deductibilitatea cheltuielilor din raporturile comerciale derulate de aceasta şi celelalte societăţi cu care a avut raporturi comerciale şi că nici T.V.A. înscrisă în facturile emise de furnizori şi achitată nu este deductibilă, fiind astfel obligată în mod greşit la plata sumelor reţinute în decizia de impunere.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, susţinând că în mod corect prin decizia atacată s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, atât în ceea ce priveşte debitul constând în impozit pe profit şi T.V.A. stabilit suplimentar, cât şi în ceea ce priveşte majorările aferente, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, faţă de sesizarea penală formulată de către organul de control, pentru sumele ce fac obiectul deciziei de impunere, în temeiul art. 114 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 148 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantă.
În considerentele acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că organul de control din cadrul autorităţii pârâte a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru a stabili dacă în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, considerând că între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sumă totală de 580.889 RON, constatate prin raportul de inspecţie fiscale din 27.10.2010, în urma căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, ce a fost contestată, şi stabilirea pretinsului caracter infracţional al faptelor săvârşite, ar exista o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă şi, în consecinţă, a dispus suspendarea procedurii de soluţionare.
Judecătorul fondului a apreciat astfel că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., care prevăd că procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă se suspendă atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, până la soluţionarea laturii penale.
3. Recursul declarat de SC F. SRL
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, cu consecinţa continuării procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 47502 din 23 noiembrie 2010.
În motivarea căii de atac, recurenta – reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a reţinut greşit îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru suspendarea soluţionării contestaţiei.
În acest sens, a arătat că autoritatea fiscală are doar suspiciuni privind realitatea operaţiunilor economice desfăşurate, iar nu indicii asupra unor fapte penale concrete, de existenţa căreia să depindă soluţionarea cauzei administrativ - fiscale.
De asemenea, recurenta - reclamantă a arătat că, în speţă, nu au fost respectate obligaţiile impuse prin art. 108 alin. (2) C. proc. fisc., legate de comunicarea către contribuabil, a procesului - verbal pe care organele de inspecţie fiscală au obligaţia să îl întocmească atunci când sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ – fiscal atacat pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2011, prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de recurenta - reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc.
Potrivit acestei prevederi legale, autoritatea competentă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Textul legal citat conţine o normă permisivă, astfel că instanţa de contencios administrativ poate evalua decizia de suspendare din perspectiva modului în care autoritatea fiscală şi-a exercitat dreptul de apreciere, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii măsurii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.
În speţă, în motivarea deciziei contestate, autoritatea fiscală a reţinut că prin adresa nr. 8580 din 28 octombrie 2010, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti procesul verbal din 27 octombrie 2010, încheiat la societatea comercială recurentă, pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Sub aspectul înrâuririi hotărâtoare pe care stabilirea caracterului infracţional al faptelor ar avea-o asupra soluţionării contestaţiei administrative, autoritatea emitentă a reţinut că în speţă se ridică problema realităţii operaţiunilor economice desfăşurate de societatea comercială, întrucât s-a constatat evidenţierea în contabilitate a unor achiziţii de bunuri de la societăţi comerciale cu comportament tip „fantomă” şi achiziţii de servicii pentru care nu s-a dovedit realitatea prestării acestora.
Nici în decizia de suspendare a contestaţiei, nici în adresa de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti nu se menţionează în ce constau indiciile privind săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005 („Constituie infracţiune…reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”), indicate în finalul sesizării.
Or, din interpretarea art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., rezultă că măsura suspendării poate fi dispusă numai pentru motive temeinice, când există indicii, iar nu simple suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni, iar între posibilul caracter penal al faptelor sesizate şi stabilirea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului exista o interdependenţă.
Recurenta - reclamantă a invocat şi nerespectarea prevederilor art. 108 din C. proc. fisc., potrivit cărora „ Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penala in legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penala.
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuza sa semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului”.
Intimata - pârâtă nu a formulat nici un fel de apărare în acest sens şi nu a făcut dovada îndeplinirii formalităţii prealabile a comunicării procesului - verbal către contribuabil.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării şi anulării actului administrativ fiscal în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC F. SRL împotriva sentinţei nr. 148 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei SC F. SRL.
Anulează decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1229/2012. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 1358/2012. Contencios → |
|---|
