ICCJ. Decizia nr. 1639/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1639/2012
Dosar nr. 125/44/2011
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 129 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele B.M.M., M.M.D., G.M.F., G.E.D., A.I.D.I., B.C.C.R., V.V.M.V., G.A.N., O.V.F., G.F.C.M. şi S.I.G., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., având ca obiect obligaţia de a face, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea S.H. în parte, a obligat pe pârâtă Universitatea S.H. să elibereze reclamantelor, diploma de licenţă, urmare a promovării de către acestea, a examenului de licenţă din anul 2009, a obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licenţă a reclamantelor, în termen de 30 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri şi de asemenea să desemneze unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziţia pârâtei tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamantelor a actelor de studii, în acelaşi termen de 30 de zile, a respins capetele de cerere referitoare la daunele morale, daune-interese şi sancţiuni de aplicat formulate de reclamante şi a obligat pârâta Universitatea S.H. la plata sumei de 3.300 RON cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, din adeverinţele emise de pârâta Universitatea S.H., rezultă că reclamanţii au fost admişi să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au şi promovat, astfel că în mod justificat acestora li s-au eliberat adeverinţele din care rezultă că sunt licenţiaţi în drept.
Referitor la specializarea urmată de reclamanţi pentru care instituţia de învăţământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, Curtea a constatat că, aşa cum rezultă din comunicatul conducerii universităţii, aflat la dosar, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăţilor sale”.
Din dispoziţiile art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare emis de universitate, rezultă că „Universitatea S.H. organizează formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, respectând prevederile din Legea învăţământului nr. 84/1995. În art. 4 din Regulament se defineşte noţiunea învăţământului la distanţă, formă de învăţământ absolvită de reclamanţii din prezenta cauză.
Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au urmat cursurile organizate de pârâtă şi sunt licenţiaţi în drept, motiv pentru care sunt îndreptăţiţi să li se elibereze şi diplomele de licenţă.
Referitor la excepţia invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Curtea a considerat-o nefondată, motivat de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor.
Mai mult, pentru tipărirea diplomelor de licenţă, instituţia de învăţământ superior are nevoie de avizul ministerului.
Curtea a apreciat cererea de chemare în garanţie întemeiată în parte, întrucât, pentru tipărirea diplomelor de licenţă, instituţia de învăţământ are nevoie de avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor, iar din probele administrate a rezultat că cele două instituţii s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor.
În acest context, în temeiul dispoziţiilor art. 60 şi următoarele din C. proc. civ., prima instanţă a obligat chemata în garanţie să aprobe tipărirea formularelor pentru diplomele de licenţă ale reclamanţilor.
Obligarea la plata daunelor cominatorii nu se impune, a apreciat judecătorul fondului, întrucât din niciun act aflat la dosar nu rezultă faptul că Ministerul Educaţiei refuză să avizeze tipărirea diplomelor, această instituţie susţinând că a aprobat tipărirea diplomelor cerute de Universitatea S.H.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul căii de atac, recurentul critică motivarea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de M.E.C.T.S., susţinând că nu rezultă cu claritate motivele care au determinat instanţa să pronunţe această soluţie. Prin urmare, neindicarea de către instanţa de fond a motivelor de fapt care au stat la baza respingerii excepţiei invocate echivalează cu o necercetare a cauzei.
Totodată, recurentul susţine că instanţa de fond a interpretat în mod greşit materialul probator depus la dosar şi, mai mult, a considerat în mod eronat că un regulament intern al unei persoane juridice de drept privat are o putere superioară legilor şi hotărârilor de guvern cu incidenţă în domeniul organizării şi funcţionării învăţământului superior.
Singurele entităţi care au atât dreptul, cât şi obligaţia de a elibera diplomele de licenţă sunt instituţiile de învăţământ superior acreditate. Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, acreditarea organizaţiilor furnizoare de educaţie acordă dreptul acestora de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a organiza, după caz, examen de absolvire, licenţă, masterat, doctorat.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea M.E.C.T.S., instanţa de fond era obligată să verifice dacă şcolarizarea la facultatea, specializarea şi forma de învăţământ urmată de reclamante este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
În cazul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 88/1993 şi ale O.U.G. nr. 75/2005 şi nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ.
Universitatea S.H. din Bucureşti avea dreptul să organizeze admitere (şi examene de absolvire/licenţă) doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcţioneze provizoriu, aprobate prin hotărâre de guvern.
Este de asemenea responsabilitatea fiecărei instituţii de învăţământ superior de a organiza proces de învăţământ în limitele legii. Lipsa de răspundere şi acţiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept, cum ar fi M.E.C.T.S.
Autoritatea recurentă precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate. Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate.
Deci, nicio instituţie nu este îndreptăţită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfăşoare procesul de învăţământ pentru formele de învăţământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării şi autorizării provizorii.
Unicul responsabil pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ este Instituţia de învăţământ superior, în speţă Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de şcolarizare de la cât mai mulţi „studenţi".
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învăţământ superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit art. 2 din acelaşi Regulament, actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care confirmă studiile de învăţământ superior efectuate şi titluri sau calităţi dobândite şi conferă titlurilor acestora drepturi şi obligaţii ce decurg din Legea nr. 84/1995/R şi din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul şi atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.
Potrivit art. 5, instituţiile de învăţământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa şi elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condiţiile legii.
Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituţiei, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H. şi înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, Universitatea respectivă, ca instituţie organizatoare a examenelor de licenţă, s-a obligat să elibereze diplomă de licenţă, însoţită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licenţă, până la eliberarea diplomei de licenţă, facultăţile putând elibera, la cerere, adeverinţe prin care să se certifice promovarea examenului de licenţă, precum şi rezultatele la examenul de licenţă şi valabilitatea adeverinţei până la elaborarea diplomei.
Prin H.G. nr. 1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licenţă şi specializate din cadrul acestora şi numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006 – 2007, pentru studenţii admişi în anul I. Pentru domeniul „Ştiinţe Juridice” s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licenţă „Drept”, specializările „Drept” şi „Drept Comunitar”.
Potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul 2006-2007, admiterea în învăţământul superior se organizează numai în instituţiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate şi specializări care au obţinut autorizaţia de funcţionare provizorie.
Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau de învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către unităţile care organizează cursuri de zi în domeniile respective şi dispun de departamente specializate.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu poate fi reţinută, deoarece instanţa de fond, prin admiterea cererii de chemare în garanţie, nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor de licenţă - atribuţie exclusivă a universităţii, ci a obligat recurentul să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licenţă pentru reclamanţii-intimaţi, condiţie în baza căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome de licenţă. Iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competenţa exclusivă a recurentului, conform Ordinului nr. 2284/2007.
Susţinerile din recurs privind neanalizarea de către instanţa de fond a hotărârilor de guvern, prin care Universitatea S.H. a fost autorizată să funcţioneze provizoriu şi a dreptului acestei universităţi de a elibera acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neacreditate nu pot fi reţinute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanţie, instanţa de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învăţământ la distanţă.
Cu privire la situaţia de fapt care priveşte cererea de chemare în garanţie, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licenţă, iar dreptul absolvenţilor de a li se elibera diplomele de licenţă nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanţie.
Instanţa de control judiciar reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile din 15 noiembrie 2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, şi nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 129/2011 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 2400 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1358/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1807/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
