ICCJ. Decizia nr. 132/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 190/F/CA/2010 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării acțiunii, tardivității, lipsei de obiect și autorității de lucru judecat, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S, reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior emiterii acestui ordin și obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturile aferente, începând cu data eliberării din funcție și până la data reintegrării în funcție, actualizate cu rata inflației.
Totodată, Curtea de Apel Alba Iulia a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Prin decizia nr. 509 din 28 ianuarie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 190/F/CA din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Ulterior, prin cererea formulată la data de 02 iunie 2011 și reiterată la data de 10 noiembrie 2011, respectiv la data de 14 noiembrie 2011, intimatul-reclamant M.I. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281-2812 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 509 din 28 ianuarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
în motivarea cererii, petentul a susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea recursului, deși la dosarul cauzei a fost depusă dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 RON.
La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2012, intimata Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea cererii de completare formulată, în principal, ca inadmisibilă, susținând că, pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, petentul are deschisă calea executării silite, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 2812 C. proc. civ.
în subsidiar, instituția intimată a solicitat respingerea cererii formulate în cauză ca rămasă fără obiect, arătând faptul că, prin ordinul de plată din 02 mai 2011, Casa Județeană de Pensii Alba a achitat reclamantului M.I. suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Examinând cauza și cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 2812alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte constată că excepțiile inadmisibilității și rămânerii fără obiect a cererii sunt nefondate, iar cererea de completare dispozitivului deciziei din 28 ianuarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 2812alin. (1): "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".
Acest text de lege reglementează termenul în care pot fi completate hotărârile date în primă instanță prin care s-au admis ori s-au respins cererile părților, hotărârile prin care instanța de apel evocă fondul, hotărârile instanței de recurs date în fond după casare cu reținere și hotărârile prin care, după ce s-a admis contestația în anulare sau revizuirea, s-a rejudecat fondul, dar nu exclude posibilitatea părții de a formula cerere de completare a dispozitivului în situația hotărârilor irevocabile. O interpretare contrară ar fi de natură a încălca dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privând partea de posibilitatea de realizare a drepturilor sale, cu care a fost anterior sesizată instanța de judecată, în condițiile în care, în mod constant, practica judiciară a stabilit că asemenea cereri nu sunt admisibile pe calea revizuirii.
Pe de altă parte, înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute argumentele invocate de instituția intimată referitoare la executarea silită ca procedură de recuperare a cheltuielilor de judecată solicitate de către petent, întrucât executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Or, prin decizia nr. 509 din 28 ianuarie 2011, instanța de recurs a omis să soluționeze cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât intimatul-reclamant M.I. nu deținea un titlu executoriu care să conțină obligația de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a recursului.
Singurul titlu executoriu care putea fi învestit cu formulă executorie în conformitate cu dispozițiile art. 376 alin. (1) și art. 377 alin. (1) C. proc. civ. era sentința nr. 190/F/CA/2010 din 7 iulie 2010, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a obligat pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale să plătească reclamantului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, ocazionate cu soluționarea fondului cauzei.
Pentru aceste motive, înalta Curte reține că excepția inadmisibilității cererii de completare a dispozitivului Deciziei nr. 509 din 28 ianuarie 2011 pronunțată de instanța de recurs este nefondată.
în susținerea excepției rămânerii fără obiect a cererii, intimata Casa Națională de Pensii Publice a precizat faptul că a achitat reclamantului M.I. suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată și a depus la dosar ordinul de plată din 02 mai 2011 și adresa din 08 februarie 2011, emisă de Serviciul Juridic și Contencios și comunicată către Direcția Economică și Execuție Bugetară a instituției.
Verificând conținutul acestor înscrisuri, înalta Curte reține că intimata Casa Națională de Pensii Publice nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea recursului, la plata cărora, de altfel, nici nu fusese obligată de către instanța de recurs, ci, în realitate, instituția intimată a făcut dovada executării de bunăvoie a dispozițiilor cuprinse în sentința nr. 190/F/CA/2010 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, referitoare la cheltuielile de judecată în cuantum de 300 RON, efectuate în etapa soluționării fondului cauzei.
Față de aceste argumente, înalta Curte apreciază că excepția rămânerii fără obiect a cererii de completare formulată în cauză este nefondată.
Referitor la cererea de completare a dispozitivului deciziei din 28 ianuarie 2011 pronunțată de instanța supremă, înalta Curte constată faptul că, din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimatul-reclamant M.I. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, atașând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 RON.
Având în vedere soluția pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, devin incidente dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului deciziei din 28 ianuarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că a obligat recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa procesuală a recursului, către intimatul-reclamant M.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1326/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1286/2012. Contencios → |
|---|
