ICCJ. Decizia nr. 1531/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1531/2012
Dosar nr. 383/33/2011*
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată la data de 17 martie 2011, reclamanţii M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) şi A.M. au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să fie obligat conducătorul autorităţii publice pârâte, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 10 martie 2011 şi până la executarea efectivă a Sentinţei civile nr. 267 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 620/33/2010, irevocabilă.
Prin Sentinţa nr. 331 din 1 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor în sensul obligării conducătorului autorităţii pârâte la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 şi până la executarea efectivă a Sentinţei nr. 267 din 22 iunie 2010, irevocabilă la data de 10 martie 2011.
Prin Decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul împotriva Sentinţei nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 110 din 13 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) şi A.M. în contradictoriu cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligat conducătorul autorităţii pârâte - preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 şi până la executarea efectivă a Sentinţei nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunţată în Dosar nr. 620/33/2010 al Curţii de Apel Cluj, sentinţa rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 10 martie 2011.
Instanţa a respins petitul privind plata despăgubirilor pentru întârziere şi a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată parţiale în favoarea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin Sentinţa nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 620/33/2010 al Curţii de Apel Cluj, a fost admisă cererea şi obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile potrivit Dispoziţiei nr. 917 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, a fost obligată pârâta să achite suma de 1.800 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că de la data pronunţării deciziei amintite, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a întreprins nicio acţiune pentru a duce la îndeplinire obligaţiile stabilite în sarcina acesteia de instanţa de judecată, reţinând că ipoteza normei din art. 24 din Legea nr. 554/2004 este întrunită.
În cauză nu s-a stabilit prin hotărâre judecătorească un termen pentru emiterea titlului de despăgubire la emiterea căruia a fost obligată autoritatea pârâtă, instanţa apreciind că aceasta trebuia să procedeze la întocmirea actului în cel mult 30 de zile de la data când a fost pronunţată decizia.
Instanţa de fond a reţinut că stabilirea despăgubirilor, ca măsură coercitivă a autorităţii în exercitarea prerogativelor legale care-i revin, nu este necesară şi ca atare nu a acordat aceste despăgubiri, reţinând şi împrejurarea că nu este dovedit cuantumul acestora.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de reclamanţi, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii şi de munca depusă de avocatul părţilor.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că, din norma legală incidentă cauzei, rezultă faptul că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre, la una dintre prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat că pentru a putea fi obligat la plata acestei amenzi, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii, respectiv să aibă competenţa de a executa personal hotărârea irevocabilă şi să fie vorba de o persoană fizică privată.
Recurenta a susţinut că trebuia ca instanţa de fond să pună în discuţie precizarea cadrului procesual, în vederea introducerii în cauză a conducătorului autorităţii publice în nume personal, întrucât pârâta, instituţia de drept public, este diferită faţă de conducătorul acesteia în ceea ce priveşte patrimoniul amândurora. Astfel, recurenta a invocat existenţa unui viciu de procedură în ceea ce priveşte citarea Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, recurenta a susţinut că în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti răspunderea aparţine Comisiei în întregul său şi nu Preşedintelui, care are un drept de vot egal cu al celorlalţi membrii.
Recurenta a criticat şi obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, arătând că suma la care au fost obligaţi este destul de mare faţă de obiectul litigiului, precum şi pentru considerentul că au fost parcurse două termene de judecată până la pronunţarea sentinţei în dosar.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Înalta Curte reţine că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc cu rigoare şi sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrag acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii.
Sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorităţi să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Din analiza actelor şi înscrisurilor, aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul împotriva Sentinţei nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, reţinându-se că Preşedintele autorităţii pârâte nu a fost parte în proces, fiind încălcate astfel regulile procedurale prevăzute de lege.
Instanţa de casare a reţinut că, se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii pârâte.
Motivul de casare reţinut de instanţa de control judiciar în raport de obiectul pricinii, a fost acela că instanţa de fond trebuia să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor şi să pună în discuţie completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice.
Or, în acest stadiu al dosarului, după casarea cu rejudecare şi după efectuarea precizării reclamanţilor, Înalta Curte a reţinut că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea conducătorului autorităţii pârâte la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în condiţiile în care hotărârea în discuţie nu s-a executat în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul şi-a precizat cererea introductivă, în sensul indicării numelui persoanei fizice, d-na D.D., astfel încât indicarea în dispozitivul hotărârii atacate a Preşedintelui Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fără indicarea numelui persoanei fizice, nu este de natură a determina imposibilitatea efectuării unei executări, întrucât persoana fizică titulară a funcţiei indicate este expres indicată în actele administrative emise de această autoritate, fără a exista riscul unei confuzii în acest sens.
De altfel, pe calea prevăzută de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. poate fi îndreptată hotărârea instanţei de fond cu privire la indicarea numelui persoanei fizice, titulară a funcţiei de Preşedinte al autorităţii, atât din oficiu de instanţa de fond, cât şi la cererea părţilor.
Văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte va menţine hotărârea instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. a fost respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1530/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1533/2012. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
