ICCJ. Decizia nr. 1554/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1554/2012
Dosar nr. 1105/44/2011
Şedinţa publică de Ia 22 martie 2012
Prin Sentinţa nr. 252 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 6983 din 2 august 2011 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că reclamantul a făcut dovada condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Prin ordinul contestat s-a dispus, începând cu 8 august 2011, încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin eliberare din funcţia publică de execuţie pe care o deţinea, conform art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (5) din Legea nr. 188/1999.
Se constată că există un caz bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, fiind invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.
Astfel, reclamantul invocă nelegalitatea Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 şi Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F. ce nu au fost publicate în M. Of., Partea I şi, deci, nu au intrat în vigoare, motiv pentru care nu puteau produce în mod legal efecte juridice, precum şi faptul că toate actele ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate în legalitate prin publicarea lor conform dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 24/2000, nu sunt legal producătoare de efecte juridice.
S-a mai susţinut că actul administrativ contestat, Ordinul nr. 6983 din 2 august 2011 privind eliberarea din funcţia de inspector vamal deţinută în Compartimentul Analiză de Risc, Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, este rezultatul încălcării de către instituţia publică emitentă cât şi de către instituţia publică ierarhic superioară, a dispoziţiilor din Legea nr. 188/1999 şi H.G. nr. 611/2008 referitoare la condiţiile şi modalităţile de reorganizare a activităţii autorităţii vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcţiilor publice din cadrul autorităţii vamale, precum şi la desfăşurarea „examenului de testare profesională".
Prin urmare, se apreciază că există o aparenţă de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta acţiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus.
În speţă, este îndeplinită şi condiţia prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil.
Astfel, actul administrativ aflat în litigiu determină o situaţie care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, situaţia de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale şi a asigurărilor sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Pe de altă parte, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că prin ordinul menţionat acesta a fost eliberat din funcţie, începând cu data de 8 august 2011, la momentul pronunţării prezentei hotărâri nemaiprestând o activitate remunerată. În mod evident consecinţa lipsei veniturilor lunare va afecta situaţia financiară a reclamantei.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că prima instanţă a dispus suspendarea actului administrativ, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauză îl constituie Ordinul nr. 6983 din 2 august 2011 emis de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de execuţie pe care o deţinea, ca urmare a reorganizării A.N.V. şi a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Din dispoziţiile generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea instanţei de contencios administrativ sau după sesizarea acesteia, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Aşadar, executarea unui act administrativ poate fi suspendată numai în situaţia în care instanţa de judecată constată, în mod temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau greu de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat este definită la art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, prima instanţă a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept de natură a-i crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui executare a dispus a fi suspendată tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că, prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare dar, atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Aşa fiind, rezultă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării greşite a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, recursul urmând a fi admis iar sentinţa atacată modificată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva Sentinţei nr. 252 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1557/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
