ICCJ. Decizia nr. 1590/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1590/2012
Dosar nr. 12024/2/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3969 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de Apostol Ionel, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.C.T.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită, în principal, în contradictoriu cu M.E.C.T.S. anularea în tot a Notei din 16 august 2010 prin care i-a fost refuzată participarea la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ în sesiunea august 2010 şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ prin care să-i fie recunoscută diploma de studii.
Analizând actul contestat emis de autoritatea pârâtă M.E.C.T.S. la data de 16 august 2010 prin care i s-a făcut cunoscut reclamantului că nu poate participa la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ în sesiunea august 2010, instanţa de fond a constatat că acesta nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
S-a reţinut în acest sens că prin adresa din 16 august 2010, M.E.C.T.S. a răspuns solicitărilor universităţilor referitoare la candidaţii cu studii superioare de licenţă care au absolvit studii universitare de licenţă la specializări care nu se regăseau în hotărârile de guvern prin care au fost autorizate să funcţioneze provizoriu, respectiv acreditate.
Aşa cum a statuat şi I.C.C.J. comunicarea modului de interpretare a unui text de lege prin care autoritatea pârâtă dă curs unei solicitări de comunicare a modului de interpretare a unor dispoziţii legale nu constituie act administrativ ci o corespondenţă administrativă, ce nu poate fi asimilat unui act administrativ.
A mai reţinut prima instanţă că, pe de altă parte, reclamantul nu a fost admis la susţinerea examenului de definitivat în raport de dispoziţiile legale în vigoare, constatându-se că acesta nu îndeplinea condiţiile de participare.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.T.S. nu poate fi reţinută deoarece aceasta este autoritatea care stabileşte normele didactice şi care a şi emis actul contestat, respectiv nota din 16 august 2010.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a reluat împrejurările de fapt expuse şi în faţa primei instanţe şi a arătat că soluţia pronunţată este greşită, pentru că nota emisă de Minister a produs efecte asupra participării la examenele de definitivare în învăţământ şi de acordare a gradului didactic II şi că prin conduita pârâţilor i-a fost vătămat dreptul de a se folosi şi de a valorifica o diplomă de licenţă care a fost eliberată cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond, act care nu a fost revocat sau anulat.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, sub aspectele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin nota din 16 august 2010, emisă de intimatul - pârât M.E.C.T.S., cu referire generică la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ şi a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situaţiei de fapt şi de drept privitoare la modalitatea de obţinere a definitivării în sistemul de învăţământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situaţiile juridice diferite ale candidaţilor cu studii universitare de lungă/ scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din învăţământul superior de stat şi particular.
într-adevăr, judecătorul fondului a apreciat în mod corect că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condiţiile în care, cu evidenţă, nu produce prin ea însăşi efecte juridice, constituind doar o corespondenţă prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condiţiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituţiilor abilitate a organiza acest examen.
Dar, deşi nu produce prin ea însăşi efecte directe asupra situaţiei juridice a recurentului - reclamant, nota respectivă poate fi calificată cu o operaţiune administrativă care a stat la baza refuzului manifest al U.N.M. de a-i recunoaşte părţii dreptul de a susţine examenele de definitivare în învăţământ.
În acest context, se impune menţiunea că, deşi recurentul - reclamant şi-a structurat petitul cererii de chemare în judecată în trei capete de cerere, referitoare la obligarea pârâţilor să-i recunoască diploma de licenţă, anularea notei emise de M.E.C.T.S. şi recunoaşterea dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării, Înalta Curte apreciază că aceste capete de cerere nu au o identitate distinctă în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, ci vizează refuzul nejustificat al recunoaşterii dreptului părţii de a participa la examenul de definitivare în învăţământ. în temeiul art. 84 C. proc. civ., instanţa poate califica obiectul cererii fără a se raporta exclusiv la sensul literal al termenilor folosiţi, ci luând în considerare scopul real urmărit de * parte.
Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut inadmisibilitatea acţiunii, sub acest aspect hotărârea fiind nelegală.
Pe fondul acţiunii, înalta Curte reţine următoarele:
Astfel cu rezultă din probatoriul administrat în cauză intimatul-reclamant este absolvent al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti cu diploma de licenţă din 1 iulie 2009.
Ceea ce trebuie luat în considerare este împrejurarea că această diplomă - act administrativ unilateral care şi-a produs efectele juridice, prin acceptarea recurentului - reclamant la examenul de titularizare ca profesor de muzică în cadrul şcolii cu clasele I-VIII - M.V. din Alexandria şi nu a fost revocat sau anulat prin vreo hotărâre judecătorească, reclamantul îndeplinind şi celelalte condiţii prevăzute de Ordinul ministrului educaţiei nr. 5720/2009.
Ţinând seama de împrejurările menţionate, Înalta Curte constată, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de Apel, că refuzul de a i se permite reclamantului susţinerea examenului de definitivat are caracter nejustificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) literele i) şi n) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor candidaţilor fusese finalizată,fiind înscris pe listele candidaţilor care urmau să susţină examenul pentru acordarea definitivării în învăţământ în anul şcolar 2009 - 2010.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica soluţia în sensul admiterii acţiunii reclamantului şi obligării pârâtului să-i recunoască dreptul de a susţine examenul de definitivare în învăţământ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.I., împotriva Sentinţei civile nr. 2229 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea. Obligă pârâtul să îi recunoască reclamantului dreptul de a susţine examenul de definitivare în învăţământ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1566/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 16/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
