ICCJ. Decizia nr. 1607/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1607/2012
Dosar nr.1115/36/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, să se dispună anularea Înştiinţării de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 şi implicit anularea Titlului executoriu nr. 1153, a Somaţiei nr. 61536 din 02 august 2010 precum şi exonerarea de la plata sumelor menţionate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, începând cu luna iunie 2002, data intrării în vigoare a Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, şi-a îndeplinit obligaţia de a calcula, reţine prin stopaj la sursă, declara şi vira către Bugetul Fondului de Mediu contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase, neferoase, precum şi a bunurilor destinate dezmembrării, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor, persoana fizică sau juridică.
Prin Înştiinţarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 i s-a comunicat faptul că figurează în evidenţele pârâtei cu obligaţii de plată restante faţă de bugetul Fondului de Mediu în suma totală de 17.772 RON, reprezentând 9.659 RON contribuţie pentru perioada decembrie 2002 - aprilie 2010 şi 8.113 RON majorări de întârziere.
A mai precizat reclamanta că a formulat contestaţie, la care nu a primit niciun răspuns, însă i s-a comunicat de către pârâtă Somaţia nr. 61536 din 02 august 20110 şi Titlul executoriu nr. 1153, de această dată pentru o sumă de 21.069 RON.
A fost invocată prescrierea dreptului de stabilire şi de solicitare a obligaţiilor fiscale din moment ce OG nr. 92/2003 stabileşte un termen de prescripţie de 5 ani, precum şi încălcarea normelor de procedură cu ocazia emiterii Titlului executoriu nr. 1153 în sensul că acesta nu poartă ştampila emitentului.
În ce priveşte suspendarea Somaţiei nr. 61536 din 02 august 2010 şi a Titlului executoriu nr. 1153, reclamanta a apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Prin precizările la acţiune depuse la dosar la data de 25 august 2010, reclamanta SC R.C. SA a solicitat şi anularea Deciziei nr. 74 din 10 august 2010, prin care s-a admis parţial contestaţia, s-a modificat somaţia şi titlul executoriu, acte comunicate iniţial, în sensul că suma totală ce urmează a fi achitată este de 3.963 RON, reprezentând contribuţie pentru perioada decembrie 2002 - aprilie 2010 şi 3.284 RON majorări întârziere.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în ce priveşte anularea înştiinţării şi somaţiei de plată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 37/CA din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte cererea, instanţa dispunând anularea ca nelegale a actelor administrative Înştiinţarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 şi Decizia nr. 74 din 10 august 2010.
În baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea executării acestor acte administrative până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, fiind respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 74 din 10 august 2010 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu s-a admis parţial Contestaţia nr. 1528 din 29 iunie 2010 înregistrată la AFM sub nr. 54333 din 06 iulie 2010 completată cu Adresa nr. 1643 din 13 iulie 2010 înregistrată sub nr. 58065 din 22 iulie 2010, formulată de SC R.C. SA, în considerentele acestei decizii pârâta reţinând că în baza declaraţiilor depuse privind veniturile la Fondul pentru Mediu şi a plăţilor efectuate, s-a constatat în sarcina reclamantei contestatoare o creanţă în valoare de 17.772 RON, din care 9.659 RON reprezintă debite restante, iar 8.113 RON majorări de întârziere calculate până la data de 08 iunie 2010. Pentru recuperarea acestor sume, AFM a comunicat SC R.C. SA înştiinţarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010, iar în conformitate cu prevederile art. 145 din OUG nr. 92/2003 s-a demarat procedura de executare silită, prin Somaţia de plată nr. 61536 din 02 august 2010 şi titlul executoriu nr. 1153/2010.
Avându-se în vedere susţinerile contestatoarei potrivit cărora stingerea datoriilor s-a făcut fără a se ţine cont de explicaţia de pe documentul de plată, pârâta, în calitate de organ emitent, a efectuat verificări privind fiecare document de plată şi s-au refăcut calculele de obligaţii cu respectarea art. 115 alin. (1) din OG nr. 92/2003, rezultând în sarcina SC R.C. SA o creanţă în valoare totală de 3.936 RON reprezentând debite şi accesorii calculate până la data de 08 iunie 2010. În temeiul art. 141 alin. (3) din OG nr. 92/2003 s-a procedat la modificarea corespunzătoare a actelor subsecvente Înştiinţării de plată nr. 1528 din 29 iunie 2010, prin Adresa nr. 63.483 din 11 august 2010 pârâta transmiţând actele de executare din dosarul nr. 1153/2010 modificate corespunzător, respectiv Somaţia nr. 61.536 din 10 august 2010 şi Titlul executoriu nr. 1153.
A apreciat instanţa fondului că un prim aspect de nelegalitate al noii creanţe astfel reţinute în sarcina reclamantei îl reprezintă neindicarea perioadei de timp în cadrul căreia s-au calculat contribuţia, majorările de întârziere şi penalităţile, ştiut fiind faptul că dispoziţiile legale privind prescripţia sunt imperative.
În raport cu prevederea art. 91 alin. (1) din OG nr. 92/2003, care dispune că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel, s-a constatat că dacă în Înştiinţarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 s-a indicat ca perioadă de referinţă privind calculul obligaţiei fiscale, perioada 12.2002 - 04.2010, deşi regula de mai sus impunea un calcul retroactiv cu numai 5 ani, Decizia nr. 74 din 10 august 2010, nu indică nici o perioadă de calcul.
A mai reţinut instanţa fondului că un al doilea aspect de nelegalitate al deciziei în speţă îl reprezintă ignorarea de către organul emitent al regulii privind întocmirea şi comunicarea actului administrativ astfel emis, respectiv a unei noi înştiinţări de plată pentru suma de 3.936 RON, emiterea unei noi înştiinţări de plată pentru creanţa ulterior calculată fiind necesară deoarece şi împotriva acesteia debitorul are deschisă calea de atac a contestaţiei.
S-a constatat că în cazul de faţă, organul emitent, fără a emite un titlu de creanţă pentru suma de 3.936 RON, a procedat la emiterea în dosarul de executare silită nr. 1153/2010 a Somaţiei cu nr. 61536 din 10 august 2010 şi a Titlului executoriu nr. 1153, organul emitent privând astfel reclamanta de posibilitatea exercitării căii de atac a contestaţiei, reglementată de art. 205 - 208 din OG nr. 92/2003.
În atare condiţii, s-a reţinut că reclamanta este lezată în dreptul său prin emiterea somaţiei şi a titlului executoriu, deoarece lipseşte condiţia premisă, respectiv actul administrativ fiscal/titlul de creanţă în sumă de 3.936 RON, condiţie impusă de art. 141 alin. (2).
Raportând situaţia de fapt reţinută la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat nelegal actul administrativ-fiscal atacat, respectiv Decizia nr. 74 din 10 august 2010, nelegalitate care se răsfrânge potrivit principiului accesorium seqvitur principale, şi asupra înştiinţării de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010.
Considerând că datorită strânsei legături a excepţiilor invocate cu fondul cauzei, soluţionarea acestora decurge practic din soluţionarea fondului, prima instanţă a apreciat nefondată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa raportat la anularea înştiinţării de plată şi a somaţiei de plată, reţinând că instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 172 - 174 din OG nr. 92/2003, ci cu o cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată în termenul legal, având ca obiect anularea unei decizii privind soluţionarea unei contestaţii fiscale.
3. Recursul exercitat de pârâtă
Administraţia Fondului pentru Mediu a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că obiectul acţiunii constă în anularea unor acte administrative care privesc obligaţii de plată la bugetul Fondului pentru Mediu în cuantum de 3.936 RON, competenţa revenind tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia necompetenţei sale materiale.
Subsumat motivului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a constatat greşit prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, soluţia pronunţată fiind contrară prevederilor art. 91, 92 alin. (1), 131 şi 133 C. proCod Fiscal, coroborate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu şi art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, S.C. R.C. S.A. a răspuns tuturor motivelor de recurs, considerându-le nefondate.
În privinţa competenţei materiale a instanţei de fond, intimata-reclamantă a arătat că a învestit curtea de apel cu o acţiune având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale, în temeiul Titlului IX din C. proCod Fiscal, dar Decizia nr. 74/2010, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, şi Înştiinţarea de plată nr. 35441/2010 nu reprezintă titluri de creanţă, pentru a atrage aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la dezlegarea dată fondului cauzei, intimata-reclamantă a arătat şi explicat pe larg că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, în raport cu situaţia de fapt fiscală rezultată din înscrisurile dosarului şi cu prevederile art. 86, 91, 119 alin. (4), 216, 85 - 90 şi 141 alin. (3) din C. proCod Fiscal
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constând în necompetenţa de ordine publică a curţii de apel în soluţionarea cauzei, Înalta Curte îl constată întemeiat.
Prin acţiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost modificată ulterior, reclamanta a învestit Curtea de apel în temeiul art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, atacând Decizia nr. 74 din 10 august 2010, prin care Administraţia Fondului pentru Mediu a soluţionat contestaţia administrativă în care a fost învestită potrivit art. 205 şi următoarele din acelaşi cod şi Înştiinţarea de plată nr. 35441 din 8 iunie 2010, prin care s-au stabilit obligaţii principale şi accesorii în sumă de 17.772 RON.
Motivarea acţiunii este structurată în jurul ideii că, deşi nu se încadrează în categoriile de titluri de creanţă reglementate în C. proCod Fiscal, neavând la bază o decizie de impunere, prin înştiinţarea de plată sunt stabilite debite către Fondul pentru Mediu, cu alte cuvenite, înştiinţarea de plată produce, prin ea însăşi, efecte juridice vătămătoare pentru reclamantă.
Fiind supuse procedurii administrative reglementate în art. 205 - 218 C. proCod Fiscal, actele juridice prin care se stabilesc obligaţii către Fondul pentru Mediu au natura juridică a unor acte administrativ-fiscale, pentru care competenţa materială de soluţionare a acţiunii în anulare se stabileşte potrivit criteriului valoric instituit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a avea relevanţă, în cauză, rangul central sau local al autorităţii emitente.
Cum, potrivit prevederii legale menţionate, secţiile de contencios administrativ şi fiscal, sunt competente să soluţioneze, în primă instanţă, litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, în cuantum de până la 500.000 RON, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia necompetenţei sale materiale, motiv pentru care se impune casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ.
Celelalte motive invocate de recurenta-pârâtă urmează a fi analizate, ca apărări de fond, de instanţa de trimitere, examinarea lor în această etapă procesuală devenind de prisos ca urmare a soluţiei enunţate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 37/CA din 37 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012 .
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1602/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1619/2012. Contencios. Despăgubire.... → |
|---|
