ICCJ. Decizia nr. 16/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 16/2012
Dosar nr.6327/2/2011
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4951 din 8 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de C.M.C., în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Gorj-Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu invocă motive de nelegalitate a prevederilor art. 7 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ci a criticat modul în care pârâtul interpretează acest text, astfel că a respins excepţia de nelegalitate, ca neîntemeiată. Argumentele folosite de reclamantă în susţinerea acestei excepţii pot fi valorificate ca susţineri de fond, în combaterea celor susţinute de partea adversă, însă nu pot constitui motive de nelegalitate a actului administrativ.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta C.M.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod nelegal a respins excepţia de nelegalitate.
Se mai arată că potrivit art. 95, 90, 25 din Tratatul CE Curtea Europeană de Justiţie a apreciat că este interzisă perceperea taxei între statele membre.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta C.M.C. şi cu soluţionarea căreia a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, vizează prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit cărora "Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: [….] j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii; [….]".
În mod întemeiat instanţa de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant.
Se constată, în primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.
Cu alte cuvinte, cu ocazia soluţionării excepţiei de nelegalitate, instanţa trebuie să verifice dacă actul administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză îndeplineşte următoarele cerinţe de legalitate.
- actul a fost adoptat sau emis de către autoritatea competentă material şi teritorial şi în limitele competenţei ce-i revine.
- conţinutul actului este conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridică superioară; - actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;
- actul a fost adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative şi cu respectarea procedurii şi normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.
- actul administrativ este actual şi oportun.
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1501/2006 a fost emis în executarea prevederilor art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă, potrivit cărora "Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor" şi el a fost edictat în virtutea atribuţiilor conferite acestui organ al administraţiei centrale de către dispoziţiile OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederea conţinută de textul art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit căreia înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară a autovehiculelor se face, după 1 ianuarie 2007, printre altele, numai după efectuarea dovezii plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii, îşi are temeiul în dispoziţiile art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care, cu referire la exigibilitatea şi plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule la bugetul de stat, prevedeau expres că această taxă se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România.
Este adevărat că dispoziţiile art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate prin art. 14 alin. (2) din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, dar şi în noua ambianţă normativă prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 îşi păstrează caracterul legal. Într-adevăr, taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin ordonanţa de urgenţă menţionată, este tot o taxă "stabilită potrivit legii", prin art. 5 alin. (5) din actul normativ menţionat fiind stipulat fără echivoc că "Dovada plăţii taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 4", cu alte cuvinte: cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 şi 9; la reintroducerea în parcul naţional a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul naţional, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 8.
Având în vedere că obiectul cauzei îl constituie soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a unei prevederi dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, emis în executarea unor dispoziţii legale din dreptul naţional, nu pot fi primite consideraţiile recurentului referitoare la aplicabilitatea directă şi prioritară, în această procedură, a dreptului Uniunii Europene, astfel că revine exclusiv instanţei învestite cu fondul litigiului competenţa de a realiza interpretarea dispoziţiilor contestate şi aplicarea lor în raport de circumstanţele de fapt şi de drept şi de aspectele de ordin practic ale pricinii deduse judecăţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.M.C. împotriva Sentinţei civile nr. 4951 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 1590/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1602/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
