ICCJ. Decizia nr. 1602/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1602/2012
Dosar nr.678/44/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, obligarea pârâtelor la soluţionarea dosarului nr. 38141/CC/2007 înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale precum şi obligarea la emiterea de îndată a deciziei/titlului de despăgubire prin care să se stabilească suma care urmează a i se acorda cu titlu de despăgubire în dosarul menţionat, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtelor la plata unei penalităţi de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu disp. art. 18 alin. (5) şi art. 24 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, precum şi la plata prejudiciului material suferit, egal cu dobânda care ar fi fost produsă de despăgubirile de 250.000 RON de la data la care ar fi trebuit soluţionat dosarul său.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a urmat procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001, având calitatea de persoană îndreptăţită (comoştenitor) şi a solicitat restituirea în natură a unei cote indivize de ½ din imobilul situat în Galaţi, sens în care a învestit autoritatea publică locală cu soluţionarea Notificării nr. 1442/2001, înaintată spre soluţionare Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
A mai precizat reclamanta că prin Dispoziţia nr. 291 din 26 septembrie 2007 emisă de către A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în cotă de ½ din terenul în suprafaţă de 1735,05 mp situat în Galaţi, Decizia în speţă nefăcând obiectul vreunui litigiu, astfel încât aceasta a rămas definitivă, fiind înaintată pârâtelor spre soluţionare, în conformitate cu disp. art. 16 alin. (2) din Titlul VII Cap. V Legea nr. 247/2005.
Reclamanta a mai arătat că dosarul cuprinzând întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 291 din 26 septembrie 2007 a fost înaintat şi înregistrat sub nr. 38141/CC/2007 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi validarea propunerii acordării de măsuri reparatorii, iar faţă de împrejurarea că de la data înregistrării dosarului şi până la sfârşitul anului 2009 nu i s-a comunicat niciun act procedural, a formulat Cererea nr. 0137 din 03 noiembrie 2009 prin care a solicitat relaţii referitoare la acest dosar, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, emiterea unei decizii/titlu de despăgubire/titlu de plată prin care să se stabilească suma care urmează a se acorda cu titlu de despăgubire.
Reclamanta a susţinut că a efectuat o serie de demersuri, respectiv a înaintat o plângere prealabilă prin care a reformulat cererea de soluţionare a dosarului nr. 38141/CC/2007 şi de comunicare a relaţiilor solicitate, iar, în lipsa unui răspuns şi la acest demers, în luna ianuarie 2010 a redactat o e-petiţie solicitând, on-line pe site-ul instituţiei, lămuriri cu privire la cererile anterioare. În luna februarie 2010 a formulat şi cerere de înscriere în audienţă, epuizând astfel toate posibilităţile de comunicare cu pârâta.
A apreciat reclamanta că refuzul pârâtei de soluţionare a dosarului este cu atât mai nejustificat cu cât cererea privind acordarea de despăgubiri pentru cealaltă cotă indiviză de ½ din terenul în suprafaţă de 1735,05 mp situat în Galaţi, formulată de către celălalt comoştenitor şi care a constituit obiectul dosarului nr. 38142/CC/2007, a fost soluţionată prin emiterea deciziilor nr. 817 din 05 august 2009 reprezentând titlu de conversie în cuantum de 736.370 RON şi nr. 314 din 05 august 209 reprezentând titlu de plată în cuantum de 250.000 RON.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 95 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată, instanţa obligând autoritatea pârâtă să soluţioneze dosarul nr. 38141/CC/2007 înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale în sensul emiterii unei decizii prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei, în termenul prevăzut de lege. A fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea de penalităţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că deşi întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestei decizii a fost înaintată Comisiei Centrale pentru verificarea legalităţii, această autoritate nu s-a pronunţat asupra legalităţii deciziei, cu toate insistenţele şi memoriile depuse de reclamantă.
S-a mai reţinut că deşi prin adresa nr. 27143038 din 12 octombrie 2009, A.N.R.P. Bucureşti i-a comunicat reclamantei că, asupra aceluiaşi imobil, s-au format două dosare şi că aceste două dosare de despăgubire se vor conexa, având ca obiect acelaşi imobil, despăgubirea de 250.000 RON fiind rezervată reclamantei, de la acest răspuns au trecut însă aproape doi ani, fără ca dosarul nr. 38141/CC/2007 să fi fost soluţionat de autorităţile pârâte, deşi nu există niciun impediment de ordin procedural sau de legalitate.
Cât priveşte capătul de cerere privind penalităţile, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite, prealabil, condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 pentru a exista un „fine de primire" al acestui capăt de cerere.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat recurs toate părţile, după cum urmează:
3.1. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
În recursul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., criticând soluţia atacată sub următoarele aspecte:
- aplicarea greşită a legii, în privinţa modului de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 291/2007 emisă de AVAS;
- interpretarea nelegală a probelor, în condiţiile în care adresa ANRP nr. 27143038 din 12 octombrie 2009 nu poate suplini lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate a autorului reclamantei; din contractul de împrumut ipotecar încheiat la 1 decembrie 1928 rezultă că acesta ar fi avut în proprietate doar ½ din imobil;
- instanţa nu a ţinut seama de ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Comisie.
3.2. Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea calităţii sale procesual pasive. A arătat că instanţa de fond, deşi a admis acţiunea şi în contradictoriu cu autoritatea, totuşi nu a instituit nicio obligaţie în sarcina sa.
3.3. Recursul declarat de I.A.
Reclamanta I.A., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit legea în privinţa modului în care a soluţionat capătul de cerere privind penalităţile. Astfel, arată că instanţa s-a raportat greşit la prevederile art. 18 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, deşi ea invocase în acţiune dispoziţiile art. 18 alin. (5) şi 24 alin. (2) din acelaşi act normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor cuprinse în cele trei recursuri, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea acestora, după distincţiile şi pentru motivele arătate în continuare.
1. Argumente de drept şi de fapt relevante
Recurenta-reclamantă I.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca petit principal obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, corelativ constatării că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului nr. 38141/CC/2007.
I.A. este titulara unui drept la despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul teren în suprafaţă totală de 1735,05 mp, situat în Galaţi, recunoscut prin Decizia nr. 291 din 26 septembrie 2007 a AVAS.
Cum a reţinut şi prima instanţă, dosarul aferent Notificării nr. 1442/2001 a fost înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2007, dar în pofida tuturor demersurilor persoanei îndreptăţite, explicitate în considerentele sentinţei, el nu a fost soluţionat.
De altfel, nici până la data soluţionării acestor recursuri, 23 martie 2012, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis Decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că pasivitatea de aproape 5 ani manifestată de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate administrativă învestită cu competenţe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, nu poate fi justificată. Indiferent de natura dificultăţilor întâmpinate, recurenta era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca recurenta-reclamantă să nu poată întrezări în anul 2012 finalul unei proceduri ce a debutat în anul 2001.
Răspunzând punctual criticilor formulate de cele trei recurente, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Referitor la excepţia de nelegalitate
Excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 291 din 26 septembrie 2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost soluţionată de aceeaşi curte de apel prin Sentinţa nr. 235 din 4 noiembrie 2010, fiind respinsă cu motivarea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate au fost depuse, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, până la data soluţionării notificării.
Ca urmare, prin sentinţa atacată cu recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor instanţa nu s-a mai pronunţat asupra excepţiei menţionate, iar motivul de recurs care o vizează excede, în mod evident, limitelor învestirii instanţei de recurs.
Referitor la interpretarea probelor
Deşi toate criticile subsumate acestui motiv ignoră dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care conferă Comisiei numai atribuţia verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, iar nu şi pe aceea de a cenzura dispoziţia emisă de entitatea notificată, totuşi Înalta Curte le va examina pe fond, în scopul înlăturării tuturor pretinselor impedimente la emiterea titlului de despăgubire.
Astfel, susţinerea Comisiei că autorul recurentei-reclamante R.G. ar fi avut în proprietate numai o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care cei doi moştenitori (I.A. şi R.C.E.) au invocat dreptul la despăgubiri, fiecare cu câte o cotă de ½ este lipsită de orice consistenţă juridică. Comisia îşi fundamentează această presupunere pe clauzele unui contract de împrumut cu garanţie ipotecară încheiat la data de 1 decembrie 1928, în care autorul reclamantei are calitatea de împrumutător - contract pe care nu îl depune la dosar - în timp ce recurenta-reclamantă face dovada că ulterior acestui moment, în Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, Anexa cuprinzând tabelul imobilelor naţionalizate în judeţul Covurlui, la poz. nr. 41, figurează R.G. ca proprietar al imobilului „complet" (conform certificatului nr. 1369 din 12 decembrie 1995 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Galaţi, pag 61 dosar fond).
Aceeaşi situaţie este atestată şi de rezultatul recensământului general al României din anul 1941 unde la adresa poştală respectivă figurează ca unic proprietar aceeaşi persoană.
De asemenea, împrejurarea că în „declaraţia globală pentru impunerea veniturilor proprietăţilor clădite şi asimilate" purtând nr. 1310 din 28 martie 1950 s-a menţionat doar o construcţie de 42 mp se explică prin chiar titulatura documentului care, în mod evident, nu se referă şi la terenuri, iar nu prin faptul afirmat de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor că autorul reclamatei nu ar fi fost şi proprietarul terenului.
Concluzionând, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că dreptul recurentei-reclamate I.A. la despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul descris anterior nu poate fi pus la îndoială.
În fine, cât priveşte susţinerea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor că modul de rezolvare a acţiunii de faţă încalcă ordinea de soluţionare a dosarelor instituită prin Decizia internă nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Înalta Curte nu poate achiesa la acest punct de vedere care amână sine die emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Referitor la recursul reclamantei I.A.
Într-adevăr, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind penalităţile ca inadmisibil, invocând, în drept, dispoziţiile art. 18 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, deşi reclamanta îşi motivase cererea pe dispoziţiile art. 18 alin. (5) din acelaşi act normativ.
Însă, deşi motivarea fondului este greşită, soluţia de respingere a acestui capăt de cerere se impune a fi păstrată în considerarea faptului că sancţiunea neexecutării hotărârii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este considerată de Înalta Curte ca fiind suficient de energică pentru ca debitorul obligaţiei să fie stimulat să o aducă la îndeplinire în termenul legal.
Referitor la recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor
Prin Încheierea pronunţată la data de 25 noiembrie 2010 prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, dispunând, totodată, continuarea soluţionării cauzei în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este real că în dispozitivul sentinţei atacate s-a menţionat din eroare că acţiunea a fost admisă în parte împotriva ambelor pârâte din cererea introductivă de instanţă, însă în sarcina ANRP nu a fost stabilită nicio obligaţie.
În acest condiţii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu justifică niciun interes pentru promovarea recursului de faţă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi cel declarat de I.A. ca nefondate, precum şi recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de I.A. şi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 95 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1607/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
