ICCJ. Decizia nr. 1624/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1624/2012
Dosar nr.975/42/2011
Şedinţa de Ia 23 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 5163 din 27 iulie 2011 reclamanta C.V. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând să se constate refuzul nejustificat şi abuziv al acesteia de a efectua plata ultimei tranşe din despăgubirile în sumă de 73.018, 4 RON, să fie amendat reprezentantul pârâtei, să fie obligată pârâta la plata dobânzii medii bancare anuale aferente sumei datorate şi neachitate şi învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu Hotărârea nr. 38/2008 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Prin Sentinţa nr. 3766 din 3 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de apel Ploieşti, reţinându-se că potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor publice centrale se judecă de secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel.
S-a mai reţinut că art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003 instituie competenţa materială a tribunalelor exclusiv în ceea ce priveşte plângerea împotriva soluţiei date contestaţiilor administrative de către A.N.R.P. vizând legalitatea şi temeinicia hotărârilor emise de comisiile judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar în cazul de faţă reclamanta nu a contestat hotărârea comisiei judeţene.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 975/42/2011 iar la data de 5 decembrie 2011 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită plata sumei de 182.546 RON în totalitate, conform hotărârii nr. 43 emisă de Prefectura Judeţului Buzău, precum şi penalităţi de întârziere pe fiecare zi.
Prin Sentinţa nr. 9 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamanta C.V. în favoarea Tribunalului Buzău. Totodată, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.
A reţinut Curtea de Apel Ploieşti că din economia dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003 coroborate cu cele ale art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin HG nr. 1120/2006 rezultă că şi în cazul refuzului autorităţii de a acorda despăgubirile stabilite prin hotărârea comisiei judeţene, competenţa materială aparţine tribunalului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
În speţă, obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unor sume, actualizate la data plăţii, cuvenite reclamantei cu titlu de despăgubiri, în baza unor hotărâri emise de Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Rezultă, deci, că este vorba despre o acţiune în pretenţii, având drept cauză neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 290/2003, precum şi normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Astfel, conform prevederilor legale sus-menţionate, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (alin. (3)) şi în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (alin. (4)).
De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare (alin. (5)) şi hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege (alin. (6)).
Tot astfel, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative, rezultă că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003, inclusiv sub forma refuzului nejustificat, pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Înalta Curte reţine, aşadar, că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 290/2003 a căror aplicare a generat litigiul şi care, având caracter special, sunt derogatorii, conform principiului lex specialia generalibus derogării.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău - Secţia contencios administrativ, în raza căruia domiciliază petenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamata C.V. şi intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1619/2012. Contencios. Despăgubire.... | ICCJ. Decizia nr. 1628/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
