ICCJ. Decizia nr. 1642/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1642/2012
Dosar nr. 1637/57/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.A.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a solicitat anularea Deciziei nr. 63 din 10 mai 2010 emisă de către pârât, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că decizia de reziliere a Contractului de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009 a fost emisă după finalizarea primei etape de lucrări, când, în baza prevederilor contractuale, a formulat cerere de rambursare.
Societatea reclamantă a criticat comportamentul abuziv al autorităţilor statului, care, fără un motiv efectiv în fapt şi în drept, au procedat la încetarea intempestivă a contractului de finanţare şi a susţinut că, nici în etapa premergătoare semnării contractului de finanţare şi nici pe parcursul derulării contractului, până la momentul depunerii cererii de rambursare, nu a fost invocată nevalabilitatea autorizaţiei de construire.
Totodată, reclamanta a arătat că motivul invocat ca temei de fapt al deciziei de reziliere este anterior verificărilor prealabile şi încheierii contractului de finanţare, astfel că decizia de reziliere este lipsită de sens, câtă vreme eventuala neregularitate a fost confirmată de către instituţia pârâtă prin semnarea contractului.
S-a mai învederat că, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă ar fi avut numai posibilitatea de a solicita în cadrul termenului de 1 an de zile anularea contractului de finanţare, întrucât acesta a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice.
În privinţa formei deciziei contestate, reclamanta a susţinut că aceasta nu îndeplineşte condiţiile elementare de formă ale actului administrativ, care trebuie să conţină un preambul şi o stare de fapt (respectiv, o motivare în fapt şi în drept), care să permită instanţei să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a solicitat respingerea acţiunii, arătând faptul că ordinul de începere a lucrărilor, pus la dispoziţie de societatea reclamantă, este emis la data de 3 noiembrie 2009, la mai mult de 2 ani de la momentul emiterii autorizaţiei nr. 585 din 31 august 2007, astfel că, potrivit art. 7 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 50/1991, în cazul în care investitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a începe lucrările în termenul de 12 luni, autorizaţia de construire îşi pierde valabilitatea, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii.
Prin sentinţa nr. 54/2011 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC A.A.S. SRL împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în nume propriu şi pentru Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia societatea reclamantă şi instituţia pârâtă au încheiat contractul de finanţare prin Programul Operativ Regional 2007 – 2013, Axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” nr. 117 din 19 martie 2009, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr. 2439 intitulat: „Construire şi utilare service auto”.
În urma efectuării de către Direcţia Generală Autorizări şi Plăţi Programe a verificării cererii de prefinanţare a II-a, s-a constatat necesitatea transmiterii anumitor documente, respectiv autorizaţia de construire valabilă pentru lucrările de execuţie, ordinele de începere a lucrărilor către Primărie şi I.S.C., solicitarea ofertă către SC K.S. SRL şi confirmarea transmiterii, precum şi autorizaţia dirigintelui de şantier, astfel încât, prin Adresa nr. 19764 din 26 martie 2010, reclamantei i s-a solicitat transmiterea documentelor menţionate până la data de 06 aprilie 2010, conform prevederilor contractuale.
Analizând documentele solicitate, Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Program din cadrul M.D.R.T. a concluzionat că execuţia lucrărilor de construire s-a realizat în afara perioadei de valabilitate a autorizaţiei de construire, sens în care, prin adresa nr. 23324 din 13 aprilie 2010, a propus rezilierea contractului de finanţare, iar, ulterior, autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 63 din 10 mai 2010 prin care, în temeiul art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi art. 18 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009, a decis încetarea contractului de finanţare începând cu data emiterii deciziei.
Examinând dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv art. 1 alin. (4) şi (6), art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi art. 18 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009, precum şi art. 2 lit. d) din H.G. nr. 759/2007, Curtea a apreciat că argumentele reclamantei privind încetarea de către pârât a contractului de finanţare în mod intempestiv şi fără un motiv efectiv în fapt şi în drept sunt nefondate.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, pe de o parte, reclamanta a fost atenţionată cu privire la faptul că autorizaţia de construire este valabilă până la data de 31 august 2008 şi că valabilitatea acesteia nu a fost prelungită pentru data vizitei la faţa locului, prin Raportul de vizită la faţa locului nr. 15424 din 15 decembrie 2008, iar pe de altă parte, anterior luării deciziei de reziliere a contractului de finanţare, pârâtul a solicitat reclamantei, prin adresa nr. 19764 din 26 martie 2010, transmiterea unei autorizaţii de construire valabilă pentru lucrările de execuţie, însă reclamanta a comunicat doar adresa nr. 37395/2008 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia.
Faţă de conţinutul Autorizaţiei de construire nr. 585 din 31 august 2007 şi în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, prima instanţă a mai constatat faptul că societatea reclamantă nu a început lucrările în termenul de valabilitate a autorizaţiei de construire, respectiv până la data de 31 august 2008, astfel că nu este posibilă extinderea valabilităţii autorizaţiei de construire pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute în autorizaţie.
Pe de altă parte, Curtea a înlăturat depoziţia martorului L.M.D., atât pentru faptul că, în ceea ce priveşte data demarării lucrărilor de construire, aceasta nu se coroborează cu înscrisurile existente la dosar, cât şi pentru faptul că, potrivit art. 1169 C. civ., conţinutul unui înscris nu se poate dovedi cu martori.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că, în mod corect, s-a apreciat de către pârât faptul că autorizaţia de construire nr. 585 din 31 august 2008 şi-a pierdut valabilitatea la data de 31 august 2008, când s-a împlinit termenul de valabilitate al acesteia fără ca reclamanta să înceapă lucrările autorizate.
Instanţa de fond a mai reţinut că, deşi reclamanta avea cunoştinţă despre data încheierii contractului de execuţie a lucrărilor şi a emiterii ordinului de începere a lucrărilor şi fusese atenţionată cu privire la faptul că autorizaţia de construire nr. 585 din 31 august 2008 a expirat la data de 31 august 2008, aceasta nu s-a conformat măsurii corective dispuse de către pârât în vederea continuării implementării contractului de finanţare, supunându-se astfel riscului de a se dispune rezilierea contractului pentru neexecutarea lui în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, astfel cum s-a stabilit prin art. 7 alin. (2) din contract.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A.A.S. SRL Alba Iulia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii în raport de situaţia de fapt şi materialul probator administrat şi o motivare contradictorie şi formală prin care nu se justifică soluţia de respingere a acţiunii având ca obiect anularea deciziei de reziliere nr. 63 din 10 mai 2010 emisă de intimatul-pârât.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. critică sentinţa atacată pentru faptul că soluţia de respingere recurată nu este motivată temeinic şi legal în raport de situaţia de fapt şi de probele administrate. Se arată că instanţa de fond a înlăturat nemotivat probele administrate, acte şi martori pe situaţia de fapt, fiind menţinut actul contestat ca nelegal şi emis cu exces de putere nemotivat pe situaţia de fapt printr-o motivare formală contrară dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică sentinţa atacată ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, fiind nelegală decizia de reziliere contestată din 10 mai 2010, având ca obiect contractul de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009 pe motivul neîndeplinirii culpabile de către recurentă a obligaţiei respectiv cerinţa privind valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 585 din 31 august 2007 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia.
În motivele de recurs se invocă faptul că în mod nelegal instanţa de fond nu a reţinut reaua credinţă a autorităţii pârâte şi excesul de putere, care au determinat emiterea deciziei de reziliere nr. 63/2010 a contractului de finanţare, pentru motive care nu corespund realităţii.
Aceasta deoarece, în motivul pentru care s-a dispus rezilierea contractului de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009 respectiv nevalabilitatea autorizaţiei de construire nu a făcut obiectul verificării în etapa premergătoare semnării contractului de finanţare pe parcursul executării lucrării şi finalizării construcţiei şi pe de altă parte acest motiv nu este legal şi real deoarece contravin dispoziţiilor art. 7 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 50/1991 rep. şi situaţiei de fapt. Se arată că instanţa de fond a înlăturat nejustificat adresele emise de autoritatea emitentă a autorizaţiei nr. 37395 din 5 decembrie 2008 şi nr. 20919 din 31 martie 2009 în care se arată că „autorizaţia de construire nr. 585 din 31 august 2007 este valabilă până la data de 14 august 2010.
Recurenta arată faptul că la data încheierii contractului de finanţare 19 martie 2009 nu s-a invocat de intimata-pârâtă nelegalitatea privind nevalabilitatea autorizaţiei de construire, valabilă în perioada 31 august 2007 – 14 august 2008 şi ulterior prelungită şi valabilă până la data de 14 august 2010, deşi contractul a fost verificat şi aprobat în perioada anterior încheierii şi pe toată durata exercitării construcţiei, inclusiv data de 18 martie 2010 când s-a prelungit perioada de implementare a proiectului.
Recurenta arată că în cauză rezilierea contractului de finanţare, măsură unilaterală şi apreciată ca nelegală a fost dispusă după ce recurenta a formulat cerere de rambursare, apreciindu-se că măsura rezilierii contractului a fost emisă cu exces de putere, cu încălcarea principiului nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept, respectiv dreptul de a dispune rezilierea unilaterală a contractului, în condiţiile în care nu se poate reţine în sarcina recurentei neîndeplinirea culpabile a unei obligaţii legale.
Aceasta deoarece autorizaţia de construire era valabilă la data emiterii deciziei contestate, iar construcţia a început în perioada de valabilitate a autorizaţiei, respectiv în august 2008 conform actelor depuse în susţinerea recursului.
Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
La dosar recurenta a depus acte, în susţinerea recursului, filele 12-22 dosar recurs privind începerea şi desfăşurarea lucrărilor de construcţie.
În baza art. 305 C. proc. civ. recurenta a depus acte privind finalizarea şi intabularea construcţiei, filele 26-56 dosar recurs, acte comunicate intimatului-pârât.
La dosar intimatul-pârât a depus concluzii scrise în care solicită respingerea recursului ca nefundat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefundat sentinţa atacată fiind nelegală şi netemeinică, în parte acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată fiind întemeiată respectiv în ceea ce priveşte capătul de acţiune având ca obiect anularea deciziei de reziliere nr. 63 din 10 mai 2010 .
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut sentinţa instanţei de fond fiind motivată în fapt şi în drept de natură a justifica soluţia de respingere a acţiunii urmând a fi verificată legalitatea şi temeinicia prin intermediul căii de atac a recursului declarat în cauză de partea căzută în pretenţii, respectiv de către reclamanta-recurentă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare şi interpretare a legii de către instanţa de fond, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii şi de menţinere ca legal emisă a deciziei nr. 63/2010, este apreciată de Curte ca fondat.
Prin Decizia nr. 63 din 10 mai 2010 fila 335 dosar fond emisă de pârâtul-intimat s-a dispus în mod unilateral, încetarea contractului de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009, pentru proiectul cu nr. SMIS – 2439, intitulat „Construire şi utilizare hală service auto” .
Temeiul de drept invocat pentru sesizarea acestui contract a fost nerespectarea de către una din părţi a unor obligaţii stabilite prin contracte de finanţare invocându-se dispoziţiile art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi art. 18 alin. (4) din contractul de finanţare.
Decizia de reziliere, ca act administrativ unilateral de autoritate nu a fost motivată, în fapt, respectiv care au fost obligaţiile de contract neîndeplinite de către recurenta-reclamantă pentru care s-a dispus de către intimatul-pârât, în calitate de parte în contractul de finanţare, încetarea contractului de finanţare.
În cauză, Curtea apreciază nelegalitatea deciziei nr. 63 din 10 mai 2010 şi netemeinicia şi respectiv nelegalitatea menţinerii acestei decizii, în raport de situaţia de fapt rezultată şi probată, inclusiv cu actele noi depuse în recurs de recurentă pe două aspecte de fapt: valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 585 din 31 august 2007 şi începerea lucrărilor şi continuarea lor în perioada de valabilitate a autorizaţiei şi pe cale de consecinţă aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 7 alin. (5),(6) şi (7) din Legea nr. 50/1991.
Nefiind motivată în fapt decizia de reziliere nr. 63 din 10 mai 2010 şi fiind contestată situaţia de fapt reţinută de autoritatea pârâtă, Curtea în baza aprecierii întregului material probator, inclusiv cel administrat în recurs constată o altă situaţie de fapt decât cea reţinută greşit de intimat şi confirmată de instanţa de fond.
Intimatul-pârât a apreciat greşit că autorizaţia de construire nr. 585 din 31 august 2007 şi-a pierdut valabilitatea la data de 31 august 2008 când s-a împlinit termenul de valabilitate, pe motiv că recurenta nu a început lucrările de construire a holului pentru care se încheiase contractul de finanţare.
Curtea constată o poziţie contradictorie din partea autorităţii pârâte care afirmă pe de o parte nevalabilitatea autorizaţiei de construire care a expirat la data de 31 august 2008 şi pe de altă parte că recurenta nu a început lucrările de construire în perioada de valabilitate 31 august 2007 – 31 august 2008 şi pe cale de consecinţă nu sunt îndeplinite condiţiile privind prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute în autorizaţie, fiind necesară în opinia intimatului emiterea unei noi autorizaţii de construire.
Curtea constată că din probele administrate, inclusiv cu actele noi depuse în recurs că în cauză recurenta a comunicat autorităţilor competente, Primarul Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul în construcţii Alba la 13 august 2008 şi respectiv 21 august 2008 cu adresele noi depuse că vor începe lucrările de construcţie autorizate, acte comunicate autorităţii pârâte ca acte noi depuse în recurs.
Netemeinicia situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond rezultă şi din poziţia autorităţii intimate care a încheiat contractul de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009 ulterior perioadei în care susţine greşit că autorizaţia de construire nu ar fi fost valabilă fiind expirată în opinia sa din 31 august 2008. În nici una din etapele premergătoare încheierii la data de 19 martie 2009 a contractului de finanţare pentru construirea halei auto autoritatea pârâtă nu a invocat neregularităţi privind lucrările începute şi nevalabilitatea autorizaţiei de construire, neputând invoca propria culpă pentru neexecutarea contractului de finanţare şi rezilierea sa unilaterală, contractul de finanţare derulându-se corect pe toată durata de valabilitate a autorizaţiei de construire 31 august 2007 – 14 august 2010. Perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, reţinută de instanţa de recurs ca fiind 31 august 2008 – 14 august 2010 este confirmată de adresele nr. 37395 din 5 decembrie 2008 şi nr. 20919 din 31 martie 2010.
Instanţa de fond a stabilit greşit situaţia de fapt şi a interpretat greşit dispoziţiile art. 7 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 50/1991 republicată. În cauză, lucrările fiind începute în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire – august 2008, valabilitatea autorizaţiei s-a extins pe toată durata de execuţie a lucrărilor, în conformitate cu proiectul tehnic.
Conform art. 7 alin.(6) din Legea nr. 50/1991 recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de a înştiinţa autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire şi inspectoratul teritorial în construcţii asupra datei la care vor începe lucrările autorizaţiei conform adresei nr. 25918 din 13 august 2008 şi adresei nr. 850 din 21 august 2008, filele 13-14 dosar recurs şi în consecinţă valabilitatea autorizaţiei din 31 august 2007 s-a extins pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.
Mai mult prin actele noi depuse în recurs, recurenta a probat finalizarea investiţiei şi intabularea la data de 15 septembrie 2011, în cartea funciară a imobilului construcţie nou edificată, filele 31-56 dosar recurs.
Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea apreciază că în parte, în ceea ce priveşte capătul de acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 63 din 10 mai 2010 acţiunea recurentei-reclamante este întemeiată, în cauză decizia constatată fiind nelegală, fiind apreciată eronat situaţia de fapt şi contestată în mod greşit culpa recurentei privind executarea contractului de finanţare nr. 117 din 19 martie 2009. În cauză Curtea apreciază că nu a existat o neexecutare culpabilă a vreunei obligaţii din contractul de finanţare, care a fost executat prin finalizarea investiţiei şi înscrierea acesteia ca imobil nou în cartea funciară.
Pe cale de consecinţă decizia de reziliere unilaterală din 10 martie 2010 este apreciată de Curte ca nelegal emisă, cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 urmând a fi anulată.
Capătul de acţiune subsidiar având ca obiect cererea de acordare a despăgubirilor morale urmează a fi respins în cauză nefiind probată de recurentă producerea vreunui prejudiciu moral, iar emiterea deciziei de reziliere nu s-a făcut cu rea credinţă ci prin aprecierea îndeplinirii unor condiţii legale pentru o anume situaţie de fapt.
Nu se poate reţine că emiterea nelegală a deciziei de reziliere a fost de natură să producă un prejudiciu moral recurentei aceasta uzând de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că în baza art. 1 şi 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite în parte acţiunea şi va anula Decizia nr. 63 din 10 mai 2010 emisă de pârât.
Va respinge cererea reclamantei privind despăgubirile morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.A.S. SRL Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 54/2011 din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurata în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei, anulează decizia nr. 63 din 10 mai 2010 emisă de pârât.
Respinge cererea privind despăgubirile morale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1634/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1643/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
