ICCJ. Decizia nr. 1763/2012. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1763/2012
Dosar nr. 4245/2/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2079 din 16 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins plângerile conexe formulate de reclamantul W.J. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat anularea Deciziei pârâtului nr. 2730496 din 7 mai 2010 prin care s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul României.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a avut prelungit dreptul de şedere până la 8 septembrie 2010, dar la 7 mai 2010 i-a fost comunicată decizia atacată, care este motivată pe faptul că i s-a revocat dreptul de şedere.
Reclamantului i-a fost revocat dreptul de şedere în baza prevederilor art. 77 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002, cu motivarea că a fost depistat desfăşurând activităţi lucrative la o altă firmă, încălcând reglementările referitoare la angajarea în muncă ale străinilor şi s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul României în baza art. 82 alin. (3) lit. b) din acelaşi act normativ.
Conform art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002 comunicarea deciziei de revocare a dreptului de şedere se comunică de către pârât prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.
Curtea de apel a constatat că din interpretarea textelor de lege invocate, reiese că decizia de revocare a dreptului de şedere este practic temeiul şi motivarea deciziei de returnare în cazul concret al revocării dreptului de şedere.
Curtea de Apel nu a reţinut nici încălcarea accesului la justiţie deoarece judecarea împreună a celor două aspecte nu înseamnă că reclamantul ar fi lipsit de posibilitatea de a se apăra în cererea de contestare a deciziei de returnare.
Decizia de returnare în ipoteza revocării dreptului de şedere este un act administrativ complex, iar legalitatea măsurii de returnare este strâns legată de aprecierea ca temeinică şi legală a măsurii de revocare a dreptului de şedere luată prin acelaşi act administrativ conform dispoziţiilor art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002.
Astfel, nu se poate reţine nici încălcarea dreptului la un proces echitabil deoarece un astfel de proces nu trebuie în mod obligatoriu să parcurgă mai multe etape. Dreptul la un recurs efectiv consacrat de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă că toate cauzele trebuie să parcurgă mai multe faze procesuale, adică să beneficieze de o judecată în fond şi de una în recurs.
Textul mai sus invocat dispune ca orice persoană ale cărei drepturi prevăzute de convenţie au fost încălcate să se poată adresa efectiv unei instanţe naţionale.
Prin urmare, textul vorbeşte despre accesul la justiţie atunci când se încalcă un drept prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv în situaţia în care dreptul este încălcat de autorităţi ale statului şi nu de existenţa mai multor grade de jurisdicţie în aceeaşi cauză. Decizia de returnare poate fi atacată în justiţie atât pe motive de nelegalitate a măsurii de revocare a dreptului de şedere, cât şi pe alte motive ce ţin de returnarea reclamantului în ţara de origine.
Curtea de Apel a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor din O.U.G. nr. 56/2007 reclamantul nu putea desfăşura decât activităţile din contractul de muncă, ori din declaraţia dată de reclamant reiese că acesta vindea încălţăminte la momentul controlului desfăşurat de lucrătorii Oficiului Român pentru Imigrări, şi nu activităţi de comisioner curier bagajist.
Curtea de Apel a constatat legalitatea şi temeinicia deciziei contestate atât sub aspectul revocării dreptului de şedere al reclamantului, cât şi cu privire la returnarea sa de pe teritoriul României şi neîntemeiată acţiunea reclamantului, inclusiv pe menţinerea dreptului de şedere temporară până la data la care a fost acordat iniţial cu posibilitatea prelungirii şi cu repunerea sa în drepturi.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul W.J. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 "decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă."
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului numai "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamant împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României este o hotărâre judecătorească irevocabilă care, conform prevederilor citate C. proc. civ., nu este supusă recursului.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 84 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002, recursul va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de W.J., împotriva Sentinţei civile nr. 2079 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1762/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1764/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
