ICCJ. Decizia nr. 1769/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1769/2012
Dosar nr. 213/45/2011*
Şedinţa de la 30 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 124 din 4 aprilie 2012 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta G.E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că reclamanta nu are domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, că şi-a ales domiciliul procesual în Municipiul Bucureşti, la numitul S.V., că Biroul Teritorial Iaşi nu are personalitate juridică, şi că aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, instituţie publică ce îşi are sediul în Bucureşti.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că simplul fapt că cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost adresată, din motive neprecizate, structurii teritoriale, nu poate justifica încălcarea regulilor referitoare la competenţa teritorială, astfel cum au fost ele stabilite prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, constatând că nu se poate opta, în cauza de faţă, pentru instanţa de la domiciliul reclamantei, Curtea de apel a apreciat că singura instanţă competentă teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantei este instanţa în raza căreia se află sediul instituţie publice pârâte, cu atât mai mult, cu cât doar aceasta este cea în drept să se pronunţe asupra cererii de redobândire a cetăţeniei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 66 din 10 ianuarie 2012 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei şi constatând ivit conflict negativ de competenţă a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Reclamanta a optat pentru instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului Biroul Teritorial pentru cetăţenie Iaşi, acesta fiind singurul pârât chemat în judecată prin acţiunea iniţială, ulterior reclamanta completându-şi acţiunea cu noi capete de cerere şi cu indicarea unui nou pârât, respectiv Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.
Faptul că reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând introducerea în cauză a unui nou pârât, cu sediul în Bucureşti, nu este de natură să atragă competenţa Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzei, atâta timp cât unul dintre pârâţi, cel menţionat în cererea iniţială de chemare în judecată, are sediul în raza Curţii de Apel Iaşi, această instanţă fiind competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă reclamanta G.E. a chemat în judecată pârâtul Biroul Teritorial pentru Cetăţenie din oraşul Iaşi solicitând obligarea acestuia să-i răspundă imediat la cererea pe care a formulat-o, să-i achite despăgubiri morale în valoare de 1 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a depus personal, la Biroul Teritorial Cetăţenie Iaşi, la 20 septembrie 2010, cerere de redobândire a cetăţeniei române, dar până în prezent nu s-a întocmit niciun act care să ducă la finalizarea dosarului şi acordarea cetăţeniei.
Ulterior, a depus cererea de precizare şi modificare a acţiunii prin care a fost chemată în judecată şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi s-a solicitat, pe lângă capetele de cerere iniţiale, obligarea Biroului Teritorial pentru Cetăţenie Iaşi să expedieze de îndată dosarul de cetăţenie nr. 50839/RD/2010 din 20 septembrie 2010 către Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să dispună Preşedintelui Comisiei pentru Cetăţenie să efectueze operaţiunile reglementate de Legea nr. 21/1991 pentru soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Aprobarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, instituţia publică centrală care îşi are sediul în Bucureşti.
Deci, instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantei este instanţa în raza căreia se află sediul instituţiilor publice pârâte.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe G.E. şi Biroul Teritorial pentru Cetăţenie din Oraşul Iaşi în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1764/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1770/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
