ICCJ. Decizia nr. 2028/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2028/2012
Dosar nr. 48896/3/2010
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor HG nr. 737/2010, invocată de către contestator, dispunând suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acestei excepţii.
În motivarea excepţiei, contestatorul a arătat că H.G. nr. 737/2010 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu este nelegală, întrucât emiterea şi aplicarea sa contravine prevederilor articolelor legii în baza cărora i s-a calculat pensia de serviciu, în vigoare la data emiterii şi aplicării hotărârii Guvernului, articole abrogate numai de la 1 ianuarie 2011 prin art. 196 din Legea nr. 263/2010, dar şi O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008 şi normelor de drept comunitar, în speţă art. 157 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, conform căruia "prin remuneraţie se înţelege salariul sau suma obişnuite de bază sau minime, precum şi toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta", şi art. 17 alin. (1) din Carta drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 5004 din 12 septembrie 2011, a respins excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României; a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri din domeniul pensiilor, invocată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Pensii Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, invocată de emitentul actului - Guvernul României - pe care a respins-o ca atare, având în vedere jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că este admisibilă excepţia de nelegalitate şi în ceea ce priveşte actele cu caracter normativ, excepţia fiind un mijloc de apărare care nu poate fi restrictiv, în sensul de a nu putea fi folosit şi în privinţa unor acte normative a căror adresabilitate este generală.
Asupra fondului cauzei, Curtea a reţinut că excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 737/2010 este neîntemeiată, arătând că în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010, prin conţinutul căreia se reglementează metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, acestea constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
S-a arătat că H.G. nr. 737/2010 nu conţine principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Instanţa a mai reţinut că, astfel, H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Instanţa a apreciat că rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă.
Faţă de cele prezentate instanţa a reţinut că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamantul îşi manifestă nemulţumirea, în realitate, faţă de dispoziţiile de ordin substanţial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu faţă de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conţinute de acest din urmă act.
Instanţa de fond a concluzionat că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis, astfel că a respins excepţia invocată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 5004 din 12 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs contestatorul N.I., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului se arată că prin art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, H.G. nr. 737/2010 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a fost abrogată, iar abrogarea acestei Hotărâri constituie cea mai directă recunoaştere a nelegalităţii sale.
H.G. nr. 737/2010 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu este nelegală, întrucât emiterea şi aplicarea sa contravine prevederilor articolelor legii în baza cărora i s-a calculat pensia de serviciu în vigoare la data emiterii şi aplicării Hotărârii Guvernului, articole abrogate numai de la 1 ianuarie 2011 prin art. 196 din Legea nr. 263/2010.
De asemenea, recurentul precizează că H.G. nr. 737/2010 contravine Hotărârii nr. 2 din 15 iunie 2010 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie cu privire la drepturile dobândite, că dispoziţiile H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt nelegale în raport de prevederile art. 44 din Constituţia României şi a tuturor reglementărilor europene care ocrotesc dreptul de proprietate şi că niciuna dintre aceste probleme nu a primit vreo soluţionare prin sentinţa criticată, motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, "În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Faţă de cele prezentate se va reţine că, prin criticile de nelegalitate formulate, recurentul îşi manifestă nemulţumirea, în realitate, faţă de dispoziţiile de ordin substanţial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu faţă de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conţinute de acest din urmă act, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Mai mult, H.G. nr. 737/2010 a făcut obiectul unor acţiuni privind anularea acesteia, însă jurisprudenţa constantă a instanţei de recurs de contencios administrativ este în sensul respingerii acestora (exemplu Decizia nr. 3831 din 30 iunie 2011).
Astfel, în acest context, criticile de nelegalitate invocate în cuprinsul excepţiei de nelegalitate sunt nefondate, neexistând argumente care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 a depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, cu forţă juridică superioară care a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate, sub aspectele criticate de recurent, constatate ca fiind constituţionale.
De altfel, şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 este în sensul respingerii acestei excepţii (exemplu Deciziile nr. 2164/2012, nr. 613/2012, nr. 335/2012 şi nr. 1865/2011), soluţia instanţei de recurs înscriindu-se în cerinţele scopului final al actului de justiţie, şi anume acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.I. împotriva Sentinţei civile nr. 5004 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 178/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2030/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
