ICCJ. Decizia nr. 1794/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1794/2012
Dosar nr. 619/2/2011
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a solicitat să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtei A. (fostă Ş.) G.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, urmare a cererii de verificare din data de 23 iulie 2009 adresată CNSAS de către D.V.M., s-a întocmit Nota de constatare nr. DI/I/2740 din 23 noiembrie 2010, din conţinutul căreia a reieşit că pârâta, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Constanţa, Serviciul 1, a desfăşurat activitatea de recrutare şi dirijare de surse pentru a asigura încadrarea informativă a unor persoane angajate la Oficiul Farmaceutic Constanţa, persoane aflate deja în baza de lucru a organelor de securitate pentru relaţii neoficiale cu cetăţenii străini, intenţii de a se stabili în străinătate şi chiar comentarii ostile la adresa conducerii de stat de la acea dată.
S-a susţinut de către reclamantul CNSAS că activităţile desfăşurate de pârâtă au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de legislaţia din acea vreme, respectiv îngrădirea dreptului la viaţă privată, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că activitatea pe care a desfăşurat-o a fost în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi nu poate răspunde decât pentru activităţile profesionale, în măsura în care prin acestea ar fi încălcat legea şi ar fi aplicat-o abuziv, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Prin Sentinţa nr. 2576 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă şi a admis acţiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtei de lucrător al Securităţii.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în privinţa excepţiei lipsei de interes, contrar celor susţinute de pârâtă, potrivit cărora numita D.V.M. a fost ea însăşi colaboratoare a Securităţii şi recrutată ca atare, fiind şi persoana care a formulat cererea înregistrată sub nr. P 1804/09 din 23 iulie 2009, adresată instituţiei reclamante, şi prin urmare aceasta nu mai are interes practic pentru că s-ar constata un fapt deja cunoscut de titulara cererii, că interesul subzistă, considerent pentru care nu a primit nici excepţia inadmisibilităţii.
Pe fondul cauzei, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pârâta a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Constanţa, Serviciul 1, iar în raport de conţinutul notei de constatare şi al dosarului R 200092 (cota Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Statului) rezultă că aceasta a desfăşurat activitatea de recrutare şi dirijare de surse pentru a asigura încadrarea informativă a unor persoane angajate la Oficiul Farmaceutic Constanţa, persoane deja aflate în baza de lucru a organelor de securitate pentru relaţii neoficiale cu cetăţenii străini, intenţii de a se stabili în străinătate şi chiar comentarii ostile la adresa conducerii.
Astfel, pârâta a procedat la instruirea sursei pentru a furniza aspecte legate de starea de spirit generată de numirea unui nou factor de conducere la Oficiul Farmaceutic, pentru a informa despre comentariile salariatelor, colaboratorul primind şi sarcini punctuale, anume de a semnala atitudinea şi comentariile numitei C.D. aflată în supraveghere informativă la problema „sănătate” deoarece are soţul rămas ilegal în Turcia, instruind sursa să o influenţeze pozitiv pe colega sa pentru a renunţa la ideea de a pleca din ţară, ba mai mult să-l determine şi pe soţul său se întoarcă.
Prima instanţă a avut în vedere şi documentele cuprinse în dosarul R/200092, referitoare la recrutarea, cunoaşterea personală a numitei D.V.M., a rapoartelor şi notelor privind sistemul de legătură, precum şi a notelor informative privind activitatea desfăşurată la Oficiul Farmaceutic Constanţa, şi care, conţin măsuri apte, prin scopul stabilit, de a suprima drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, înlăturând apărările pârâtei, în raport de conţinutul de ansamblu al O.U.G. nr. 24/2008 şi de scopul reparator al acestui act normativ.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de angajat a organelor Securităţii, pârâta a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale stipulate în Constituţia de la acea dată, respectiv îngrădirea dreptului la viaţă privată, persoanele fiind urmărite de securitate pentru comentarii tendenţioase sau pentru intenţia de a părăsi ţara (art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta A.G., solicitând, ca o consecinţă a admiterii recursului, respingerea acţiunii CNSAS ca nefondată.
În contextul reluării conţinutului cererii de chemare în judecată formulată de intimatul CNSAS recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând, în esenţă, următoarele critici ce demonstrează, în opinia sa, greşita aplicare şi interpretare a legii, în cauza de faţă:
- a deţinut calitatea de militar şi cadru de informaţii, şi a respectat prevederile Statutului Corpului Ofiţerilor, aprobat prin H.C.M. nr. 924/1964, care prevedea obligaţia cadrelor militare de a fi loiale şi devotate Statului Român, cu respectarea jurământului militar depus;
- activitatea informativ-operativă desfăşurată a avut un caracter legal, regăsindu-se în actele normative în vigoare la acel moment;
- reclamantul CNSAS a indus în eroare instanţa de fond prin confuzia vădită creată între „urmărit” şi „urmăritor”, acreditând ideea că numita D.V.M., care a formulat cererea la CNSAS, nu ar fi una şi aceeaşi persoană cu cea care a avut calitatea de informator al securităţii, dirijat de ea şi fiind în realitate persoana care furniza informaţii;
- în perioada în care a activat şi a deţinut calitatea de ofiţer al fostei Securităţi recurenta a arătat că nu a desfăşurat nici un fel de activităţi contrare prevederilor legale în vigoare şi nu a îngrădit drepturi fundamentale ale omului;
- aspectele menţionate în acţiune sunt nedovedite iar hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru că practic i s-a reţinut calitatea de lucrător, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, pentru simplul fapt că şi-a desfăşurat activitatea, ca ofiţer al fostei securităţi, într-o perioadă scurtă (august 1988 - decembrie 1989) fără a încălca atribuţiile ce-i reveneau la acea dată.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi completată „persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţi pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu”.
Problema dedusă judecăţii în prezenta cauză este de a determina dacă instanţa de fond a fost sau nu legal sesizată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu acţiunea în constatarea calităţii recurentului-pârât de lucrător al Securităţii, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât, după cum s-a evidenţiat deja, această acţiune în constatare a avut la bază cererea de verificare adresată de numita D.V.M., în baza art. 6 alin. (1) din actul normativ arătat.
Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanţă, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) dar şi a art. 2 lit. a) din ordonanţa mai sus arătată.
Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanţe şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din ordonanţă prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din ordonanţă precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Analiza şi interpretarea textelor legale anterior citate, atestă că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii, aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se face numai cu privire la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
Este obligatoriu, în aceste condiţii, ca recurentul să fi contribuit la instrumentarea dosarului informativ al numitei D.V.M. în scopul constatării calităţii de lucrător al Securităţii al recurentului.
Particularitatea cauzei de faţă rezidă în aceea că solicitarea de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii a fost făcută de d-na D.V.M., care a cerut verificarea propriului său dosar, (R 200092) în condiţiile în care chiar ea a fost recrutată în calitate de informator, de către recurenta-pârâtă.
Actele depuse la dosar atestă numai că recurenta, la data de 18 februarie 1989, în calitatea deţinută la acel moment, de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Constanţa, a propus recrutarea d-nei D.V.M. fiind totodată anexat angajamentul olograf al numitei D.V.M. de a deveni colaborator al Securităţii, din aceeaşi dată.
Rapoartele informative referitoare la d-na D.V.M., anterioare datei la care aceasta a semnat personal angajamentul de colaborare, întocmite de recurenta-pârâtă conţin simple referiri la activitate pe care aceasta a desfăşurat-o şi la tipul său de personalitate („candidata este o persoană extrem de conştiincioasă care s-a declarat fi pe deplin conştientă de importanţa pe care o are activitatea organelor de securitate pentru bunul mers al activităţii, … fiind animată de profunde sentimente patriotice şi având un ataşament deosebit faţă de patrie, partid şi popor”.
Mai mult, în alte rapoarte întocmite tot de către recurentă sunt menţionate informaţiile primite de la D.V.M. în calitatea sa de „candidată”, în scopul dobândirii statutului de „colaborator al Securităţii”.
Toate celelalte înscrisuri depuse la dosar privesc alte persoane decât cea care a formulat solicitarea în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Raportat la textele de lege sus-arătate ca şi la prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cu care este lucrător al Securităţii „orice persoană care având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau la Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantului CNSAS se impunea a fi respinsă.
Simplul fapt al recrutării de către recurentă a d-nei D.V.M., al cărei acord de colaborare, cel puţin astfel cum, prima facie, rezultă din actele dosarului a fost voluntar acordat, fără constrângeri dovedite, nu poate satisface, în opinia Înaltei Curţi exigenţele textelor indicate, ce nu pot fi interpretate în manieră extensivă.
În caz contrar, legiuitorul ar fi indicat expres că toate activităţile de acest tip, specifice în mod evident serviciilor de securitate în perioada 1945-1988, reprezintă „ope legis” activităţi ce cad sub incidenţa definiţiei art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a mai fi necesară examinarea de la caz la caz, a persoanelor care, deţinând totuşi o atare calitate, au suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Apreciind aşadar în ceea ce o priveşte pe D.V.M., că această din urmă condiţie prevăzută de textul incident nu a fost dovedită cu înscrisurile depuse, ce au demonstrat mai degrabă activitatea de „colaborator” al solicitantului, se va constata că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condiţiile greşitei interpretări de primă instanţă a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) şi art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul de faţă şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.G. împotriva Sentinţei nr. 2576 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1792/2012. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 1797/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
