ICCJ. Decizia nr. 1870/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1870/2012
Dosar nr.9870/2/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.C. a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Hotărârii nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă autoritatea pârâtă şi, implicit, anularea sancţiunii de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în sumă de 20.900 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală, întrucât încalcă prevederile OG nr. 65/1994 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a CECCAR.
Reclamanta a susţinut că hotărârea aflată în discuţie nu arată care este obligaţia profesională încălcată de parte. Fapta de a majora prejudiciul cu sumele pentru care nu existau documente contabile justificative, conform normelor legale, nu reprezintă o abatere disciplinară, ci o obligaţie care incumbă oricărui expert contabil.
În plus, reclamanta a precizat că i-a fost comunicată hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului Superior al CECCAR prin care i s-a admis contestaţia administrativă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, în raport de conţinutul Hotărârii nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului Superior al CECCAR.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3144 din 03 mai 2011, a admis excepţia invocată de pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi a respins acţiunea reclamantei A.C. ca lipsită de obiect.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 31 din 07 iunie 2010, Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR a sancţionat-o pe reclamantă cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni.
Prin Hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010, Consiliul Superior al CECCAR a admis contestaţia administrativă formulată de reclamantă şi a trimis cauza spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină.
Ca atare, la data sesizării instanţei, hotărârea atacată fusese desfiinţată de către Consiliul Superior al CECCAR, motiv pentru care cererea reclamantei este lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.C., care a solicitat casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat de către partea recurentă faptul că hotărârea nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul CECCAR nu a fost anulată în mod explicit, ci doar s-a dispus rejudecarea contestaţiei administrative.
Totodată, capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat în urma suspendării dreptului de a profesa pe o perioadă de 3 luni.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR prin care s-a dispus sancţionarea recurentei-reclamante cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni, precum şi acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 20.900 RON pentru prejudiciul suferit.
Înalta Curte apreciază că este corectă soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii recurentei-reclamante ca lipsită de obiect, în condiţiile în care, la momentul sesizării instanţei, adică 13 octombrie 2010, hotărârea contestată a fost anulată implicit prin admiterea contestaţiei administrative formulate de parte şi trimiterea acesteia spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR.
Potrivit prevederilor pct. 34 lit. b) alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al CECCAR, Consiliul Superior analizează în plenul său contestaţia şi dosarul cauzei, inclusiv punctul de vedere al Comisiei Superioare de Disciplină referitoare la problemele contestate şi se pronunţă fie prin respingerea contestaţiei şi menţinerea hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, fie prin admiterea contestaţiei şi restituirea cauzei spre rejudecare de către Comisia Superioară de Disciplină, într-un complet de 3 membrii, alţii decât cei care s-au pronunţat anterior.
Ca atare, soluţia pronunţată prin Hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului Superior al CECCAR prin care s-a admis contestaţia recurentei-reclamante şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Comisiei Superioare de Disciplină este în conformitate cu dispoziţia regulamentară anterior citată.
După cum a precizat şi prima instanţă, este evident faptul că hotărârea atacată a fost implicit anulată, în condiţiile în care s-a dispus rejudecarea contestaţiei administrative.
Capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri este accesoriu în raport cu cererea de anulare a actului administrativ aflat în discuţie. Soluţia pronunţată în privinţa acestuia este legală, întrucât nu se poate dispune acordarea de despăgubiri în lipsa cererii principale, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.C. împotriva Sentinţei nr. 3144 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1862/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1878/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
