ICCJ. Decizia nr. 1878/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1878/2012
Dosar nr.1576/54/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. „T.I." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 şi raportului de inspecţie fiscală nr. F - DJ 383 din 31 mai 2011, acte emise de pârâtă pentru suma totală de 596.641 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii la acestea.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organul fiscal a reţinut faptul că societatea a înregistrat în contabilitate cheltuieli nedeductibile, cu consecinţa diminuării bazei de impozitare.
Reclamanta a susţinut că a formulat contestaţie administrativă împotriva actelor administrativ fiscale a căror suspendare o solicită.
În opinia reclamantei, condiţia cazului bine justificat rezultă din reţinerea eronată a situaţiei de fapt de către organul de control.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, reclamanta a menţionat că aceasta este îndeplinită, întrucât au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra patrimoniului societăţii.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/204, modificată.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 16 august 2011, reclamanta a depus la dosar dovada achitării cauţiunii stabilită de instanţă.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 396 din 16 august 2011, a admis acţiunea reclamantei S.C. „T.I." S.R.L. şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut faptul că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Mai precis, argumentele invocate de reclamantă legate de reţinerea eronată a stării de fapt de către organele de inspecţie fiscală sunt de natură a crea îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ fiscal dedus judecăţii.
Astfel, cu toate că la momentul controlului organele fiscale au calificat ca fiind nedeductibile fiscal o serie de cheltuieli înregistrate de reclamantă, la o analiză sumară, contractele de lucrări şi prestări servicii depuse de parte la dosar susţin afirmaţiile societăţii privind efectuarea acestora în scopul obţinerii de venituri impozabile.
Chiar dacă la momentul controlului reclamanta nu a fost în măsură să prezinte procesele-verbale de recepţie pentru serviciile prestate şi lucrările executate, contractele încheiate coroborate cu graficele de execuţie a lucrărilor şi procesul-verbal de predare-primire a şantierelor de lucru creează cel puţin aparenţa realităţii susţinerilor societăţii.
În plus, prezumţia de legalitate a actelor administrative deduse judecăţii este pusă în discuţie şi de înlăturarea apărărilor reclamantei, referitoare la necesitatea achiziţionării materialelor consumabile şi efectuării cheltuielilor cu combustibilul pentru utilajele agricole deţinute în baza unor contracte de comodat, în temeiul unor simple supoziţii, neverificate.
Paguba iminentă rezultă din faptul executării actului de impunere şi din cifra de afaceri a societăţii reclamante.
Totodată, imposibilitatea participării reclamantei la licitaţii în vederea încheierii contractelor de achiziţie publică, urmare a exigibilităţii debitului aflat în discuţie, generează acesteia un important prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin suspendarea actului administrativ fiscal contestat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Suspendarea executării actelor administrativ-fiscale este o situaţie de excepţie care intervine doar atunci când legea o prevede, în condiţiile şi limitele reglementate de aceasta.
Societatea intimată nu a probat existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului de impunere contestat şi producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare.
Simpla susţinere a părţii că se va afla în imposibilitate de a onora obligaţiile pe care le are faţă de furnizori, fapt care îi va perturba în mod grav activitatea economică, nu justifică măsura suspendării actului de impunere contestat.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin cererea dedusă judecăţii, intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 şi raportului de inspecţie fiscală nr. F - DJ 383 din 31 mai 2011, acte emise de recurenta-pârâtă pentru suma totală de 596.641 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii la acestea.
Potrivit textului legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 emisă de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj este titlu de creanţă şi este susceptibilă de a fi contestată de contribuabil, potrivit procedurii reglementate de OG nr. 92/2003, republicată.
Însă, după cum a reţinut şi prima instanţă, raportul de inspecţie fiscală nr. F - DJ 383 din 31 mai 2011 emis de aceeaşi autoritate publică este doar un act preparator emiterii titlului de creanţă, motiv pentru care nu poate face obiectul unei cereri de suspendare.
De asemenea, în speţă, a fost îndeplinită condiţia procedurală a recursului administrativ prealabil, aspect necontestat în prezenta cale extraordinară de atac.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
În doctrina de drept administrativ, se susţine că principiul legalităţii impune trei reguli: existenţa unei baze legale, obligaţia de a respecta regulile care reglementează activitatea administraţiei, precum şi obligaţia de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administraţiei, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administraţia.
Prin urmare, principiul legalităţii implică, pe de o parte, faptul că administraţia trebuie să respecte ierarhia normelor, iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu poate acţiona dacă nu este „abilitată" de o regulă de drept. Această abilitare priveşte competenţa autorităţii administrative de a emite un act administrativ.
Respectarea principiului legalităţii impune posibilitatea ca actele administrative nelegale să poată fi revocate întrucât, în caz contrar, judecătorul poate proceda la anularea lor.
Pentru consolidarea principiului legalităţii, apreciat ca un adevărat postulat constituţional, sunt necesare reguli sistematizate, clare şi coerente, care să guverneze activitatea autorităţilor administrative.
După cum au subliniat în mod constant teoreticienii şi practicienii dreptului european, legalitatea este unul din elementele dreptului la buna administrare.
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că, într-adevăr, argumentele prezentate de către partea aflată în discuţie sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei administrative contestate, în condiţiile în care acestea se referă la reţinerea eronată a stării de fapt de către organele de inspecţie fiscală.
În speţă, este îndeplinită condiţia prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea în discuţie, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
În cauza de faţă, intimata-reclamantă a probat iminenţa producerii pagubei invocate, în condiţiile în care valoarea obligaţiei fiscale contestate este de 596.641 lei, iar cifra de afaceri a societăţii pe anul 2009 a fost de 2.605.183 lei.
Or, este evident că executarea silită a intimatei pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la afectarea gravă a activităţii economice a acesteia.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva Sentinţei nr. 396 din 16 august 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1870/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1899/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
