ICCJ. Decizia nr. 192/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 192/2012
Dosar nr.10451/1/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Circumstanţele cauze.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 392/110/22 ianuarie 2009, reclamanta SC P. SRL Bacău a contestat Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Bacău prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC A.I. SRL.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că temeiul pentru luarea acestei măsuri îl reprezintă art. 27 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 28 din OG nr. 92/2003, iar motivarea în fapt justifică luarea măsurii prin împrejurarea că SC P. SRL controlează indirect activitatea SC A.I. SRL, preluând chiar cel puţin jumătate dintre angajaţii societăţii cu care aceasta este chemată să răspundă în solidar şi că cele două societăţi desfăşoară aceeaşi activitate.
Reclamanta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii solidare, neputându-se vorbi despre un control, chiar şi indirect, astfel cum este definit prin art. 27 alin. (3) C. proCod Fiscal, întrucât nu are nicio participare la capitalul social al SC A.I. SRL, în timp ce funcţiile de conducere ale acestei din urmă societăţi sunt deţinute de persoane care le exercită în nume personal, nefiind beneficiare ale unor mandate cu sau fără reprezentare acordate de reclamantă.
De asemenea, arată că doar un singur angajat al debitoarei a fost preluat cu contract individual de muncă, S.D., însă la data angajării această persoană nu mai avea calitatea de angajat la societatea reclamantă, sub acest aspect condiţia cerută de art. 28 din OG nr. 92/2003 nefiind îndeplinită. De altfel nu se poate reţine nici condiţia că cele două societăţi desfăşoară aceleiaşi activitate
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanţei respingerea acţiunii formulate de reclamantă, apreciind că sunt întrunite condiţiile răspunderii solidare între cele două societăţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 868 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Bacău a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 emisă de pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 712 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Bacău împotriva acestei sentinţe, fiind casată hotărârea cu reţinerea cauzei pentru soluţionare în primă instanţă.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, ca primă instanţă, sub nr. 392.1/32/2009.
Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 147 din 18 noiembrie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC A.I. SRL a SC P. SRL s-a stabilit că această din urmă societate răspunde solidar pentru obligaţiile de plată restante în cuantum de 1.189.919 RON, ale debitoarei principale SC A.I. SRL, răspunderea fiind stabilită în temeiul art. 27 alin. (2) lit. c) C. proCod Fiscal
Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008, pentru motive de fapt şi de drept similare cu cele din Decizia Nr. 40/2008.
Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 27 alin. (2), pentru ca persoana juridică să poate fi obligată să răspundă în solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile C. proCod Fiscal sau insolvent trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: persoana juridică, direct sau indirect, să controleze pe debitor sau să fie controlată de debitor ori să se afle sub control comun cu debitorul şi să fie îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la lit. a) - c).
Dintre aceste condiţii, pe cale administrativă s-a reţinut că reclamanta a controlat în mod indirect debitoarea şi că este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. c), respectiv că reclamanta are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii ori prestatorii de servicii ai debitorului.
Starea de insolvabilitate a debitoarei SC A.I. SRL a fost declarată în conformitate cu art. 176 C. proCod Fiscal, prin Procesul-verbal înregistrat la pârâtă sub nr. 177847 din 10 octombrie 2008.
Prin încheierea din 10 decembrie 2009 Tribunalul Bacău a deschis, la cererea creditoarei Administraţia Finanţelor Publice Bacău, procedura insolvenţei SC A.I. SRL, dispunând, totodată, dizolvarea debitoarei. Prin această încheiere s-a reţinut că, în urma expertizei contabile efectuate în cauză, la data de 30 aprilie 2005, debitoarea avea înregistrată în contabilitate o datorie de 738.563 RON către bugetul consolidat al statului.
În cauză, din actele dosarului rezultă că SC A.I. SRL a fost înfiinţată în anul 1994, iar din anul 1997 până la data declarării insolvenţei administratorul debitoarei SC A.I. SRL a fost T.I.V.; SC P. SRL a fost înfiinţată în anul 2000, iar în perioada octombrie 2000 - iulie 2006, T.I.V.l a avut calitatea de asociat şi administrator al acestei societăţi.
Aşadar, se reţine că de la înfiinţare până la prima cerere de deschidere a procedurii insolvenţei (8 mai 2006) - adică în perioada din care datează datoriile bugetare ale SC A.I. SRL - asociat şi administrator al SC A.I. SRL a fost T.I.V., adică aceeaşi persoană care a avut calitatea de administrator la SC P. SRL în perioada 2000 - 2006 (când s-a formulat prima cerere de insolvenţă).
Prin urmare, dacă la data emiterii actelor fiscale contestate exista un control indirect prezumat din calitatea de rude/afini între asociaţii şi administratorii celor două societăţi, în perioada pentru care s-au stabilit obligaţiile fiscale ale SC A.I. SRL- la care, până la data emiterii Deciziei nr. 40/2008, s-au adăugat majorări de întârziere - a existat un control direct, T.I.V. fiind administratorul ambelor societăţi. Cele două societăţi au avut ca obiect de activitate comun, până în anul 2008.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. c) C. proCod Fiscal, prima instanţă a reţinut, din centralizatoarele fişelor fiscale la nivel de angajator (pentru ambele societăţi), că SC A.I. SRL a avut un singur angajat, S.D.M., care în septembrie 2006 a fost angajat la SC P. SRL până la data de 31 ianuarie 2007, când au încetat raporturile de muncă.
În interpretarea acestor dispoziţii, prima instanţă a concluzionat prin a arăta că deşi jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, îşi însuşeşte punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3437/2010.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. SRL, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegaliate, în esenţă pentru următoarele motive:
- Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 27 pct. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003.
Arată recurenta că regula în raporturile de drept fiscal este că debitorul are obligaţia achitării datoriilor fiscale. În situaţia în care debitorul este în imposibilitatea onorării datoriilor faţă de bugetul de stat legiuitorul a prevăzut ca o excepţie răspunderea solidară în condiţiile specifice (art. 25 pct. 2 şi art. 27 din OG nr. 92/2003).
Se arată că instanţa de fond a extins aplicabilitatea prevederilor art. 27 pct. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003. Astfel, s-a constatat că angajatul S.D.M. al SC A.I. SRL a fost preluat de către SC P. SRL. Însă, arată recurenta că, acest angajat şi-a încheiat activitatea la SC A.I. înainte de a se fi încadrat la SC P. SRL, între cele două societăţi nu a avut loc o preluare a unui angajat ci angajatul după încetarea contractului de muncă la una din societăţi a fost încadrat la recurentă.
Consideră recurentul că instanţa de fond trebuia să verifice dacă angajatul respectiv a activat concomitent la ambele societăţi.
A mai arătat de asemenea recurenta, că forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 40/2008 - a art. 27 pct. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003 - folosea timpul prezent, menţiona existenţa raportului de muncă cu angajaţii debitorului şi nu foştii angajaţi.
- Atât organul fiscal cât şi instanţa de fond au reţinut în mod greşit îndeplinită condiţia desfăşurării aceleaşi activităţi de către cele două societăţi.
Consideră recurenta că pentru atragerea răspunderii solidare, se impunea demonstrarea, nu a faptului că cele 2 societăţi au un obiect de activitate comun, declarat în cuprinsul actului constitutiv, ci că le desfăşurau efectiv şi simultan.
- În mod greşit a reţinut instanţa de fond că cele două societăţi se află sub control comun.
Se arată că, instanţa trebuia să verifice măsura în care condiţia controlului comun era îndeplinită la momentul depunerii măsurii şi nu la alt moment, faptul că unele din acele persoane, asociaţi unici şi administratori aveau acelaşi nume de familie sau domiciliu, nu este un caz din care să rezulte controlul indirect al unor societăţi asupra celorlalte.
Apărările intimatei Administraţia Finanţelor Publice Bacău
Intimata-pârâtă Administraţia Finanţelor Publice Bacău a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru angajarea răspunderii solidare de art. 27 alin. 2 lit. c) coroborat cu art. 28 din OG nr. 92/2003.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susţinerea cererii de recurs, privind activitatea efectiv desfăşurată de SC P. SRL, precum şi înscrisuri referitoare la achitarea obligaţiilor fiscale către ANF Bacău, rezultând soldul creanţei „0" împotriva falitei A.I. SRL.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin Decizia nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC A.I. SRL, a SC P. SRL, s-a stabilit că această din urmă societate răspunde solidar pentru obligaţiile de plată restante în cuantum de 1.189.919 RON ale debitoarei principale SC A.I. SRL. Răspunderea a fost stabilită în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c) C. proCod Fiscal pentru următoarele motive:
- asociatul unic al reclamantei este T. (fostă O.) M.A.S., iar administrator O. (U.) V.; SC A.I. SRL are ca administrator pe T.I.V., fost asociat şi administrator la SC P. SRL.
- reclamanta desfăşoară aceleaşi activităţi ca debitoarea SC A.I. SRL, respectiv „alte activităţi de debitare";
- starea de insolvabilitate a SC A.I. SRL a fost declarată conform art. 176 C. proCod Fiscal, la data de 10.102.008;
- SC P. SRL controlează indirect activitatea SC A.I. SRL întrucât asociatul unic T.M.A.S. are acelaşi domiciliu cu T.I.V., fostul asociat şi administrator al SC A.I. SRL, administratorul O.V. are acelaşi nume cu fostul nume la asociatului unic al SC P. SRL (T.);
- singurul salariat pe care l-a avut SC A.I. SRL a fost preluat de SC P. SRL;
- între starea de insolvabilitate a SC A.I. SRL şi reclamanta care coordonează indirect activitatea SC A.I. SRL există legătură de cauzalitate.
Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 pentru motive de fapt şi de drept similare cu cele din Decizia nr. 40/2008.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27, alin. (2) lit. c) coroborate cu art. 28 din OG nr. 92/2003 care prevăd: „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
„c) are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului".
Primul motiv de recurs referitor la faptul că angajatul respectiv, nu a activat concomitent la cele două societăţi nu este fondat.
Înalta Curte observă că interpretarea arătată de recurentă privind forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 40/2008 a art. 27 pct. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003 în sensul menţionării timpului prezent în sensul:
„c) are raporturi de muncă civile sau de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţi.." nu poate fi reţinută.
În conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă:
(1) „Textul articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări.
(2) În redactarea actului normativ, de regulă, verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective".
Rezultă în consecinţă că, faptul că angajatul S.D.M. nu mai era salariata SC P. SRL în momentul emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, nu prezintă importanţă în aprecierea îndeplinirii condiţiei prevăzută de art. 27 alin. (2) aceasta fiind singurul angajat al SC A.I. SRL - care din septembrie 2006 până în 31 ianuarie 2007 a fost singurul angajat al SC P. SRL, faptul că nu a fost angajat simultan la cele 2 societăţi nu este relevant.
Al doilea motiv de recurs referitor la condiţia desfăşurării aceleiaşi activităţi de către cele două societăţi - este nefondat.
Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului - din datele furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău, până în anul 2008, cele două societăţi au avut un obiect de activitate comun - respectiv, editarea de cărţi, broşuri, alte publicaţii, ziare, reviste, periodice.
Nu pot fi reţinute cele rezultate din înscrisurile noi depuse în recurs de recurenta SC P. SRL - în sensul că activităţile autorizate de către aceasta sunt „tipărirea ziarelor" respectiv „comerţ cu amănuntul al cărţilor ziarelor şi articolelor de papetărie" şi nu „alte activităţi de editare" întrucât aceste adrese de la Oficiul Registrului Comerţului din 2010, 2011 sunt ulterioare emiterii deciziei în octombrie 2008 şi obţinute ca urmare a cererii de actualizare a obiectului de activitate - din data de 17 martie 2009, ulterior deciziei.
Cel de-al doilea motiv de recurs - privind controlul comun, de asemenea este nefondat.
Recurenta susţine că nu există legătura de cauzalitate privind insolvabilitatea A.I. SRL pentru a fi angajată răspunderea sa solidară întrucât SC P. SRL nu controlează indirect pe SC A.I. SRL.
Se reţine că din anul 1997 până la data declarării insolvenţei (mai 2006) administrator la debitoarea SC A.I. SRL a fost T.I.V. care a avut calitatea de asociat şi administrator şi la SC P. SRL.
SC P. SRL a avut la înfiinţare în anul 2000, ca asociat unic pe T. (O.) M.A.S. şi administrator pe O. (U.) M.V. Ulterior a devenit administrator şi asociat, aşa cum s-a arătat T.I.V.
SC A.I. SRL atunci când s-a înfiinţat în 1994 a avut ca asociat unic şi administrator la fel pe T. (O.) M.A.S. pentru ca ulterior din 1997 să devină asociat unic şi administrator al societăţii doar T.I.V.
S-a mai reţinut că asociatul unic al SC A. T. (O.) M.A.S. are acelaşi domiciliu cu al administratorului SC A., T.I.V. care a fost asociat şi administrator al SC P. SRL până la data de 3 iulie 2006.
De asemenea administratorul SC P. SRL O. (U.)V. are acelaşi nume cu fostul nume al asociatului unic al SC A.I. T. (O.) M.A.S.
Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent dacă, între alte condiţii, direct sau indirect controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul (art. 27, alin. (2) lit. c) din OG nr. 92/2003).
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, din situaţia prezentată mai sus se poate concluziona în sensul existenţei unui control indirect datorită calităţii de rude/afini dintre asociaţii şi administratorii celor două societăţi, la momentul stabilirii obligaţiilor fiscale către SC A.I. şi prin administratorul comun T.I.V. un control direct.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică atunci când a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei-recurente.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat SC P. SRL Bacău împotriva Sentinţei nr. 147 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1906/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1975/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
