ICCJ. Decizia nr. 2073/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2073/2012

Dosar nr.3523/2/2011

Şedinţa publică din 27 aprilie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- obligarea primei pârâte să trimită dosarul său unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire;

- obligarea celei de a doua pârâte să emită titlul de plată şi/sau de conversie şi să-i acorde despăgubiri în numerar.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că notificarea sa, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 295/2002, a fost soluţionată prin emiterea Deciziei nr. 112 din 17 noiembrie 2010, însă nu a putut intra în posesia despăgubirilor aferente.

Reclamantul a depus cerere precizatoare la acţiunea introductivă de instanţă în care a arătat că dosarul său a fost înaintat la evaluator şi a fost întocmit raportul de evaluare de către expertul G.B., la data de 12 septembrie 2011.

În plus, reclamantul a solicitat emiterea titlului de despăgubire şi a titlului de plată pentru suma de 6.165.951 RON, conform expertizei efectuate în speţă.

Pârâtele au formulat întâmpinări în cauză.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea primului capăt de cerere ca rămas fără obiect, iar a celorlaltor capete de cerere ca neîntemeiate.

În motivare, pârâta a arătat că raportul de evaluare se află în procedura de verificare şi completare şi urmează să fie introdus pe ordinea de zi în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale, în vederea emiterii titlului de despăgubire.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prematurităţii capătului de cerere privind emiterea titlului de plată/conversie şi acordarea despăgubirilor în numerar.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5432 din 28 septembrie 2011, a respins ca neîntemeiate excepţia prematurităţii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi acţiunea formulată de reclamantul G.I., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

1) Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a refuzat în mod nejustificat să emită în favoarea reclamantului Decizia reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile în care legislaţia în materie nu prevede alte etape intermediare, respectiv verificări şi completări, după efectuarea raportului de evaluare.

2) Reclamantul nu putea formula cerere de opţiune, întrucât nu a intrat în posesia titlului de despăgubire; ca atare, în speţă, nu există un refuz nejustificat al pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în emiterea titlului de plată al reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

I. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii introductive de instanţă.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

Raportul de evaluare întocmit de expertul G.B. se află în procedura de verificare şi completare în vederea introducerii în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Trecerea peste etapele administrative este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, respectiv la existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care nu poate fi pusă în executare, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite, iar acestea din urmă pot formula obiecţiuni la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă şi să comunice acest răspuns.

II. Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii capătului de cerere privind emiterea deciziei de plată, respectiv a titlului de despăgubire în numerar ca prematur formulat.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată.

Recurenta a arătat că emiterea titlului de plată presupune existenţa unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea intimatului şi parcurgerea procedurii de valorificare a titlurilor de despăgubire, prevăzută de OUG nr. 81/2007.

În plus, prima instanţă nu a avut în vedere faptul că, prin art. III din OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, s-a suspendat emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei.

Mai mult, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.

Recurenta a susţinut că nu a tergiversat emiterea titlului de plată în favoarea intimatului, întrucât a respectat ordinea cronologică de depunere a cererilor de opţiune de către persoanele îndreptăţite, precum şi existenţa disponibilităţilor financiare necesare achitării despăgubirilor în numerar.

Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca lipsit de interes, iar a recursului formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca neîntemeiat.

Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este lipsit de interes, iar recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată, intimatul G.I. a formulat notificarea nr. 295/2002 la BEJ P.S. prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul „Fabrica de pâine A.", situat în Bucureşti, sector 4, în calitate de moştenitor al numitului G.C.I.

Prin Decizia nr. 112 din 17 noiembrie 2010, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea intimatului-reclamant, în dosarul nr. 48173/CC, conform art. 29 din legea anterior arătată.

La data de 15 iulie 2011, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 141, prin care a modificat Decizia iniţială, în sensul că a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea intimatului-reclamant, pentru imobilul Brutăria „A.", situat în Bucureşti, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 1600 mp şi clădiri cu suprafaţa construită de 1117 mp.

Ulterior, expertul G.B. a evaluat imobilul anterior descris la valoarea de 6.165.951 RON, valoare care nu a fost contestată de către intimatul-reclamant.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat clarificări expertului evaluator, iar aceasta a comunicat că îşi menţine concluziile exprimate în raportul de evaluare depus la dosar, aşa cum rezultă din adresa nr. 64345/RG din 08 noiembrie 2011.

Ca atare, Înalta Curte reţine că în speţa de faţă au fost parcurse toate etapele administrative privitoare la analizarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite beneficiarului, motiv pentru care soluţia primei instanţe de obligare a recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată.

În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este lipsit de interes, în condiţiile în care prima instanţă a respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect emiterea titlului de plată şi/sau de conversie şi acordarea de despăgubiri în numerar intimatului-reclamant.

Cu alte cuvinte, soluţia pronunţată de către curtea de apel a creat părţii o situaţie mai grea decât se solicită de către recurentă în calea de atac, respectiv respingerea acestor capete de cerere ca prematur formulate.

Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat recursul declarat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Totodată, instanţa de control judiciar va respinge ca lipsit de interes recursul promovat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 5432 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva aceleiaşi sentinţe ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2073/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs