ICCJ. Decizia nr. 1928/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1928/2012
Dosar nr. 5038/2/2010
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei.
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, la data de 07 iunie 2010, reclamanta Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare - Sucursala Teritorială Argeş-Buzău a solicitat anularea Deciziei nr. 428 din 04 decembrie 2009 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, pe cale de consecinţă, acordarea vizei de subvenţie pentru suma de 1.009 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna septembrie 2009 a prezentat la Direcţia Generala a Finanţelor Publice Prahova (D.G.F.P.P.) din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, Decontul justificativ privind utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor administrative, materiale şi de personal întocmit la data de 31 august 2009, având o valoare totală a subvenţiilor solicitate de 5.884.000 lei, din care subvenţia aferentă lunii august fiind în valoare de 318.437 lei.
Aceasta solicitare s-a efectuat în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea îmbunătăţirilor Funciare nr. 138/2004 cu modificările si completările ulterioare
În baza prevederilor Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, organele de control financiar au procedat la verificarea cheltuielilor înscrise în Decont, această activitate încheindu-se cu întocmirea unui proces-verbal de control financiar, înregistrat la Sucursala Teritoriala Argeş - Buzău sub nr. 5116 din 21 septembrie 2009, care cuprinde un refuz de a acoperi cu subvenţie de la bugetul de stat o cheltuială de 1009 lei, sumă care reiese prin diferenţa dintre suma solicitată de 318.437 lei, reprezentând subvenţie solicitată pentru luna august 2009 şi suma aprobată de organele de control financiar pe aceeaşi lună, de 317.428 lei.
Urmare plângerii prealabile a A.N.I.F. R.A. Sucursala Teritoriala Argeş-Buzău adresate D.G.F.P. Prahova din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, a fost sesizată Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala (A.N.A.F.), care a emis Decizia nr. 428 din 04 decembrie 2009.
Reclamanta a susţinut că Decizia nr. 428 din 04 decembrie 2009 este nelegală, întrucât trebuia sa motiveze toate cererile sale, şi anume acoperirea cu subvenţie a T.V.A. sau admiterea T.V.A. la deducere a sumei de 1009 lei conform Capitolului X din Codul fiscal, precum şi clarificarea afirmaţiei sale potrivit căreia: „A.N.I.F. R.A. sucursala Teritoriala Argeş-Buzău nu beneficiază de subvenţionarea totala a cheltuielilor, în timp ce alte sucursale din cadrul A.N.I.F. R.A. beneficiază de acest drept cu includerea TVA nededus în decontul justificativ întocmit conform Ordinului M.A.D.R. nr. 1230/2005";.
Pârâta a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
1.2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 3070 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. - sucursala Teritorială Argeş-Buzău (A.N.I.F. R.A., sucursala Argeş-Buzău în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi a anulat decizia nr. 428 din 04 decembrie 2009 cu obligarea pârâtei să dispună acordarea vizei de subvenţii pentru suma de 1009 lei, aferentă lunii august 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiate argumentele prezentate de reclamantă în motivarea acţiunii şi necontestate de A.N.A.F., nici prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, nici prin întâmpinare, referitoare la împrejurarea că A.N.I.F. R.A. desfăşoară o activitate principală (pentru care beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat) care nu generează venituri impozabile prin aplicarea regimului mixt de deducere, iar taxa pe valoarea adăugata aferenta acestei activităţi nu a fost dedusa şi înscrisa în Decontul 300, fiind inclusă în preţul de intrare al materialelor şi în valoarea serviciilor achiziţionate, devenind în acest mod element de cheltuială.
Curtea a mai constatat că pe lângă activitatea principală, A.N.I.F. R.A. desfăşoară si activităţi purtătoare de profit, iar unele operaţiuni nu pot fi atribuite strict activităţii fără drept de deducere sau activităţii cu drept de deducere. Ca urmare, A.N.I.F. R.A. înregistrează parţial pe costuri T.V.A. aferent acestor operaţiuni prin aplicarea pro-ratei.
Curtea a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 147 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora: „Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă";.
1.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă că, în mod greşit, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată, considerând că reclamanta poate beneficia de subvenţie şi pentru TVA aferenta costurilor, întrucât îşi înregistrează, pe costuri, TVA aferentă operaţiunilor prin aplicarea pro-rata.
A arătat recurenta că modalitatea de înregistrare a TVA prin aplicare pro-ratei este eronată, iar, pe de alta parte, este străină de natura pricinii, întrucât această operaţiune nu justifică încălcarea prevederilor legale cu privire la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat şi acordarea acestor subvenţii şi pentru taxa pe valoare adăugată.
Prin decontul justificativ întocmit, reclamanta a solicitat subvenţii de la bugetul de stat pentru luna august 2009, în sumă de 318.437 lei reprezentând cheltuieli pentru acoperirea cheltuielilor administrative, materiale şi de personal, incluzând şi TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii.
Recurenta a arătat că organele de control financiar au respins la avizare suma de 1.009 lei ce reprezenta TVA înregistrată în contul de cheltuieli efectuate pentru activitatea de exploatare, în temeiul dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 138/2004 privind Legea îmbunătăţirilor funciare şi a art. 9 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale nr. 1230/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind alocarea si acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare.
În raport cu prevederile legale menţionate anterior, reclamanta poate primi subvenţii de la bugetul de stat numai pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii (cheltuieli de investiţii, administrative, materiale şi de personal, necesare exploatării, întreţinerii, reparaţiilor şi administrării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, respectiv costul prestărilor de servicii şi/sau lucrărilor executate) exclusiv TVA.
Această interpretare rezultă şi din prevederile art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora: „Taxa pe valoarea adăugata este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor prezentului titlu";. În aceste condiţii, subvenţiile primite de la bugetul de stat acoperă costul prestărilor executate nu şi taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor, taxa pe valoare adăugată reprezentând un impozit indirect, aplicat asupra bazei de impozitare şi nu o cheltuiala.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
II.l. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Prin decontul justificativ întocmit, reclamanta a solicitat subvenţii de la bugetul de stat pentru luna august 2009, în sumă de 318.437 lei reprezentând cheltuieli pentru acoperirea cheltuielilor administrative, materiale şi de personal, incluzând şi TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii.
Autoritatea pârâtă a respins la avizare suma de 1.009 lei ce reprezenta TVA înregistrată în contul de cheltuieli efectuate pentru activitatea de exploatare, invocând dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 138/2004 privind Legea îmbunătăţirilor funciare şi art. 9 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale nr. 1230/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind alocarea şi acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 138/2004 privind Legea îmbunătăţirilor funciare, ";finanţarea cheltuielilor curente ale Administraţiei se asigură din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat";, iar ";Cheltuielile administrative, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţilor Administraţiei se acoperă total sau parţial din subvenţii de la bugetul de stat.
De asemenea, în conformitate cu art. 9 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale nr. 1230/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind alocarea şi acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare: „Cheltuielile administrative, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţilor Administraţiei, se acoperă total sau parţial din subvenţii de la bugetul de stat, conform prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ";înalta Curte reţine că, potrivit acestor prevederi, reclamanta poate primi subvenţii de la bugetul de stat numai pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii (cheltuieli de investiţii, administrative, materiale şi de personal, necesare exploatării, întreţinerii, reparaţiilor şi administrării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, respectiv costul prestărilor de servicii şi/sau lucrărilor executate) exclusiv TVA.
Această interpretare se impune şi în raport cu prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (3) din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, care reglementează elementele costului de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi elementele costului de producţie al imobilizărilor şi al stocurilor unui prestator de servicii.
Potrivit acestor dispoziţii: „ (2) Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producţiei, şi anume: materiale directe, energie consumata în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.
(3) Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera şi alte cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea, precum şi regiile corespunzătoare";.
Or, cum taxa pe valoarea adăugată este, potrivit definiţiei dată de art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, un impozit indirect datorat bugetului statului, care se aplică asupra bazei de impozitare, subvenţiile primite de la bugetul de stat nu pot acoperi şi această taxă, ci doar costul prestărilor executate.
l. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.l din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, modificându-se soluţia primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 3070 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1930/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
