ICCJ. Decizia nr. 1959/2012. Contencios. Permisiune de a rămâne pe teritoriul României(Legea nr.122/2006 ). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1959/2012
Dosar nr. 2506/1/2012
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra cererii de faţă:
I. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea formulată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 martie 2012, în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara şi Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti, reclamantul Y.D. a contestat Hotărârea din 23 martie 2012 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara şi a solicitat acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării cererii.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a solicitat acordarea statutului de refugiat, deoarece este cetăţean tunisian, a părăsit ţara de origine datorită persecuţiei la care a fost supus şi motivat de faptul că viaţa îi este pusă în pericol în Tunisia a solicitat permisiunea de a rămâne pe teritoriul României.
Il. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a contestat, în faţa instanţei de contencios administrativ, Hotărârea din 23 martie 2012, emisă de Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, precum şi acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 93 alin. (1) şi (4) din Legea privind azilul în România nr. 122/2006.
Conform art. 93 din Legea privind azilul în România nr. 122/2006:
„(1) împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil se poate face plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
(2) Soluţionarea plângerii este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea.
…
(4) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluţionează în regim de urgenţă de către instanţa de judecată competentă, care se va pronunţa în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă (..).";
În consecinţă, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Timişoara, urmând ca înalta Curte, în baza art. 158-159 pct. 2 C. proc. civ., să trimită cauza spre competentă soluţionare acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Y.D. şi Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti şi Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1958/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1980/2012. Contencios → |
|---|
