ICCJ. Decizia nr. 1956/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1956/2012
Dosar nr. 235/45/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 235/45 din 21 martie 2011, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii nr. 4566/R din 31 ianuarie 2011, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, considerând-o ";nedreaptă";, în condiţiile în care a fost refugiat în perioada martie 1944 - 1 octombrie 1944, din satul Perierii, comuna Probota - Iaşi, în comuna Călăraşi, judeţul Botoşani iar la întocmirea dosarului, a respectat recomandările specialiştilor de la Casa de Pensii Iaşi.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că, din documentele depuse, nu rezultă că refugiul petentului s-a datorat unei persecuţii motivată etnic.
I.2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 197 din 6 iunie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a probat existenţa persecuţiei etnice, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 189/2009, în prezenta cauză neaducându-se nici o dovadă pertinentă care să susţină afirmaţia că deplasarea, în prima parte a anului 1944, a unor locuitori ai satului Perierii, comuna Probota, judeţul Iaşi, în comuna Călăraşi, judeţul Botoşani, a fost rezultatul unui act de dispoziţie al autorităţilor militare române sau sovietice, decurgând din faptul ocupării acestui teritoriu, din luna aprilie 1944 şi până la data de 12 septembrie 1944, când Regatul României a semnat, la Moscova, Convenţia de armistiţiu cu Puterile Aliate.
În acest sens, Curtea nu a dat nici o eficientă ";tabelului"; întocmit de comuna Călăraşi, purtând nr. 51 din 18 aprilie 2011, privitor la ";persoanele născute în perioada mai - septembrie 1944, în comuna Călăraşi, judeţul Botoşani, ai căror părinţi au fost deportaţi";, atâta timp cât cei care au semnat înscrisul, în numele unităţii administrativ-teritoriale, au ignorat conţinutul adresei din 30 noiembrie 2010, act prin care lui R.V. i se aduce la cunoştinţă faptul că respectiva comună ";nu deţine înscrisuri (tabele) care să confirme că un număr de refugiaţi, din satul Perieni, comuna Probota, judeţul Iaşi, au locuit în anul 1944 la diverse familii din comună";.
Curtea a mai constatat că nu a avut loc o ";deportare"; masivă a locuitorilor satului Perieni, sau o evacuare forţată a acestora, astfel cum susţine reclamantul, acest fapt rezultând din declaraţiile date de C.S., C.M. şi O.I., care oscilează între a evoca ";ordinul autorităţilor de atunci ale Prefecturii, Armatei, Jandarmeriei"; şi faptul instalării armatei ruse, ultima persoană menţionată precizând că ";populaţia din sat a plecat cu carele de boi, căruţe cu cai, şi şi-au luat câte un sac de făină şi ce mai aveau de mâncare";, în timp ce reclamantul susţine că a fost evacuat ";urgent, cu ce aveam pe noi, fără merinde"; şi că la Călăraşi, se instalase ";comandamentul rusesc";.
Prima instanţă a mai reţinut în considerentele hotărârii şi faptul că nu există nici o confirmare istorică în sensul că autorităţile române au dispus sau puteau să dispună dislocarea populaţiei civile autohtone în zone aflate sub ocupaţia trupelor sovietice, sau că acestea din urmă au organizat acţiuni de epurare etnică a populaţiei româneşti, aflată pe teritoriul naţional, înfiinţând lagăre de concentrare sau de detenţie, în zona de nord-est a României.
Totodată, Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că, pe lângă faptul neîndeplinirii condiţiei referitoare la existenţa unei dispoziţii a autorităţilor timpului, fie ele române sau sovietice, precum şi a condiţiei ca respectiva măsură să fi reprezentat un act de persecuţie, nici a treia condiţie, care este şi cea care a determinat pe legiuitor să adopte o reglementare distinctă de Decretul-lege nr. 118/1990, respectiv motivaţia etnică a actului de persecuţi, iniţiat de autorităţile ce administrau teritoriul pe care se află satul Perieni, nu este îndeplinită.
În acest sens, Curtea a constatat că, în cauză nu există nici cea mai mică dovadă care să ateste că deplasarea familiei R., în teritoriul controlat de armata sovietică, a avut la bază o motivaţie etnică şi că ea făcea parte dintr-un plan de reprimare sau de epurare a populaţiei româneşti, aflată în vechile hotare ale Regatului României; excesele de comportament ale soldaţilor sovietici - bine cunoscute - neputând fi asimilate ca fiind parte a unei politici rasiale, dusă de U.R.S.S. contra României, în cursul anului 1944.
I.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că din documentele de la dosarul cauzei rezultă că evacuarea locuitorilor satului Perieni, comuna Probota, jud. Iaşi în comuna Călăraşi, judeţul Botoşani a început la data de 28 martie 1944, datorită ocupaţiei Armatei Ruse şi împreună cu mama sa R.E., fratele M. şi sora M. au fost duşi în localitatea Călăraşi judeţul Botoşani.
A susţinut recurentul că în mod greşit instanţa fondului a reţinut că doar o parte a populaţiei a fost evacuată, când în fapt tot satul a fost evacuat, peste 800 de persoane majoritatea femei si copii dar si bătrâni care nu au mers la război, evacuarea satului Perieni provocând o adevărată tragedie.
A arătat, de asemenea că atât oamenii maturi cât şi copii au fost puşi la muncă forţată: săpat tranşee pe front; muncit la câmp pentru aprovizionarea armatei ruse; cărat răniţii de pe front; încărcat şi transportat morţii şi multe alte munci, ordonate de comandamentul rus.
În ceea ce priveşte reţinerea Curţii de Apel că nu a existat un ordin de evacuare, recurentul a afirmat că Ordinul de evacuare a fost dat de armata rusă, care nu dădea socoteala la nimeni, Ordinul militar era secret si odată cu retragerea, armata rusă a şters orice urma de arhiva.
A mai susţinut recurentul că din probele administrate, respectiv adresa din 30 noiembrie 2011 emisă de Primăria Călăraşi, rezultă că o familie din Călăraşi, fam. C.M. a găzduit-o pe E.R. împreună ci fiul V., fiica M. şi bunica M. Acest lucru este confirmat şi în declaraţia notarială, dată de C.M. din Călăraşi.
De asemenea, urmare investigaţiilor efectuate, Primăria Călăraşi a identificat în registru de Stare Civila, 17 mame care au născut la Călăraşi. Primăria Călăraşi a trimis un tabel nominal, din 18 aprilie 2011, depus la dosar, care atestă ceea ce a detaliat în recurs, că şi oamenii din satul Perieni au fost acolo (Călăraşi), printre care şi femei care au născut.
În susţinerea criticilor sale recurentul a mai invocat şi cartea istoricului A.S.M., ";New York august 2000"; scrie despre armata rusa: ";1944-1958, Armata Roşie în România: jafuri, violuri, crime, furturi, răpiri, tâlharii, confiscări, devastări, rechiziţii, sechestrări de persoane";.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu conform art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuţii materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, aşadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localităţii sale de domiciliu, să fi fost consecinţa unor persecuţii etnice suferite de aceasta.
Or, în cauza de faţă, reclamantul nu a probat existenţa persecuţiei etnice, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 189/2009, neaducând nici o dovadă pertinentă care să susţină afirmaţia că deplasarea, în prima parte a anului 1944, a unor locuitori ai satului Perieni, comuna Probota, judeţul Iaşi, în comuna Călăraşi, judeţul Botoşani, a fost rezultatul unui act de dispoziţie al autorităţilor militare române sau sovietice, decurgând din faptul ocupării acestui teritoriu, din luna aprilie 1944 şi până la data de 12 septembrie 1944, când Regatul României a semnat, la Moscova, Convenţia de armistiţiu cu Puterile Aliate.
Refugiul invocat de reclamant ";în perioada martie 1944 - septembrie 1944, în comuna Călăraşi";, confirmat prin declaraţiile autentice date de C.S. şi C.M. a fost determinat de fapt de apropierea de localitatea respectivă a liniei frontului, în contextul războiului.
În concluzie, ceea ce l-a determinat pe reclamant şi pe familia sa să părăsească localitatea de domiciliu a fost apropierea de localitatea respectivă a liniei frontului şi intenţia de a evita războiul.
Cum refugiul recurentului-reclamant nu a fost consecinţa unor persecuţii etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, nu a fost întrunită condiţia prevăzută de art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca temeinică şi legală.
II.2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinţei nr. 197 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrative şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1957/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
