ICCJ. Decizia nr. 2257/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2257/2012
Dosar nr. 385/44/2011
Şedinţa publică de la 10 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi - secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1571 din 09 februarie 2011 emis de Preşedintele acestei autorităţi şi suspendarea efectelor ordinului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este netemeinic şi nelegal, reprezentând o exercitare abuzivă a posibilităţilor conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilităţii funcţionarilor publici, fiind de natură a-i produce prejudicii materiale şi morale, în condiţiile în care, o astfel de măsură, de menţinere a sa prin ordine succesive, pe o perioadă nejustificat de lungă, departe de familie şi de locul de muncă ales prin concurs, poate fi interpretată ca o măsură sancţionatorie, neprevăzută însă de lege, ori discriminatorie, în condiţiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 188/1999.
Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, arătând că ordinul în litigiu este emis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar motivul mutării temporare a reclamantului fiind acela al eficientizării activităţii Direcţiei judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Neamţ, a îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite contribuabilului, a optimizării procesului de coordonare, control şi cel decizional a îmbunătăţirii comunicării şi colaborării inter-instituţionale între direcţiile finanţelor publice judeţene şi direcţiile judeţene din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Curtea de Apel Galaţi - secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 184 din 16 iunie 2011, a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 1571 din 09 februarie 2011 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, obligând autoritatea pârâtă la plata sumei de 1500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 1571 din 09 februarie 2011, emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, s-a dispus mutarea temporară a reclamantului pentru o durată de 6 luni în funcţia de director executiv al Direcţiei judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Neamţ, în temeiul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. d) şi art. 91 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar anterior acestei măsuri, prin două ordine succesive, emise de aceeaşi autoritate, se dispusese mutarea temporară a reclamantului pe o perioadă tot de 6 luni şi delegarea acestuia pe o durată de 60 de zile, în aceeaşi funcţie, în cadrul aceleiaşi direcţii.
Prima instanţă a apreciat că ordinul în litigiu, reprezintă o exercitare abuzivă a posibilităţilor conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilităţii funcţionarilor publici şi nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, fiind de natură a produce reclamantului atât un prejudiciu material cât şi moral, prin alterarea imaginii şi prestigiului în societate, dar şi prin limitarea exercitării libertăţilor ce derivă din dreptul la viaţa privată.
S-a mai reţinut că, reclamantul fiind funcţionar public în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, potrivit art. 91 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 188/1999, mutarea (definitivă sau temporară) se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, rezultând astfel că ordinul de mutare al reclamantului putea fi emis doar de către conducătorul acestei autorităţi şi nu de conducătorul persoanei juridice Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În plus, la data de 11 iunie 2010 când a fost emis primul ordin de mutare temporară, funcţia de director executiv al Direcţiei judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Neamţ era vacantă, fiind aplicabile astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. a), art. 87 alin. (2) lit. d) şi art. 92 din Legea nr. 188/1999 pentru ocuparea temporară a acestei funcţii, până la scoaterea la concurs a postului şi fără angajarea de cheltuieli suplimentare de felul celor care au intervenit prin mutarea temporară a reclamantului.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, argumentează autoritatea recurentă, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ordinul în litigiu este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea competenţei conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ordinul atacat ar reprezenta o exercitare abuzivă a posibilităţilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 în ceea ce priveşte mobilitatea funcţionarilor publici, producând reclamantului un prejudiciu material, dar şi moral „prin alterarea imaginii şi prestigiului în societate”.
În concluzie, autoritatea publică a solicitat instanţei de recurs admiterea recursului, să desfiinţeze soluţia pronunţată şi, rejudecând cauza, să respingă acţiunea ca neîntemeiată.
2.2. Reclamantul-intimat a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, având în vedere că termenul de 6 luni prevăzut de Ordinul nr. 1571 din 9 februarie 2011 a expirat.
Totodată, prin întâmpinare s-a răspuns criticilor recurentului, susţinându-se, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, solicitându-se, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
În ceea ce priveşte excepţia invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, autoritatea recurentă justificând un interes procesual în promovarea şi susţinerea căii de atac împotriva unei soluţii prin care instanţa a anulat actul administrativ atacat, ca nelegal şi a obligat autoritatea la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte recursul formulat, acesta este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut, cu alte cuvinte, că Ordinul nr. 1517/2011 este lovit de nulitate absolută, ca urmare a încălcării competenţei, condiţie esenţială de validitate a unui act administrativ.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte că ordinul în litigiu a fost emis de către conducătorul A.N.A.F., iar, pe de altă parte, că în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 110/2009 şi art. 91 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 188/1999, ordinul respectiv trebuia emis de conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor, în cadrul căruia reclamantul are calitatea de funcţionar public.
Într-adevăr, potrivit art. 91 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, „mutarea temporară pe o altă funcţie publică se dispune motivat (..) de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice”, însă instanţa de fond a ignorat faptul că A.N.V. este o instituţie aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind condusă de unul dintre vicepreşedinţii acesteia.
Pe de altă parte, potrivit art. 13 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F. „mobilitatea pentru eficientizarea activităţii.. se dispune prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. pentru toate funcţiile din cadrul aparatului propriu şi al unităţilor subordonate, inclusiv Autoritatea Naţională a Vămilor..”.
Or, în cauză, nu s-a invocat excepţia de nelegalitate a acestor dispoziţii ale H.G. nr. 109/2009, care rămân pe deplin aplicabile, astfel încât ordinul în litigiu a fost emis de titularul competenţei legale.
În al doilea rând, instanţa de fond a reţinut că ordinul în litigiu este nelegal ca urmare a faptului că autoritatea emitentă nu a fost preocupată de respectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. d) şi art. 92 din Legea nr. 188/1999 care impun promovarea temporară pe funcţia publică vacantă, iar nu prin mutarea temporară a altui funcţionar public, reclamantul în cauza de faţă, ceea ce impune efectuarea unor cheltuieli suplimentare.
Concluzia instanţei de fond este greşită, fiind lipsită de temei legal din moment ce potrivit art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, mobilitatea ca principiu al Statutului funcţionarilor publici se realizează „pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice”, iar potrivit art. 87 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege, acest lucru se poate realiza prin modificarea raporturilor de serviciu, prin mutarea, inclusiv în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice.
În fine, instanţa de fond a reţinut că ordinul atacat este nelegal ca urmare a faptului că acest act reprezintă „o exercitare abuzivă a posibilităţilor conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilităţii funcţionarilor publici”, concluzie lipsită de temei legal.
Într-adevăr, ca urmare a referatului vicepreşedintelui A.N.A.F., care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, preşedintele A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 1571 din 9 februarie 2011 prin care, în condiţiile art. 87 alin. (1) lit. a) şi art. 87 alin. (2) lit. d), art. 91 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 188/1999, a ordonat mutarea temporară pe o perioadă de maxim 6 luni în funcţia publică de conducere de director executiv II la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Neamţ, în condiţiile în care deţinea funcţia publică de conducere de director executiv gradul II la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.
Având în vedere dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d), precum şi art. 91 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, rezultă că titularul competenţei – preşedintele A.N.A.F. în cauza de faţă, are o largă marjă de exercitare a dreptului de apreciere cu privire la eficientizarea activităţii autorităţii pe care o conduce, precum şi a autorităţilor/ structurilor subordonate.
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că măsura ordonată este legală, fiind conformă cu dispoziţiile legale care au stat la baza adoptării sale.
De asemenea, instanţa de recurs reţine că este greşită şi concluzia instanţei de fond că actul administrativ atacat produce reclamantului un prejudiciu material şi moral, care nu este susţinută din punct de vedere probator.
Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul material, instanţa de fond nu a specificat elementele prejudiciului respectiv şi nici cuantumul acestuia, iar în privinţa prejudiciului moral, instanţa de fond a rămas la nivelul unor simple afirmaţii.
De altfel, nu este lipsit de interes să se menţioneze că intimatul-reclamant nu a solicitat despăgubiri materiale sau morale în legătură cu actul administrativ a cărui anulare a cerut-o.
În concluzie, recursul formulat este întemeiat, soluţia instanţei de fond fiind nelegală şi netemeinică, urmând ca acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes.
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 184 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2336/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
