ICCJ. Decizia nr. 2000/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2000/2012
Dosar nr. 9534/2/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
l. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat în contradictoriu suspendarea executării Ordinului A.N.V. nr. 8933 din 21 octombrie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond, în baza art. 14 din legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute imperativ de legea nr. 554/2004, sub aspectul cazului bine justificat si al pagubei iminente, având în vedere că prin Ordinul nr. 8933 din 21 octombrie 2011 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, prin eliberarea din funcţia publică de stat de execuţie de consilier grad profesional superior gradaţia 5 din cadrul Direcţiei Supraveghere Accize si Operaţiuni Vamale – A.N.V., începând cu data de 18 octombrie 2011 bineînţeles fără a se indica motivul pentru care a intervenit aceasta destituire.
Reclamantul a mai arătat că acest ordin are efecte retroactive, fiind emis la data de 21 octombrie 2011, iar în cuprinsul său se precizează că destituirea din funcţia publică îşi produce efectele începând cu data de 18 octombrie 2011, iar procedura aleasă în cazul destituirii încalcă prevederile imperative ale art. 100 coroborat cu art. 99 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, reclamantul a precizat că locuieşte şi gospodăreşte împreuna cu soţia sa, ce are un venit de 1000 lei şi cu fiica acestuia, ce nu are venit, urmând o scoală de specializare, astfel că evidentă starea de nevoie în care se află.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
l. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 6935 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în aplicarea dispoziţiilor din H.G. nr. 565/2011 au fost emise Ordinele Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi Ordinul nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat central şi structuri subordonate, conform cărora noile structuri organizatorice şi noile state de funcţii intră în vigoare la data de 08 august 2011.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamantului i-a fost comunicat preavizul din 05 iulie 2011 prin care instituţia pârâtă i-a adus la cunoştinţa faptul ca postul pe care-l ocupa va fi supus reorganizării si ca pana la data de 12 iulie 2011 acesta poate opta pentru o funcţie vacanta corespunzătoare, opţiune care constituie în acelaşi timp şi cerere pentru înscriere la examen şi, deşi, examenul de testare profesionala s-a organizat la data de 18 august 2011, reclamantul nu s-a prezentat la acest examen pentru a susţine cele doua probe şi în consecinţă a fost declarat respins.
A mai reţinut judecătorul fondului că pe baza rezultatelor examenului de testare profesionala, conform dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. b) din legea nr. 188/1999 a fost emis Ordinul Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 8933 din 21 octombrie 2011 prin care începând cu data de 18 octombrie 2011 reclamantului i-a încetat raportul de serviciu prin eliberare din funcţia publica de execuţie - ordin comunicat reclamantului sub semnătura de primire la data de 26 octombrie 2011.
Curtea de apel a constatat că nu sunt fondate susţinerile reclamantului privind cazul bine justificat, având în vedere că ordinul atacat a fost emis începând cu data de 18 octombrie 2011 iar ultima zi de concediu medical a reclamantului a fost 17 octombrie 2011, producându-şi prin urmare efectele ulterior încetării stării de incapacitate temperară de muncă a reclamantului.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că au fost respectate disp. art. 100 din Legea nr. 188/1999, întrucât în cazul funcţiei publice ocupate anterior de către reclamant au existat mai mulţi solicitanţi decât numărul posturilor, dându-i-se posibilitatea acestuia să susţină examenul în acest scop, iar pe de altă parte, deşi reclamantul a invocat împrejurarea că anterior şi în timpul desfăşurării examenului în cauză s-a aflat în incapacitate temporară de muncă-concediu medical, totuşi acesta nu a înţeles să facă dovada contestării şi a concursului care a stat la baza emiterii ordinului de eliberare din funcţie a acestuia.
Conchizând, instanţa de fond a reţinut că împrejurările invocate de către reclamant nu constituie un prejudiciu material viitor şi previzibil fiind vorba despre un efect al actului administrativ de eliberare din funcţie, nefiind dovedit faptul că prin lipsirea veniturile aferente funcţiei publice ocupată anterior de către reclamant, acesta din urmă urmează a suferi un prejudiciu ireparabil ori dificil de reparat.
3. Recursul reclamantului
Împotriva sentinţei nr. 6935 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul S.C., apreciind că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Astfel, reclamantul a învederat că un prim motive de nelegalitate al sentinţei atacate îl constituie suspendarea executării Ordinelor nr. 2406/2001 şi nr. 2407/2011 prin sentinţa Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. 1012/44/2011, întrucât aceste ordine au stat a baza emiterii ordinului atacat.
Un al motiv de nelegalitate susţinut de reclamant este lipsa calităţii de reprezentant al persoanei care a semnat ordinul atacat, fiind necesare în opinia sa, verificări în sensul dacă persoana care a semnat ordinul avea calitatea de numire în funcţie publică.
De asemenea, reclamantul a invocat nelegalitatea preavizului, emis anterior iminenţei încetării raporturilor de serviciu, precum şi cea a ordinului nr. 8933/2011 care încalcă prevederile art. 99 şi 100 din Legea nr. 188/1999.
Referitor la riscul producerii unei pagube iminente, reclamantul a precizat că prin lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite, va suferi un prejudiciu material cert.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a reţinut şi prin expunerea rezumativă prezentată la pct. l al acestor considerente, prin Ordinul nr. 8933 din 21 octombrie 2011 emis de Preşedintele A.N.V. s-a dispus încetarea raportului de serviciu şi eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal, grad profesional principal, gradaţia 5, în cadrul Direcţiei de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale – A.N.V., în temeiul art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul nr. 8933/2011 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordinului nr. 2406/2011 şi Ordinului nr. 2407/2011 emise de preşedintele A.N.A.F.
Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. şi a unităţilor subordonate acesteia, precum şi Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcţii pentru A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate precum şi Regulamentele pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 8933/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.";, precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual";.
Prin urmare sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant privind ordinului de destituire din funcţie emis în baza acestor două ordine, pe motiv că acestea nu au fost publicate în M. Of.
Înalta Curte constată că sentinţa judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 2406/2011 şi 2407/2011 nu este aplicabilă şi reclamantului, suspendarea pronunţată operând numai între participanţii la procesul civil din acel dosar.
Prin urmare, existenţa sentinţei civile nu determină îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat în litigiul pendinte, iar pronunţarea sentinţei nu conduce la o aparenţă de nelegalitate a Ordinului nr. 8933/2011, la o îndoială serioasă asupra actului atacat, cât timp efectele sale se limitează doar la părţile cauzei.
Referitor la aspectele privind nerespectarea unor prevederi din Legea nr. 188/1999 şi din normele de organizare şi dezvoltare a carierei funcţionarilor publici care, în opinia reclamantului, ar răsturna prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate, Curtea reţine că acestea constituie împrejurări ce nu pot fi analizate decât cu ocazia judecării fondului litigiului în cererea de anulare şi asupra cărora nu se pot face aprecieri în cadrul procedurii de examinare sumară impusă de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, astfel cum este definită această noţiune de art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, nici cu privire la preaviz şi nici cu privire la ordinul nr. 8933/2011 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului, justificarea reducerii posturilor urmare a aplicării H.G. nr. 565/2011, fiind, de asemenea, o chestiune de fond.
Referitor la cerinţa prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu este îndeplinită, susţinerea reclamantului privind lipsa veniturilor salariale nefăcând dovada existenţei prejudiciului material, astfel cum este definit de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-reclamant a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinţei nr. 6935 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1988/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2002/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
