ICCJ. Decizia nr. 2003/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2003/2012
Dosar nr. 1113/44/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor, suspendarea efectelor ordinului nr. 7455 din 2 august 2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că în speţă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, ordinul atacat fiind emis în baza unor acte ce nu puteau produce în mod legal efecte juridice, respectiv ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 şi ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F., deoarece nu au fost publicate în M. Of. şi deci nu au intrat în vigoare.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul atacat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 245 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Autoritatea Naţională a Vămilor şi a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 7455 din 02 august 2011 emis de A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză reclamantul a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
Astfel, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate ce necesită verificări din partea instanţei şi care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepţiunea art. 2 lit. t) din legea nr. 554/2004.
Referitor la paguba iminentă, prima instanţă a constatat că susţinerile reclamantului confirmă iminenţa pagubei condiţionată de punerea de îndată în executare a actelor atacate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, care a invocat ca temei motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând în mod eronat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării ordinului în litigiu.
În legătură cu existenţa unui caz bine justificat, autoritatea mai arată că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că emitentul ordinului în litigiu ar fi încălcat dispoziţiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ceea ce justifică concluzia existenţei unui caz bine justificat.
De asemenea, se susţine că: Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407/2011 emise de preşedintele A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorităţii publice pârâte şi nu de ocupare a unei funcţii publice prin una din modalităţile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 şi 57 alin. (2) din legea menţionată şi nici cele ale H.G. nr. 611/2008; nu-i incumba obligaţia de a publica anunţul privind examenul de testare profesională în M. Of. al României cu 30 de zile înainte de data susţinerii acestuia şi nici de a respecta dispoziţiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce priveşte stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfăşurarea probelor.
În raport de aceste argumente, se menţionează că nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat de către intimatul-reclamant.
De asemenea, cu privire la existenţa iminenţei producerii unei pagube, autoritatea susţine că instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei condiţii legale fără ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.
În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 304 C. proc. civ. sub toate aspectele, înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. l al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 7455/2011 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de execuţie ca urmare a reorganizării A.N.V. şi a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Înalta Curte constată că esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conţinutul acestora şi efectele produse în ordinea juridică.
Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. şi a unităţilor subordonate acesteia, precum şi Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcţii pentru A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate precum şi Regulamentele pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 9016/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.";, precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual";.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7455/2011 va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei nr. 245 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2004/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
