ICCJ. Decizia nr. 2005/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2005/2012
Dosar nr. 463/35/2011/a1
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanta I.A. a solicitat suspendarea executării actelor atacate, respectiv a Ordinului nr. 7055 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, a Răspunsului la contestaţia formulată împotriva notei obţinute la proba interviu din data de 27 iulie 2011, a Preavizului din 05 iulie 2011 şi a Probei interviu organizată la data de 23 iulie 2011 de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca fiind nemotivată şi neîntemeiată.
În răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat cererea de suspendare a actelor administrative atacate întruneşte integral condiţiile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, precizând că este lipsită de alte surse de venit decât cel derizoriu provenit din ajutorul de şomaj, având un copil în întreţinere.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin încheierea din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea formulată de reclamanta I.A. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării efectelor Ordinului 7055 din 2 august 2011 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor precum şi a actelor subsecvente acestuia privitoare la reclamantă până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestui act.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente, având în vedere că două din cele trei întrebări pe care le-a primit reclamanta la proba interviu nu se regăsesc în bibliografia din domeniul economic stabilită pentru postul de inspector-vamal principal din cadrul D.J.A.O.V./BV Satu-Mare pentru care s-a prezentat la examen, ci s-ar circumscrie bibliografiei stabilite pentru personalul vamal cu atribuţii financiar-contabile din cadrul D.R.A.O.V.
Referitor la paguba iminentă, prima instanţă a constatat că şi această condiţie este îndeplinită, întrucât prin nesuspendarea executării ordinelor atacate, precum şi a actelor subsecvente privitoare la reclamantă, se creează în sarcina acesteia o pagubă materială, ca urmare a privării ei de drepturile salariale cuvenite prin exercitarea funcţiei, reclamanta fiind lipsită de alte surse de venit decât cel provenit din ajutorul de şomaj, în condiţiile în care are şi un copil în întreţinere.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
În motivele de recurs s-a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu a fost respectată bibliografia aprobate pentru concurs, întrucât această probă s-a desfăşurat conform prevederilor din Anexa 11 la Ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011, iar întrebările au făcut parte din bibliografia anunţată, situaţie în care nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
S-a mai precizat că eventualul prejudiciu ce s-ar crea prin neîncasarea drepturilor salariale nu constituie un argument valabil pentru suspendarea ordinului.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, situaţia de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin sentinţa nr. 96 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Oradea - secţia a Ii-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Ordinul nr. 7055 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării Ordinului nr. 7055/2011, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, se impun a fi amintite şi prevederile art. 14 alin. (4) şi (7) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătoreşti în acest domeniu încă de la momentul pronunţării sale.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întăreşte ideea menţionată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
În această ordine de idei, prezintă relevanţă faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care şi cea privind executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicţionale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Prin urmare, înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva încheierii din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2004/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
