ICCJ. Decizia nr. 2002/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2002/2012
Dosar nr. 732/32/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamantul L.M., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 9016 din 04 noiembrie 2011 emis de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin preavizul din 05 iulie 2011 i s-a comunicat că, având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 565/2011 a Ordinelor Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi nr. 2007 din 04 iulie 2011, începând cu 08 august 2011, postul pe care îl ocupă este supus restructurării şi că poate opta pentru o funcţie vacantă corespunzătoare.
A mai arătat că Ordinul nr. 9016/2011 este nelegal, fiind emis în baza Ordinele nr. 2406 şi 2407 ce nu au fost publicate în M. Of. ceea ce atrage inexistenţa lor, iar în ceea ce priveşte examenul, reclamantul a precizat că nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la realizarea unor selectări şi departajări ci s-a stabilit un barem minim de promovare, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 din anexele Ordinului nr. 2407/2011.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul contestat bucurându-se de prezumţia de legalitate până la anularea acestuia de instanţă.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 227 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea de suspendare a Ordinului 9016 din 04 noiembrie 2011 formulată de reclamantul L.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, rămânând instanţei investită cu fondul litigiului să verifice dacă Ordinele nr. 2406 şi 2407 sunt inexistente, în funcţie de caracterul normativ sau individual al acestora, precum şi dacă sunt aplicabile dispoziţiile actelor normative care reglementează organizarea şi desfăşurarea examenului în situaţii asemănătoare sau este aplicabil Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2407/2011.
Referitor la prejudiciul pretins, prima instanţă a reţinut că deşi acesta este previzibil, totuşi nu este de natură a nu fi reparat, Legea nr. 188/1999, prin dispoziţiile art. 106 alin. (1) dând posibilitatea reclamantului pentru a solicita „plata de către autoritatea emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public";.
3. Recursul reclamantului
Împotriva sentinţei nr. 227 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul L.M., apreciind că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Astfel, reclamantul a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care în privinţa legalităţii Ordinului nr. 9016/2011 există o serioasă îndoială având în vedere că acest ordin a fost emis în baza Ordinelor nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011, acte, care deşi au caracter normativ, totuşi nu au fost publicate în M. Of., fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 24/2000.
De asemenea, recurentul a precizat că în cauză este îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, în condiţiile salariul său era singurul venit în familia sa.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a reţinut şi prin expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul nr. 9016/2011 emis de Preşedintele A.N.V. s-a dispus încetarea raportului de serviciu şi eliberarea reclamantului din funcţia publică deţinută începând cu data de 29 octombrie 2011, în condiţiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi (5) din Legea nr. 188/1999.
Ordinul nr. 9016/2011 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordinului nr. 2406/2011 şi Ordinului nr. 2407/2011 emise de preşedintele A.N.A.F.
Înalta Curte constată că esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conţinutul acestora şi efectele produse în ordinea juridică.
Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. şi a unităţilor subordonate acesteia, precum şi Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcţii pentru A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate precum şi Regulamentele pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 9016/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.";, precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora:, sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual.
Prin urmare, sunt nefondate susţinerile recurentului privind încălcarea dispoziţiile Legii nr. 24/2000, cerinţa publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speţă, emise în condiţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7, art. 8 şi art. 9 din H.G. nr. 110/2009.
Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, astfel cum este definită această noţiune de art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, nici cu privire la preaviz şi nici cu privire la ordinul nr. 9016/2011 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului.
Referitor la cerinţa prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu este îndeplinită, susţinerea reclamantului privind lipsa veniturilor salariale nefăcând dovada existenţei prejudiciului material, astfel cum este definit de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-reclamant a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.M. împotriva sentinţei nr. 227 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău - secţia a Ii-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2000/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2003/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
