ICCJ. Decizia nr. 2007/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2007/2012
Dosar nr. 5318/2/2010
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea dosarului de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 21212/CC, aferent Dispoziţiei nr. 5613/2006 şi trimiterea acestuia unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 lei/zi întârziere şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 5613 din 20 martie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 225 m.p., situat în Bucureşti, şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, iar în urma solicitărilor sale a primit prin e-mail din partea A.N.R.P. adresa, având un caracter general, prin care i se repeta faptul că analiza dosarului său nu a fost încă finalizată.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, etapa evaluării este condiţionată de clarificarea unor neconcordanţe privind suprafaţa imobilului teren, precum şi de completarea dosarului cu situaţia despăgubirilor pentru imobilul respectiv, de la momentul preluării, cu precizarea cuantumului şi a datei încasării lor.
I. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 3568 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta O.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să desemneze un evaluator autorizat pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziţiei nr. 5613/2006, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, respingând celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 5613 din 20 martie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 225 m.p., situat în Bucureşti, formulată de reclamanta O.A. şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menţionat, dosarul aferent acestei dispoziţii fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 21212/CC.
Judecătorul fondului a constatat că apărările pârâtei, în sensul că prin adresa din 16 decembrie 2010 s-a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti punctul de vedere în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren, nu pot fi reţinute întrucât din analiza dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005 rezultă că autoritatea pârâtă nu are competenţa legală de a exercita controlul asupra dispoziţiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit, neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 20 martie 2006 şi data înregistrării dosarului la Comisie, a fost încălcat termenul rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Totodată, prima instanţă a apreciat că este nefondat capătul de cerere privind aplicarea amenzii, întrucât instanţa această sancţiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia.
3. Recursul pârâtei
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
Dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greşită, în condiţiile în care s-a constatat că dosarul trebuie completat cu informaţiile solicitate
Primăriei Municipiului Bucureşti privind inadvertenţele referitoare la suprafeţele de teren pentru care s-au acordat despăgubiri, precum şi situaţia despăgubirilor pentru terenul imobil de la momentul preluării, cuantumul şi data încasării lor.
De asemenea, în opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei fără să ţină seama de particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
I. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti.
Notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată, prin Dispoziţia nr. 5613 din 20 martie 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti care a dispus a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 225 m.p.
Potrivit datelor comunicate de pârâtă prin adresele din 01 octombrie 2009, 10 decembrie 2009, 04 ianuarie 2010, 13 ianuarie 2010, 09 februarie 2010 şi 19 februarie 2010, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă în mod repetat că analiza dosarului nu este finalizată.
În raport cu datele menţionate, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. In egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Pe de altă parte, înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
În acelaşi timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă de la data înregistrării dosarului nr. 21212/CC, în condiţiile în care aşa cum a constatat şi instanţa de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care există la dosar atât avizul de legalitate al Prefectului, cât şi declaraţia dată de reclamantă pe propria răspundere şi autentificată la 28 februarie 2011, în sensul că nu a primit niciun fel de despăgubiri pentru imobilul teren situat în Bucureşti.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. l adiţional la Convenţie.
Înalta Curte constată, de asemenea, neîntemeiat şi ultimul motiv de recurs, referitor la nelegalitatea măsurii de obligare directă la emiterea deciziei, pentru că etapele şi operaţiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului final al emiterii titlului de despăgubire, întreaga durată a procedurii fiind calificată ca nerezonabilă prin sentinţa atacată.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 94 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3568 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2008/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
