ICCJ. Decizia nr. 2016/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2016/2012
Dosar nr. 357/33/2011
Şedinţa publică de Ia 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16426 din 1 martie 2005 emisă de pârâtă, arătând că deşi a fost refugiat din cauza persecuţiilor etnice, iar aceasta situaţie este probată cu acte de stare civilă şi declaraţii de martorii, nu i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 295 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea înaintată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) al Legii nr. 189/2000 privind aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar hotărârea curţii de apel este definitivă.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că, având în vedere că hotărârea de revizuire a celei cu nr. 16426 din 1 martie 2005, a fost adoptată la data de 21 mai 2007, iar reclamantul a luat efectiv la cunoştinţă despre revenirea asupra deciziei de acordare a drepturilor cel târziu în cursul lunii iunie 2007, contestaţia introdusă de acesta abia la data de 14 martie 2011 este tardiv formulată.
3. Recursul reclamantului
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul susţine în esenţă că este greşită hotărârea instanţei de fond, în condiţiile în care la dosar există declaraţiile martorilor autentificate la notariat din care rezultă că şi el împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze din motive etnice.
Recurentul S.A. a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. l din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: [..] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate";.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată sa-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
În cauză, Hotărârea de revizuire a celei cu nr. 16426 din 1 martie 2005, a fost adoptată la data de 21 mai 2007, a fost comunicată reclamantului în iunie 2007, iar acesta a contestat hotărârea abia la data de 14 martie 2011.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi.
De altfel, prin Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că, din această perspectivă, contestaţia formulată de reclamant, dacă vizează controlul de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.A. împotriva sentinţei nr. 295 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2018/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
