ICCJ. Decizia nr. 2061/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2061/2012
Dosar nr. 7565/2/2010
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.F.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, să se constate nelegalitatea Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele C.N.P.A.S., pe cale de excepţie să se dispună anularea actului pe motiv de nelegalitate şi să se dispună reintegrarea în funcţia deţinută până la data de 23 mai 2009 şi plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 2059 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului B.F.E. în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere ocupată s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 188/1999, urmare a O.U.G. nr. 37/2009, situaţie în care pretenţia reclamantului de a fi menţinut pe o funcţie desfiinţată nu a fost acceptată.
3. Recursul declarat de B.F.E.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, indicând ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, recurentul a arătat că instanţa a reţinut în considerentele hotărârii numai susţinerile părţilor, a reprodus integral dispoziţiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, lit. d) din Anexa la O.U.G. nr. 37/2009, art. 97 şi 99 din Legea nr. 188/1999, fără ca instanţa să motiveze în fapt şi în drept soluţia pronunţată sau să arate motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a omis a supune analizei sale şi nu a avut în vedere constatările şi deciziile Curţii Constituţionale, în sensul că toate actele emise în baza şi în vederea aplicării O.U.G. nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeaşi soartă ca actul adoptat de Guvern.
Au fost invocate ca motive de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi rejudecând cauza pe fond, va admite acţiunea reclamantului, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a reţinut că în cauză ordinul atacat, obiect al acţiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare”.
Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative, ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, întrucât a apreciat legal actul administrativ atacat, deşi actul a fost emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant prin motivele de recurs, întrucât verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat, ca efect al publicării deciziilor Curţii Constituţionale arătate, că actele emise în executarea dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale îşi încetează efectele, iar repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii ordinului atacat este consecinţa firească şi legală în situaţia dedusă judecăţii.
Înalta Curte reţine că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, iar aceste dispoziţii este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate, reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte reţine că viciul de neconstituţionalitate al O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul de legalitate al actului administrativ emis în baza acestui act normativ, act care devine inexistent.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată în sensul că se va anula ordinul atacat, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii acestuia, cu plata drepturilor salariale cuvenite pe toată această perioadă, sume ce vor fi actualizate la data plăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de B.F.E. împotriva sentinţei nr. 2059 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că anulează Ordinul nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele C.N.P.A.S.
Dispune reintegrarea reclamantului B.F.E. în funcţia publică de Director Executiv al C.J.P. Teleorman şi obligă pârâta la plata drepturilor salariale ce i se cuvin acestuia, de la data de 23 mai 2009 şi până la reintegrarea în funcţie, actualizate cu indicele de inflaţie.
Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2060/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2062/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
