ICCJ. Decizia nr. 2092/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2092/2012
Dosar nr. 1167/59/2011
Şedinţa publică de Ia 2 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 19 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara - secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, a constatat nelegalitatea acestor dispoziţii şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Arad, în contradictoriu cu pârâtele de Camera Conturi Arad şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Arad - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate privind actele administrative cu caracter normativ.
Potrivit soluţiei de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pot fi cenzurate pe calea excepţiei de nelegalitate actele administrative unilaterale fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual, întrucât ambele categorii aparţin sferei largi a actelor administrative unilaterale, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 2 lit. c), Teza I din Legea nr. 554/2004.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu se poate susţine că legiuitorul a avut în vedere doar actele administrative cu caracter individual care nu mai pot fi atacate pe calea acţiunii directe, iar nu şi actele administrative unilaterale cu caracter normativ, întrucât acestea pot fi supuse oricând controlului de legalitate nu numai pe calea acţiunii directe, dar şi pe calea excepţiei de nelegalitate.
În speţă, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că este vorba despre un act administrativ unilateral (Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010) emis ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială depinde de soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor cuprinse la pct. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a plenului Curţii de Conturi.
Referitor la excepţia de nelegalitate în sine.
Prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi la pct. 228 s-a stabilit faptul că sesizările formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt adresate instanţelor de contencios administrativ competente, respectiv secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Norma juridică în discuţie stabileşte astfel competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea acţiunilor formulate împotriva actelor întocmite de Curtea de Conturi în contra dispoziţiilor cuprinse la art. 126 alin. (2) din Constituţia României potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin lege, ţinând cont totodată şi de faptul că Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost ea modificată şi republicată, nu cuprinde nicio dispoziţie referitoare la competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva actelor emise de Curtea de Conturi.
Se observă astfel că stabilirea competenţei materiale, în primă instanţă în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, s-a realizat în speţă printr-un act administrativ (Regulamentul Curţii de Conturi), ce nu are forţa juridică a unei legi astfel cum se precizează expres în art. 126 alin. (2) din Constituţia României, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei de nelegalitate a prevederilor cuprinse la pct. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, întrucât contravin prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Prima instanţă concluzionează că actul vătămător îl constituie, în cauză, decizia nr. 613 din 18 mai 2011, emisă de Camera de Conturi Arad, prin raportare la care devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 privind competenţa în primă instanţă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a apreciat că excepţia de nelegalitate este admisibilă, faţă de caracterul normativ al actului contestat, şi că, oricum, excepţia respectivă este neîntemeiată, dispoziţiile regulamentare vizate fiind legale; arată recurenta, în acest sens, că prin Regulament nu se stabileşte o nouă competenţă materială în afara cadrului legal tranşat de art. 10 din Legea nr. 554/2004 ci se realizează competenţa materială a litigiilor izvorâte din activitatea Curţii de Conturi în conformitate cu modificările legislative intervenite în ultimii ani.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Nu este întemeiată critica privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, faţă de caracterul normativ al actului contestat.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
Având în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acţiunii directe, cu atât mai mult ele pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, acest lucru rezultând şi din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la acte administrative unilaterale fără a mai distinge între individuale şi normative, în acest sens fiind şi practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3254/2006 - S.C.A.).
Nu sunt întemeiate nici criticile privind netemeinicia excepţiei de nelegalitate.
Astfel, excepţia de nelegalitate, invocată de prima instanţă din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 priveşte dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi precum şi modificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. la data de 13 decembrie 2010.
Potrivit acestor dispoziţii regulamentare, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul unităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este corectă, în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a Ii-a din Constituţia României.
Regulamentul a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi iar prevederile acestuia nu pot înfrânge dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi Regulamentul face trimitere.
Or, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel";.
Cum, în speţă, dispoziţiile contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt prevăzute „prin lege organică specială";, ci printr-un act administrativ cu forţă juridică inferioară, (regulament), în mod corect a reţinut prima instanţă că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., potrivit cărora competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a Ii-a din Constituţia României, conform cărora „Competenţa instanţei de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege";, respectiv „În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate";.
Prezenta decizie are în vedere şi jurisprudenţa recentă a înaltei Curţi, reprezentată de decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011, prin care a fost soluţionată irevocabil, în sensul admiterii, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.
Pentru considerentele arătate, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Ii-a din acelaşi cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 19 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2083/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2095/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
