ICCJ. Decizia nr. 2139/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2139/2012
Dosar nr. 824/59/2011
Şedinţa publică de la 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.V.P.A. Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.M.P., I.T.R.S.V. Timiş, A.P.T. Danta-Banloc, P.C. Racoviţa – reprezentantă de P.N.I., P. Recaş şi A.V.B. Timişoara, anularea procesului-verbal de atribuire nr. 218411 din 27 mai 2011 Anexa 2A, poziţia 152 încheiat de M.M.P. Bucureşti, iar prin completarea la acţiune, depusă la termenul din 7 noiembrie 2011, reclamanta a solicitat şi suspendarea contractului de atribuire nr. 3641 din 16 iunie 2011.
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării contractului nr. 364 din 16 iunie 2011, formulată de reclamanta A.V.P.A. Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii M.M.P., I.T.R.S.V. Timiş şi A.V.B. Timişoara.
A admis excepţiile privind lipsa calităţii procesual pasive a pârâtelor P. Recaş şi P.C. Racoviţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamata nu a motivat în drept şi în fapt cererea de suspendare, dar având în vedere natura juridică de act administrativ a contractului în discuţie, a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 care reglementează materia suspendării executării actului administrativ.
În acest context, a reţinut prima instanţă că reclamanta nu a făcut dovada nici a formulării unei plângeri prealabile referitoare la contractul nr. 3641 din 16 iunie 2011, nici a existenţei unei acţiuni în contencios administrativ privind anularea acestui act, astfel încât cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prealabilă necesară exercitării acestei acţiuni în suspendarea executării contractului.
Pentru aceste considerente curtea de apel a apreciat cererea de suspendare a executării ca fiind inadmisibilă şi a respins-o ca atare.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a P. Recaş şi a P.C. Racoviţa, prima instanţă a apreciat că acestea sunt întemeiate, prin raportare la faptul că pârâtele nu deţin calitatea de autorităţi emitente ale actului administrativ contestat, astfel cum impun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.V.P.A. Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, recurenta –reclamantă susţine, în esenţă, următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că reclamanta nu a formulat o cerere de anulare a contractului nr. 3641 din 16 iunie 2011. În acest sens arată recurenta că a contestat procesul-verbal care a stat la baza încheierii contractului de gestionare a fondului de vânătoare, atât în procedura prealabilă cât şi ulterior în cadrul prezentei acţiuni, iar prin precizarea la acţiune depusă la dosar a solicitat şi anularea contractului menţionat, astfel că erau îndeplinite condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor P. Recaş şi P. Racoviţa, având în vedere că cele două primării au emis acte care atestă nereal suprafaţa de teren existentă pentru fondul cinegetic care s-a solicitat a fi atribuit în mod direct.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Dispoziţiile art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevăd că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (…). Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau prin acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond”.
Din economia celor două texte legale precitate rezultă, fără putinţă de tăgadă, caracterul accesoriu al cererii de suspendare a executării actului administrativ, indiferent că aceasta este întemeiată pe art. 14 sau 15 din lege, în sensul că aceasta trebuie să fie precedată de existenţa unei plângeri prealabile, formulată în condiţiile art. 7 din lege, împotriva actului administrativ vizat de cererea de suspendare ori să fie legată de o cerere principală dedusă judecăţii instanţei de contencios administrativ, ce vizează anularea acelui act administrativ.
Cercetând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a înţeles să formuleze plângere prealabilă, în condiţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prin care să solicite revocarea contractului administrativ nr. 364 din 16 iunie 2011 şi nu a solicitat anularea acestuia nici în cadrul acţiunii formulată în contencios administrativ şi prin care Curtea de Apel Timişoara a fost învestită doar cu anularea procesului-verbal de atribuire nr. 218411 din 27 mai 2011, anexa 2A, poziţia 152.
Mai mult decât atât, la data de 7 noiembrie 2011, în cadrul aceluiaşi dosar, reclamanta a înţeles să solicite doar suspendarea executării contractului susmenţionat, fără a solicita şi anularea acestuia, astfel cum rezultă din dosarul de fond, afirmaţia recurentei în sensul că prin precizarea la acţiune a solicitat şi anularea contractului de gestiune neavând acoperire în actele lucrările dosarului.
Pe de altă parte, contractul de gestiune nr. 3641 din 16 iunie 2011 este un act administrativ distinct, de sinestătător şi care produce efecte juridice prin el însuşi, independent de procesul-verbal de atribuire nr. 218411 din 27 mai 2011, a cărui anulare se solicită în cadrul acţiunii principale, astfel încât şi pentru acesta din urmă trebuiau parcurse toate etapele administrative şi procedurale prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte reţine că, în mod corect, prima instanţă a constatat că cererea de suspendare nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate necesară pentru formularea ei, şi anume existenţa unei demers administrativ sau judiciar principal, care să aibă ca obiect, sui generis, desfiinţarea contractului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.
În ceea ce priveşte critica privind greşita constatare a lipsei calităţii procesuale pasive a celor două primării, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, având în vedere că cele două pârâte nu au calitatea de părţi ale contractului administrativ vizat prin cererea de suspendare şi, prin urmare, neputând fi obligate la o anumită conduită prin hotărârea judecătorească.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică şi legală şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.V.P.A. Timişoara, împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2138/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2140/2012. Contencios → |
|---|
