ICCJ. Decizia nr. 2140/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2140/2012
Dosar nr. 1057/39/2011/a1
Şedinţa publică de la 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. şi A.N.A.F. suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter individual, reprezentat de Ordinul nr. 7146 din 02 august 2011 emis de A.N.V., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că are calitatea de funcţionar public şi a ocupat funcţia publică de execuţie de inspector vamal grad profesional asistent, la B.V. Dorneşti - punctul vamal Ulma.
A mai arătat că, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 7146/2011 emis de vicepreşedintele A.N.A.F. care conduce A.N.V., începând cu data de 02 august 2011 a fost eliberat din funcţia publică de execuţie cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu.
A mai susţinut reclamantul că, la baza actul administrativ contestat au stat Ordinele nr. 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F. iar ordinul nr. 7146/2011 este rezultatul încălcării de către instituţia publică emitentă cât şi de către instituţia publică ierarhic superioară a dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile si modalităţile de reorganizare a activităţii autorităţii vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcţiilor publice din cadrul autorităţii vamale, precum şi la desfăşurarea „examenului de testare profesională”.
Din această perspectivă a considerat că există un „caz bine justificat”, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În fine, a arătat reclamantul, urmare a disponibilizării sale din funcţia publica de execuţie deţinută în cadrul D.J.A.O.V. Galaţi, ca urmare a punerii in aplicare a dispoziţiilor cuprinse în actul administrativ atacat, i s-a adus un prejudiciu material prin lipsirea de resursele financiare necesare întreţinerii sale şi a familiei, fiind îndeplinită şi a doua condiţie necesară suspendării executării şi anume iminenţa producerii unei pagube.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 416 din 5 decembrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7146 din 02 august 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În cazul de faţă, instanţa a constatat că reclamantul a formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 7146/2011, astfel că prima condiţie stabilită de legiuitor este îndeplinită.
În acest context, instanţa a apreciat că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta acţiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus.
A apreciat că, în speţă, este îndeplinită şi condiţia producerii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil.
Pe de altă parte, arată instanţa caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că prin ordinul menţionat reclamantul a fost eliberată din funcţie, începând cu data de 08 august 2011, la momentul pronunţării prezentei hotărâri acesta nemaiprestând o activitate remunerată. În mod evident consecinţele lipsei veniturilor lunare va afecta situaţia financiară a reclamantului care în întreţinere şi un copil minor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.R.A.O.V. Iaşi în nume propriu şi în numele A.N.V.
2. Calea de atac exercitată
2.1. D.R.A.O.V. Iaşi, în nume propriu şi în numele A.N.V., a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, se susţine în motivarea recursului, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, apreciind fără temei că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii cerute de această normă legală.
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea actului administrativ în litigiu, se susţine că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că ar exista aspecte de vădită nelegalitate, constând în nepublicarea Ordinului nr. 2406/2011 şi Ordinului nr. 2407/2011 emise de vicepreşedintele A.N.A.F., sau în încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente, se susţine că instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei condiţii legale fără ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.
În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
2.2. Intimatul-reclamant C.N. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul formulat este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare este Ordinul nr. 7146 din 2 august 2011 emis de vicepreşedintele A.N.A.F. şi şeful A.N.V. prin care, începând cu data de 8 august 2011, a încetat raportul de serviciu al reclamantului, prin eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal grad profesional asistent, la B.V. Dorneşti din cadrul D.J.A.O.V. Iaşi, în condiţiile art. 97 lit. c) şi art. 97 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din dispoziţiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din aeeași lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, aceasta a pierdut drepturile salariale corespunzătoare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, pierderea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeași lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, recursurile fiind întemeiate, astfel soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7146/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta D.R.A.O.V. Iaşi în nume propriu şi în numele A.N.V. împotriva sentinţei nr. 416 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2141/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
