ICCJ. Decizia nr. 2141/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2141/2012
Dosar nr. 6715/2/2010
Şedinţa publică de la 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.C. a solicitat obligarea pârâtului S.R. prin C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru efectuarea evaluării imobilului şi să emită titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Padina Roşie, compus din teren în suprafaţă de 109 m.p. şi construcţie demolată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, autoritatea pârâtă a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 7103/2006 emisă de P.M. Bucureşti, prin care s-a stabilit dreptul reclamantului S.C. la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren, menţionat mai sus.
Totodată, a formulat cerere reconvenţională şi cerere de chemare în garanţie a P.M. Bucureşti.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin încheierea din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 7103/2006 invocată de pârâtul S.R. prin C.C.S.D., ca inadmisibilă.
A reţinut prima instanţă că, în speţă, dispoziţia primarului municipiului Bucureşti a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condiţiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziţiei a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu acţionează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deţinător sau entitate învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării persoanei care se pretinde îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziţiei în condiţiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.
În acest sens, a reţinut prima instanţă şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Prin sentinţa civilă nr. 2108 din 18 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D., a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru efectuarea evaluării şi să emită titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Padina Roşie, compus din teren în suprafaţă de 109 m.p. şi construcţie demolată.
A respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- în lipsa unui termen prevăzut de lege, autorităţile administrative competente erau obligate să acţioneze într-un termen rezonabil, pentru soluţionarea cererii reclamantului, iar acest termen a început să curgă la data declanşării procedurii administrative, în speţă anul 2001, când reclamantul a depus notificarea conform prevederilor legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei.
- motivul invocat de către pârâtă în sensul că urmează a fi depuse şi alte înscrisuri privind terenul notificat nu este justificat, fiind emisă dispoziţia primarului în temeiul unui act normativ special, dispoziţie care nu a fost atacată sub acest aspect, devenind astfel definitivă în sistemul căilor de atac conform Legii nr. 10/2001.
- în concluzie, instanţa de fond a reţinut că autoritatea publică pârâtă a depăşit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului, încălcând astfel dreptul său la o bună administrare, recunoscut în favoarea oricărui particular, iar ca o consecinţă a acestui fapt, şi existenţa unui refuz nejustificat din partea administraţiei publice de soluţionare a cererii.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de autoritatea pârâtă, prima instanţă a apreciat-o nefondată, faţă de situaţia că nicio prevedere legală în procedura Legii nr. 247/2005 nu stabileşte obligaţii în sarcina Primăriei în această etapă a acordării despăgubirilor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, precum şi a Încheierii de şedinţă din 4 februarie 2011 a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs se referă la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, prin încheierea din 4 februarie 2011 pe care recurenta o apreciază ca fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Arată recurenta-pârâtă că Dispoziţia nr. 7103 din 12 decembrie 2006 a P.M. Bucureşti este, în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepţie la instanţa de contencios administrativ. Opinia instanţei de fond, în sensul că este un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greşită, dispoziţia Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ unilateral.
Solicită recurenta admiterea excepţiei de nelegalitate şi constatarea nelegalităţii Dispoziţiei nr. 7103 din 12 decembrie 2006 a P.M. Craiova.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinţei atacate următoarele critici:
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind şi etapa evaluării, etapă condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea reconvenţională formulată de autoritatea pârâtă, în condiţiile în care reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, actul prin care acesta a fost dobândit fiind nul absolut.
- mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligaţii într-un termen de 30 de zile.
4. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, Str. Padina Roşie, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin Dispoziţia nr. 7103 din 12 decembrie 2006 emisă de P.M. Bucureşti, în contextul împrejurărilor de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată şi reţinute ca atare prin sentinţa recurată.
În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la greşita respingere de către instanţa fondului a excepţiei de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la Dispoziţia nr. 7103 din 2006 emisă de P.M. Bucureşti, instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este legală şi temeinică şi în acord cu jurisprudenţa constantă şi unitară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dispoziţia emisă de primărie în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat şi care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepţia de nelegalitate. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - 2009”).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, complexitatea procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziţia P.M. Bucureşti datează din 12 decembrie 2006 şi nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menţionate anterior, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2006), este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Susţinerea recurentei în sensul că intimatul-reclamant nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, excede competenţelor sale conferite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, verificarea legalităţii fondului Dispoziţiei P.M. Bucureşti fiind efectuată de P.M. Bucureşti, potrivit Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, sentinţa recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât şi de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., astfel că nu pot fi reţinute criticile aduse în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 2108 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi a Încheierii de şedinţă din 4 februarie 2011 a aceleiaşi instanţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2140/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2148/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
