ICCJ. Decizia nr. 2302/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2302/2012
Dosar nr. 209/64/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.M. SRL a formulat acţiune în anulare, în contradictoriu cu A.N.A.F., a Deciziei nr. 312 din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A. din cadrul A.N.A.F. şi a Deciziei din 19 februarie 2010 emisă de aceeaşi comisie prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Deciziei nr. 312/2009.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Decizia nr. 312 din 20 octombrie 2009 a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal emisă reclamantei, iar plângerea împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia din 19 februarie 2010.
În cele două acte emise nu există nicio motivare în fapt, deşi anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nu se poate dispune decât potrivit pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004, iar către reclamantă nu s-a comunicat un act care să permită remedierea deficienţelor constatate, putându-se evita astfel măsura revocării.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 43/F din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată, s-a dispus anularea deciziei din 20 octombrie 2009 şi a deciziei din 19 februarie 2010 emise de C.A.O.P.A.A. din cadrul A.N.A.F.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că autorizaţia de antrepozit fiscal emisă reclamantei a fost revocată prin Decizia nr. 312/2009 pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile pct. 70 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/ 2004.
Contestaţia împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia din 19 februarie 2010, iar în considerentele acesteia s-a reţinut că motivele invocate privind faptul că fie din necunoaştere, fie din omisiune, societatea nu a luat cunoştinţă de prevederile H.G. nr. 1618/2008 nu constituie o cauză de exonerare de răspundere.
Instanţa a constatat că potrivit art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/ 2003 „Orice antrepozitar autorizat are obligarea de a îndeplini următoarele cerinţe: …. Să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin norme şi că art. 185 alin. (2) şi (5) C. fisc. prevede că autoritatea emitentă avea obligaţia de a aduce la cunoştinţă destinatarilor acestor prevederi legale modificările legislative care stabilesc anumite obligaţii, respectiv conduite pe care aceştia trebuie să le realizeze. De altfel, D.R.A.O.V. Braşov a comunicat unor antrepozitari obligaţia stabilită în sarcina acestora prin H.G. nr. 1618/2008 de a actualiza documentaţia din dosarul de autorizare şi de a prezenta autorizaţiile până la data de 31 martie 2009.
Întrucât potrivit dispoziţiilor legale legiuitorul a prevăzut posibilitatea revocării autorizaţiei şi nu intervenirea de drept a unei astfel de sancţiuni, instanţa de fond a apreciat că este evident în cuprinsul obligaţiei de informare intră şi comunicarea către deţinătorii de autorizaţii a modificărilor legislative, precum şi termenul în care aceşti deţinători ar fi trebuie să se conformeze, să depună documentaţia şi neîndeplinirea obligaţiilor stabilite nu este de natură să conducă la sancţionarea acesteia în sensul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Mai mult, reclamanta şi-a îndeplinit ulterior aceste obligaţii, depunând documentaţia.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de A.N.V. – D.R.A.O.V. Braşov şi D.G.F.P. Braşov pentru A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A..
I. În recursul declarat de A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de A.N.V. – D.R.A.O.V Braşov s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivele de recurs se arată că atât decizia de revocare, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei nu reprezintă doar o simplă înşiruire de texte legale, acestea cuprinzând motivele de fapt şi de drept, potrivit prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1499/2009.
Revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal s-a efectuat în baza art. 185 alin. (2) lit. c) din C. fisc., iar A.N.A.F. – Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile are doar obligaţia potrivit art. 181 alin. (5) din C. fisc., de a anunţa (informa) antrepozitul de modificare a autorizaţiei dar nu şi obligaţia de a anunţa antrepozitarii de apariţia unor acte normative, precum H.G. nr. 1618/2008 care instituie obligaţia acestora pentru depunerea cererilor privind actualizarea documentaţiei.
Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a prevederilor H.G. nr. 1618/ 2008 – eroare de drept – nu înlătură răspunderea administrativ-fiscală.
II. În recursul declarat de A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de D.G.F.P. Braşov se critică soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală pentru că instanţa de fond a interpretat în mod greşit legea, respectiv art. 181 alin. (5) C. fisc.
Dispoziţiile art. 181 alin. (5) C. fisc. se referă la modificarea autorizaţiei de antrepozitar fiscal şi nu la revocarea ei, iar regimul juridic al celor două instituţii este diferit: modificarea constă în schimbarea condiţiilor de autorizare, iar revocarea este o sancţiune ce intervine în cazul săvârşirii (ulterior eliberării autorizaţiei) de fapte culpabile, expres şi limitativ prevăzute de lege.
Doar în cazul modificării autorizaţiei de antrepozit fiscal autoritatea fiscală are obligaţia legală de a informa asupra condiţiilor de autorizare (şi nu asupra apariţiei unor acte normative).
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit şi dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. fisc., dispoziţii care reglementează expres şi limitativ faptele culpabile care atrag, ca şi sancţiune administrativă în cazul săvârşirii de antrepozitar, revocarea autorizaţiei şi că ar avea caracter dispozitiv întrucât caracterul normelor este unul imperativ.
Tot în mod greşit a reţinut instanţa de fond şi faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, depunând documentaţia, deoarece organele fiscale au constatat starea de fapt din punct de vedere al modificării autorizaţiei de antrepozit la data emiterii deciziei din 20 octombrie 2009 şi nu ulterior la momentul pronunţării hotărârii, iar depunerea documentaţiei ulterior, nu o exonerează de răspundere.
S-a solicitat admiterea recursurilor, modificarea sentinţei ca fiind nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei din 20 octombrie 2009 şi a deciziei din 19 februarie 2010, ca fiind legale şi temeinice.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, în faţa instanţei de fond s-a solicitat anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal pe care reclamanta o deţinea, pentru că aceasta nu ar fi depus cerere pentru actualizarea documentaţiei potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1618/2008.
Însă, în decizia din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A. s-a indicat drept temei art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi art. 185 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003, dar nu există nicio menţiune cu privire la actualizarea documentaţiei potrivit H.G. nr. 1618/2008, iar în Decizia nr. 029/2010 se fac referiri numai la apărările reclamantei din plângerea prealabilă şi se precizează că acestea nu constituie o cauză de exonerare de răspundere.
Instanţa de fond a anulat actele contestate invocând dispoziţiile art. 181 alin. (5) C. fisc., iar criticile din motivele de recurs referitoare la aplicarea acestui text sunt nefondate.
Potrivit art. 181 alin. (5) C. fisc., „Înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea fiscală competentă trebuie să-l informeze pe antrepozitarul autorizat asupra modificării propuse şi asupra motivelor acesteia”.
Chiar dacă legea nu prevede expres că atunci când intervin modificări în materia legislaţiei fiscale, organele fiscale ar avea obligaţia de a înştiinţa contribuabilii, totuşi, pornind de la principiile aplicabile procedurii fiscale, acestea au unele obligaţii pe care trebuie să le respecte.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) C. proc. fisc., „Organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale”, iar conform art. 7 alin. (5) C. proc. fisc., „Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal”.
În raport de aceste prevederi, nu se poate susţine că organul fiscal nu putea, din proprie iniţiativă, să procedeze la înştiinţarea contribuabililor despre modificările întrunite în materia legislaţiei fiscale.
De altfel, chiar la dosarul instanţei de fond este depusă o copie a unui formulat întocmit de A.N.V. – intitulat chiar model de adresă informare antrepozitari, prin care se aducea la cunoştinţă contribuabililor tocmai intrarea în vigoare a H.G. nr. 1618/2008 şi obligaţiile ce le revin în baza acestui act normativ, ceea ce dovedeşte că organele fiscale au respectat principiile înscrise în C. proc. fisc., dar nu şi în privinţa intimatei-reclamante.
Nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte care a fost motivul pentru care unii contribuabili au fost înştiinţaţi, iar alţii nu (aşa cum este şi cazul intimatei).
Trebuie subliniat, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că chiar în nota întocmită de C.A.O.P.A.A. s-a propus admiterea plângerii prealabile şi anularea deciziei din 20 octombrie 2009.
Pentru că organele fiscale nu au respectat prevederile legale mai sus amintite, se constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi de aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. - C.A.O.P.A.A., reprezentată legal de A.N.V. - D.R.A.O.V. Braşov şi de D.G.F.P. Braşov pentru Ministerul Finanţelor Publice - D.G.M.D.R.S., pentru A.N.A.F. şi pentru A.N.A.F. - C.A.O.P.A.A., împotriva sentinţei nr. 43/F din 09 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2190/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2319/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
