ICCJ. Decizia nr. 1983/2012. Contencios. Anulare hotărâre Birou Electoral. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1983/2012
Dosar nr. 2730/1/2012
Şedinţa publică de la 12 aprilie 2012
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul contestaţiei
Prin procesul-verbal din 3 aprilie 2012, B.E.C. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „B.E.C.”) a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru completarea B.E.C. prevăzute de Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a declarat, ca fiind legal constituit, B.E.C. în formula completată cu:
A. Conducătorii Autorităţii Electorale Permanente, conform art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, respectiv: domnul O.O., numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente prin Hotărârea Parlamentului României nr. 12/2004; doamna A.M.P., numită în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente prin Decretul Preşedintelui României nr. 146/2007;
domnul M.M., numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente prin Decizia Primului-Ministru nr. 40/2007;
B. Reprezentanţii desemnaţi de partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului, comunicate prin adresa din 03 aprilie 2012 a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi adresa nr. 1/191 din 02 aprilie 2012 a preşedintelui Senatului, respectiv:
- domnul C.E., reprezentant al Partidului Democrat-Liberal (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Partidului Democrat Liberal”);
- doamna A.Ş.G., reprezentant al Partidului Naţional Liberal (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Partidul Naţional Liberal”);
- domnul L.D.V., reprezentant al Partidul Social Democrat. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Partidul Social Democrat”);
- doamna Z.P., reprezentant al U.D.M.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „U.D.M.R.”);
- domnul A.R., reprezentant al U.N.P.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „U.N.P.R.”).
Împotriva procesului-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C., în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, a formulat contestaţie Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale cu privire la desemnarea în compunerea B.E.C. a reprezentantului U.N.P.R., susţinând, în esenţă, că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2004, numai reprezentanţii partidelor politice parlamentare pot face parte din B.E.C., iar U.N.P.R. nu este partid politic parlamentar având în vedere rezultatul alegerilor locale şi parlamentare din anul 2008 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005.
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 11 aprilie 2012, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. şi la adresa Camerei Deputaţilor din 03 aprilie 2012, în raport cu dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 35/2008, cu evidenţa şi înregistrările Autorităţii Electorale Permanente publicate în M. Of. al României, Partea I, referitoare la centralizarea rezultatelor alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, precum şi raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005 a Curţii Constituţionale.
2. Întâmpinarea formulată de pârâtul U.N.P.R.
Prin întâmpinare, intimata U.N.P.R. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii, soluţionate în şedinţa publică de astăzi, potrivit celor consemnate prin practicaua deciziei de faţă.
Pe fond, intimata a susţinut că B.E.C. a fost alcătuit cu respectarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) raportat la art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, U.N.P.R. fiind partid politic parlamentar cu drept de a-şi numi reprezentant în B.E.C.
A arătat intimata că grupul parlamentar al U.N.P.R. s-a constituit la data de 01 noiembrie 2009, în conformitate cu Regulamentele celor două camere ale Parlamentului României, iar cu privire la constituţionalitatea constituirii grupurilor parlamentare s-a pronunţat Curtea Constituţională, atât prin Decizia nr. 1490/2010 cât şi prin Decizia nr. 1611/2010, în anul 2010, membrii grupului parlamentar constituind U.N.P.R., în deplină respectare a tuturor legilor şi regulamentelor în vigoare.
Totodată, pârâta a precizat că Legea nr. 67/2004 nu defineşte noţiunea de partid parlamentar şi în considerarea principiului potrivit căruia acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem, urmează să se constate că U.N.P.R. este un partid politic înregistrat în conformitate cu dispoziţiile legale, reprezentat în Parlamentul României, recunoscut ca partid parlamentar prin adresa Camerei Deputaţilor nr. 1/529 RA din 03 aprilie 2012 şi adresa Senatului României nr. 1/191 din 02 aprilie 2012, prin care se atestă calitatea de partid parlamentar a U.N.P.R.
Legalitatea constituirii şi fiinţării ca partid parlamentar, pe de o parte şi legalitatea Hotărârii B.E.C. (în sensul desemnării unui reprezentant al U.N.P.R. în B.E.C.), pe de altă parte, sunt confirmate fără echivoc şi fără posibilitatea de interpretare de către Curtea Constituţională, Senatul României şi Camera Deputaţilor.
Intimata a mai susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005, invocată de către contestator nu îşi găseşte aplicare în cauză, întrucât se referă la configuraţia politică din care reiese alcătuirea birourilor permanente ale Camerelor, fără nici o referire la partidul parlamentar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
1. Considerente referitore la excepţia de nelegalitate invocată de reclamant
Analizând, în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, Înalta Curte reţine că excepţia este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare:
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale”.
Din interpretarea dispoziţiilor citate, rezultă că excepţia de nelegalitate este admisibilă dacă vizează un act administrativ şi dacă de actul administrativ contestat depinde soluţionarea litigiului în fond.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C., Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită condiţia susmenţionată referitoare la existenţa raportului de dependenţă între fondul litigiului şi actul administrativ contestat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, deoarece procesul-verbal este chiar actul ce formează obiectul litigiului în fond, respectiv actul împotriva căruia a fost formulată contestaţie de către Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 67/2004. Or, în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actul administrativ ce formează obiectul litigiului în fond.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată cu privire la adresa Camerei Deputaţilor nr. 1/529/R.A. din 03 aprilie 2012, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia ce derivă din dispoziţiile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că excepţia trebuie să vizeze un act administrativ, întrucât adresa respectivă nu este un act administrativ, ci un act premergător emiterii actului administrativ, care este, în speţă, procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C.
2. Considerente referitoare la contestaţia formulată de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale.
Actul administrativ contestat pe calea prevăzută în art. 39 din Legea nr. 67/2004 este procesul–verbal, încheiat de B.E.C. la data de 3 aprilie 2012, cu ocazia completării biroului cu partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului.
Obiectul propriu-zis al contestării judiciare constă în includerea în componenţa B.E.C. a reprezentantului partidului U.N.P.R., formaţiune care, în opinia contestatorului, nu are calitatea de partid parlamentar.
Procesul–verbal a fost întocmit în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, potrivit căruia „în termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui B.E.C., biroul se completează cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale permanente şi cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare”.
Cum Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nu cuprinde nicio definiţie expresă a noţiunii de partid parlamentar, nici criterii clare de determinare a acesteia, calitatea de partid parlamentar nu poate fi stabilită decât prin raportare la reprezentarea partidelor politice în Parlamentul României, prin membrii lor, deputaţi sau senatori.
Definiţia cuprinsă în art. 2 pct. 61 din Legea nr. 35/2008, conform căreia noţiunea de „partide politice parlamentare” desemnează partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor minorităţilor naţionale ce au grup parlamentar propriu în ambele camere ale parlamentului, nu poate fi aplicată ca atare în speţă, pentru că prevederea legală menţionată este inclusă doar în Titlul I – „Alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului” din Legea nr. 35/2008, în timp ce Titlul II – „Modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale” nu conţine o prevedere similară. Singura condiţie de acest gen este impusă organizaţiilor minorităţilor naţionale, prin art. 124 din Legea nr. 67/2004.
În ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia U.N.P.R. nu poate fi socotit partid parlamentar pentru că a fost constituit şi înregistrat ulterior alegerilor parlamentare din 2008, Înalta Curte reţine că Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale şi-a întemeiat susţinerile pe considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională în Decizia nr. 601/2005, în care noţiunea de „configuraţie politică” a fiecărei Camere a Parlamentului, utilizată în art. 64 alin. (5) din Constituţie a fost interpretată prin raportare la componenţa rezultată din alegeri.
Ulterior însă, prin Decizia nr. 1490 din 17 noiembrie 2010, referitoare la constituţionalitatea unor articole modificate din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea Constituţională a reţinut că „mutaţiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migraţiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutaţii posibile în condiţiile în care Constituţia stabileşte expres că orice mandat imperativ este nul, nu pot rămâne fără consecinţe asupra reprezentării grupurilor parlamentare în cadrul birourilor permanente”şi că în cadrul constituţional actual nu sunt sancţionate asemenea restructurări.
De asemenea, prin Decizia nr. 1611 din 15 decembrie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că „pe perioada mandatului parlamentar, schimbarea configuraţiei politice este posibilă, ea explicându-se, în prezent, şi prin aceea că actuala competenţă a celor două camere reflectă voinţa electoratului de a trimite în Parlament persoane învestite prin vot uninominal şi nu liste de membri ai unui partid” şi, tot astfel, „constituirea unui grup parlamentar al deputaţilor independenţi, pe parcursul legislaturii …., nu poate rămâne fără consecinţe în planul raporturilor de ordin politic şi organizatoric din cadrul Camerei”.
Prin urmare, reţinând că, în condiţiile în care Legea nr. 67/2004 nu defineşte sintagma „partid politic parlamentar”, iar U.N.P.R. este un partid politic legal constituit, reprezentant în Parlamentul României prin membrii săi, deputaţi şi senatori, Înalta Curte constată că includerea unui reprezentant al UNPR în componenţa B.E.C. este justificată, contestaţia formulată de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale împotriva procesului - verbal, în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, urmând a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. şi la adresa Camerei Deputaţilor nr. 1/529/R.A. din 3 aprilie 2012.
Respinge contestaţia formulată de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale împotriva din 3 aprilie 2012 al B.E.C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1962/2012. Contencios. Anulare hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 2149/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
