ICCJ. Decizia nr. 2149/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2149/2012
Dosar nr. 663/54/2010
Şedinţa publică de la 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 01 iunie 2007 şi precizată ulterior, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia comercială sub nr. 11290/63/2007, reclamanta SC F.S. SRL R. a chemat în judecată pârâţii M.A.P.D.R. Bucureşti, A.D.S. şi A.N.P.A. la plata sumei de 101.100 RON, iar pârâta SC T.C.C. SRL Bucureşti la 99 RON reprezentând prejudicii materiale şi morale suferite ca urmare a actelor administrative nelegale, a contractului de asociere nelegal din 30 iunie 2004.
În motivare, reclamanta a arătat că după ce a încheiat cu A.D.S. la 10 martie 2003, un contract de asociere în participaţiune pentru 260,33 ha luciu de apă în satul F., comuna R., jud.Dolj, la licitaţia din 19 aprilie 2004 a obţinut concesionarea acestuia.
La 27 mai 2004, prin Ordinul 391 Ministerul Agriculturii a transferat luciul de apă mai sus amintit prin administrarea A.D.S., în cea a C.N.A.F.P. Aceasta din urmă a încheiat la data de 30 iunie 2004 un contract de asociere în participaţiune cu pârâta SC T.C.C. SRL.
A mai arătat reclamanta că prin decizia nr. 5004 din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul împotriva sentinţei nr. 740 din 19 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a anulat Ordinul 391 din 27 mai 2004 emis de Ministerul Agriculturii. Totodată, prin decizia nr. 159 din 29 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a schimbat sentinţa nr. 1279 din 5 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune din 30 iunie 2004, obligând C.N.A.F.P. să încheie contract de concesiune cu reclamanta SC F.S. SRL.
Ca urmare a actelor administrative ilegale mai sus arătate şi a faptului că fondul piscicol a fost exploatat iraţional de către SC T.C.C. SRL, reclamanta a suferit un prejudiciu de 100.100 RON. Astfel, aceasta a investit pentru cumpărarea caietului de sarcini pentru participarea la licitaţie şi a contractat un credit pe care nu l-a folosit .Pe de altă parte, puietul din luciul de apă în litigiu a pierit din cauza modului nejudicios în care a avut loc exploatarea sa.
La 25 iunie 2007, pârâta A.D.S. a formulat întâmpinare, invocând necompetenţa teritorială a Tribunalului Dolj, având în vedere dispoziţiile art. 5 şi art. 9 C. proc. civ. şi faptul că toţi pârâţii au sediul în municipiul Bucureşti. Totodată a fost invocată şi prematuritatea formulării acţiunii, în considerarea art. 7201 C. proc. civ. Pe fond, pârâta a solicitat să fie respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
La 5 noiembrie 2007 a formulat întâmpinare şi C.N.A.F.P. Aceasta a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive pentru că nu a avut raporturi juridice cu reclamanta, anterior datei de 27 iunie 2006 când a încheiat cu aceasta contractul de concesiune nr. 124
Prin sentinţa nr. 4146 din 13 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în Dosarul nr. 11290/63/2007, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială formulată de pârâta A.D.S. şi s-a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este investită cu soluţionarea unei acţiuni personale în dezdăunare, întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind irelevant faptul că luciul de apă în litigiu se află în raza Tribunalului Dolj.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC F.S. SRL R., care a arătat că instanţa în mod greşit a admis excepţia de necompetenţă teritorială, deoarece cererea de despăgubire este fundamentată pe un fapt ilicit cauzator de prejudiciu, iar conform art. 10 alin. (8) C. proc. civ, în această situaţie există o competenţă alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa în circumstanţa căreia s-a săvârşi acel fapt.
Potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel că excepţia invocată de pârâtă nu este întemeiată.
Prin decizia nr. 19 din 09 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost admis recursul împotriva sentinţei din 13 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost casată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceRONaşi instanţe.
În rejudecare, reclamanta a precizat că solicită obligarea în solidar a pârâtelor să plătească prejudiciul ce i-a fost cauzat, în temeiul art. 1003 C. civ..
Totodată a solicitat ca pârâţii Ministerul Agriculturii, A.D.S. Bucureşti, A.N.P.A., să achite suma de 100.001 RON iar pârâta SC T.C.C. SRL să achite suma de 99 RON.
La 15 mai 2003 A.N.P.A. a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, având în vedere art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, conform căruia A.D.S. i se subrogă în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi administrare amenajări piscicole.
La 20 mai 2008, reclamanta a arătat că faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii săvârşit de pârâte constă în împiedicarea ei să folosească luciul de apă adjudecat conform procesului – verbal din 19 aprilie 2004. În consecinţă, pârâţii au obligaţia ca în solidar să acopere prejudiciile materiale şi morale cauzate.
La 24 iunie 2008 pârâta SC T.C.C. SRL a invocat excepţia prematurităţii investirii instanţei.
Prin sentinţa din 1 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 11290/63/2007 a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamantul SC F.S. SRL R. ca fiind prematur introdusă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a anexat la cererea de chemare în judecată dovada îndeplinirii concilierii.
Urmare a apelului promovat de reclamantă instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 302/2008 a admis apelul, a anulat sentinţa criticată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ precum şi orice litigii legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ.
S-a mai reţinut că în speţă, obiectul cererii îl reprezintă daune materiale şi morale ca urmare a executării contractului de asociere în participaţiune pentru exploatarea luciului de apă, care este un contract administrativ şi faţă de faptul că M.A.P.D.R. este o autoritate publică centrală, în mod greşit cauza a fost soluţionată în primă instanţă de secţia comercială a Tribunalului Dolj şi nu de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova.
Împotriva acestei decizii, A.D.S. a declarat recurs.
Prin decizia nr. 2860 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 11290/63/2007 a fost respins recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva deciziei nr. 302 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că în speţă, acţiunea reclamantei vizează obligarea părţii în culpă la plata unor despăgubiri pentru daune morale şi materiale izvorâte din executarea unui contract administrativ încheiat cu o autoritate centrală.
La data de 02 martie 2010 cauza a fost înaintată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 663/54/2010.
La data de 22 aaprilie 2010, pârâta A.D.S. a depus la dosar „note scrise” în cuprinsul cărora şi-a precizat poziţia procesuală în raport de apariţia Legii nr. 317/2009 şi a solicitat scoaterea sa din cauză şi introducerea A.N.P.A. S-a arătat că, potrivit art. II din Legea nr. 317/2009, Agenţia Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură se subrogă A.D.S. în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens.
La data de 01.06.2010, pârâta SC T.C.C. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii arătând că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 01 iunie 2010 a fost respinsă excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, apreciindu-se că obiectul cauzei îl constituie o acţiune prin care se solicită despăgubiri ca urmare a anulării anterioare a unor acte administrative nelegale (art. 19 din Lege nr. 554/2004).
La data de 10 noiembrie 2010, pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R.
În susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune s-au arătat următoarele:
Prezenta acţiune are ca obiect acordarea de despăgubiri urmare prejudiciilor pretins suferite ca fapt al întârzierii punerii în executare a contractului de concesiune ce trebuia încheiat cu A.D.S., în baza procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 19 aprilie 2004.
S-a arătat că, în cauză, a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, în considerarea următoarelor argumente şi temeiuri juridice:
Astfel, cum a statuat Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 302 din 5 noiembrie 2008, irevocabilă prin nerecurare, cauza dedusă judecăţii este de competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât sumele pretins a fi acordate reprezintă prejudicii materiale şi morale suferite ca urmare a actelor administrative nelegale, a contractului de asociere nelegal din 30 aprilie 2004.
Drept urmare, cauza urmează a fi dezlegată potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu această lege (art. 19), „ Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”, în termenul de un an, prev. de art. 11 alin. (2) (de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz), procedura care se aplică corespunzător şi contractelor administrative art. 19 alin. (2).
În cauză, indiferent care se apreciază ca fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 1 an, pretenţia dedusă judecăţii este prescrisă, cât timp este formulată cu depăşirea termenului legal.
Relativ la excepţia inadmisibilităţii s-a susţinut că potrivit art. 19 alin. (3), cererile privind acordarea despăgubirilor se supun normelor prezentei legi în ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru, ceea ce presupune şi parcurgerea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale, M.A.D.R. a susţinut următoarele:
Cererea este formulată împotriva unei persoane fără calitate, deoarece lipsesc condiţiile cumulative, care în acelaşi timp sunt şi condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile, pentru a putea fi parte în proces, respectiv calitate procesuală, capacitate procesuală şi existenţa unui interes.
În cauză, la solicitarea reclamantei instanţa a încuviinţat efectuarea probei cu expertiza tehnică, respectiv a expertizei în specialitatea piscicultură şi a expertizei contabile, probe ce au fost administrate.
Prin sentinţa nr. 233 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC F.S. SRL R., în contradictoriu cu pârâţii M.A.P.D.R. Bucureşti, A.D.S., SC T.C.C. SRL Bucureşti şi A.N.P.A.
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ce a fost invocată de pârâtul M.A.P.D.R., în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, curtea de apel a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a formulat acţiune în despăgubiri la data de 01 iunie 2007, solicitând obligarea pârâţilor M.A.P.D.R. Bucureşti, A.D.S., SC T.C.C. SRL Bucureşti şi A.N.P.A., în solidar, la plata unor sume de bani, întrucât, urmare a unor acte administrative nelegale şi a contractului de asociere încheiat între pârâtele C.M.A.F.P. şi SC T.C.C. SRL la data de 30 iunie 2004, de asemenea indicat ca fiind nelegal, a suferit numeroase prejudicii, în condiţiile în care câştigase anterior licitaţia pentru concesionarea unei amenajări piscicole.
Prin Decizia nr. 5004 din 18 octombrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 720/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a anulat Ordinul nr. 391/2004 al M.A.P.D.R. prin care s-a dispus transferarea dreptului de administrare asupra terenului acoperit de luciu de apă ce făcea obiectul contractului de asociere în participaţiune deţinut de reclamantă de la A.D.S. la C.N.A.F.P.
Prin Decizia nr. 159 din 29 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială în Dosarul nr. 148/com/2005 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune încheiat între C.N.A.F.P. şi SC T.C.C. SRL şi a fost obligată pârâta C.N.A.F.P. să încheie contractul de concesiune cu reclamanta pentru suprafaţa de 260,33 ha teren amenajat pentru piscicultură, situat pe teritoriul comunei R., sat F., jud. Dolj.
Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 960 din 8 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 11122/1/2005.
A mai constatat prima instanţă că, în raport de cele expuse anterior, cererea dedusă judecăţii nu poate fi calificată decât ca o acţiune prin care se solicită despăgubiri ca urmare a anulării anterioare a unor acte administrative nelegale, fiind incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În acest context a reţinut instanţa de fond că la data de 18.04.2006, la solicitarea reclamantei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a eliberat un certificat (din Dosarul nr. 11290/63/2007), din cuprinsul căruia rezultă că, la acea dată reclamanta a avut cunoştinţă despre conţinutul dispozitivului deciziei nr. 960 din 8 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 11122/1/2005.
Reclamanta a formulat acţiune în despăgubiri la data de 01 iunie 2007.
Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, „ (1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei;
(2) cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”
Acţiunea în despăgubiri, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este promovată de reclamantă ulterior şi distinct faţă de acţiunile în anularea actelor administrative.
Decizia nr. 159 din 29 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune a rămas irevocabilă la data de 8 martie 2006 prin decizia nr. 960 din 8 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanta a luat cunoştinţă despre această decizie la data de 18 aprilie 2006 (din Dosar nr. 11290/63/2007), dată la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei şi de la care curge termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar în speţă, nu s-a făcut dovada incidenţei vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei.
Contrar susţinerilor reclamantei nu poate fi reţinută ca dată a cunoaşterii întinderii pagubei data la care au fost depuse la dosar rapoartele de expertiză în specialitatea piscicultură şi în specialitatea contabilă, întrucât, după soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, aceasta putea estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de acelaşi pârât curtea de apel s-a pronunţat anterior, la data de 01 iunie 2010, în sensul respingerii acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC F.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 3041 din C. proc. civ.
În susţinerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a criticat sentinţa atacată, invocând aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi aprecierea eronată a înscrisurilor depuse la dosar în vederea determinării momentului la care societatea reclamantă a luat cunoştinţă de întinderea pagubei şi a început să curgă termenul de prescripţie de 1 an, stabilit de lege pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ.
Se arată că societatea nu a avut posibilitatea să cunoască, în mod cert, întinderea pagubei create decât la data efectuării în cauză a rapoartelor de expertiză specialitatea piscicultură şi contabilitate, iar data la care s-a raportat instanţa de fond pentru a calcula termenul de 1 an, respectiv cea de 18 aprilie 2006, când s-a eliberat certificatul de grefă cu privire la soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 11122/1/2005, nu este relevantă în speţă, deoarece, la acel moment hotărârea nu era redactată, societatea neputând lua cunoştinţă de considerentele acesteia, pentru a aprecia întinderea prejudiciului.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile aduse sentinţei şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prezenta acţiune are ca obiect acordarea de despăgubiri urmare a prejudiciilor suferite de către societatea reclamantă ca fapt al întârzierii punerii în executare a contractului de concesiune ce trebuia încheiat cu A.D.S., în baza procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 19 aprilie 2004.
Situaţia premisă a pretenţiilor deduse judecăţii o constituie existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-au anulat anumite acte administrative vătămătoare pentru societatea reclamantă, autoritatea pârâtă A.D.S. fiind obligată să încheie contractul de concesionare cu reclamanta.
În acest context, temeiul de drept al acţiunii nu poate fi decât art. 19 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".
Problema de drept care trebuie dezlegată în cauză constă în stabilirea momentului la care societatea reclamantă a cunoscut sau putea să cunoască întinderea pagubei cauzată de actele administrative vătămătoare, anulate de instanţa de contencios administrativ.
Din actele dosarului rezultă că societatea reclamantă s-a adresat iniţial instanţei de contencios administrativ (Dosar nr. 1613/A/2004 al Curţii de Apel Craiova) cu o cerere privind anularea actelor administrative vătămătoare (Ordin nr. 391/2004 şi Protocol predare-primire încheiat între A.D.S. şi C.N.A.F.P.) şi obligarea la încheierea contractului de concesiune, iar prin Decizia nr. 5004 din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat ordinul şi a disjuns capătul de cerere privind obligarea la încheierea contractului de concesiune.
În raport de capătul de cerere disjuns, prin sentinţa nr. 159 din data de 29 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost obligată C.N.A.F.P. (care s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile A.D.S.) să încheie contractul de concesiune cu societatea reclamantă, soluţie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit Deciziei nr. 960 din 08 martie 2006.
Aplicând dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 în contextul juridic relatat mai sus, rezultă că după rămânerea irevocabilă a soluţiei de anulare a actului administrativ vătămător şi obligarea la încheierea contractului de concesiune, reclamanta a avut certitudinea existenţei unei pagube şi putea estima întinderea acesteia. Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă a avut la dispoziţie un termen de 1 an de zile în care, putea calcula concret prejudiciul produs, eventual prin efectuarea unei expertize extrajudiciare pe care să o invoce ca probă în acţiunea de despăgubiri promovată.
Situaţia că reclamanta a lăsat să treacă un an de zile de la momentul la care soluţia de anulare a actelor administrative vătămătoare a rămas irevocabilă, nu poate fi justificată prin prisma nemotivării hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de recurs, deoarece, în calea de atac s-a menţinut soluţia de admitere a acţiunii pronunţată de Curtea de Apel Craiova, astfel încât considerentele primei hotărâri au rămas valabile, iar societatea reclamanta avea cunoştinţă de acestea.
Pe de altă parte, pentru stabilirea concretă a prejudiciului nu era necesară redactarea hotărârii pronunţată de instanţa de recurs, reclamanta trebuind să aibă diligenţa de a introduce acţiunea în despăgubiri în termenul de 1 an de zile, calculat de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului administrativ vătămător, în cadrul probei cu expertiză urmând a se stabili întinderea exactă a pagubei, astfel cum şi recurenta a afirmat.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că la data introducerii acţiunii în despăgubiri – 01 iunie 2007 – se împlinise termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la momentul la care reclamanta a cunoscut de existenţa certă a pagubei, precum şi de perioada de timp pe care se întindea, moment reprezentat de comunicarea soluţiei de respingere a recursului declarat de autoritatea pârâtă, prin certificatul de grefă din 18.04.2006, eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.S. SRL R. împotriva sentinţei nr. 233 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2012. Contencios. Anulare hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 2190/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
