ICCJ. Decizia nr. 2321/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2321/2012
Dosar nr. 163/45/2011
Şedinţa publică de la 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., obligarea acesteia la decontarea sumei de 2880,5 RON, reprezentând cheltuieli de transport şi la plata sumei de 468 RON reprezentând diurna cuvenită pentru perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este angajatul pârâtei pentru o perioadă nedeterminată pe funcţia de consilier clasa I, grad profesional superior, în P.I.F. S., jud. Iaşi, că la data de 11 februarie 2010 i s-a comunicat prin nota de serviciu din 10 februarie 2010 faptul că îşi va desfăşura activitatea în cadrul Postului de Inspecţie la Frontiera Rădăuţi-Prut, jud. Botoşani şi că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 s-a deplasat cu maşina proprietate personală la noul loc de muncă, la fiecare tură de serviciu, neexistând posibilitatea de a se caza şi nici de a efectua naveta prin C.F.R. ori auto.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea acţiunii, arătând că nota de serviciu nr. 20186 din 10 februarie 2010 nu poate fi considerată un act administrativ capabil să producă efecte juridice, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 193/2011 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.L.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului C.L.I. suma de 468 RON, reprezentând diurnă, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la decontarea sumei de 2880,5 RON, reprezentând cheltuieli de transport şi a obligat pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, întrucât nu s-a indicat dacă reclamantul C.L.I. a fost delegat ori detaşat, ţinând seama de faptul că în raportul de evaluare a performanţelor individuale a reclamantului s-a reţinut că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 acesta a fost detaşat în cadrul Postului de Inspecţie la Frontiera Rădăuţi Prut unde şi-a desfăşurat activitatea în interesul acestei autorităţi, în prezenta cauză există suficiente elemente de natură a duce la concluzia că raportul de serviciu al reclamantului a fost modificat prin detaşare.
Având în vedere că în prezenta cauză deplasarea reclamantului la Postul de Inspecţie la Frontiera Rădăuţi Prut, în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, cu autoturismul proprietate personală, nu s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 pentru decontarea cheltuielilor de transport.
În ceea ce priveşte diurna solicitată de reclamant, instanţa a constatat că, în conformitate cu prevederile ar. 9 din H.G. nr. 1860/2006, persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 RON, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, se arată că soluţia primei instanţe de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata către intimatul-reclamant a sumei de 468 RON reprezentând diurnă este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, în mod nelegal, a calificat nota de serviciu din 10 februarie 2010 ca fiind un act administrativ capabil să producă efecte juridice, aşa cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Întrucât nu există un act administrativ care să îi confere intimatului-reclamant drepturile pe care le-a solicitat şi având în vedere că diurna se acordă numai în caz de delegare sau detaşare în condiţiile prevăzute de art. 88 şi art. 89 din Legea nr. 188/1999, rezultă că soluţia primei instanţe de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata către intimatul-reclamant a sumei de 468 RON reprezentând diurnă este netemeinică şi nelegală.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte reţine situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 11.02.2010, reclamantului i s-a comunicat prin nota de serviciu nr. 20186 din 10 februarie 2010 că: "începând cu data de 1 1.02.2010 îşi va desfăşura activitatea de specialitate în cadrul Postului de Inspecţie la Frontieră Rădăuţi-Prut jud. Botoşani”. În această perioadă, respectiv 11 februarie 2010-07 iulie 2010, reclamantul s-a deplasat la noul loc de muncă cu maşina personală la fiecare tură de serviciu, neexistând posibilitatea de cazare şi nici posibilitatea de a efectua naveta prin C.F.R. sau auto.
Având în vedere condiţiile legale în vigoare care reglementează relaţiile de muncă dintre angajat şi angajator, reclamantul a întocmit documentele cu privire la decontarea cheltuielilor şi a diurnei cuvenite şi le-a transmis autorităţii pârâte în termen legal. Ulterior, văzând că nu sunt decontate cheltuielile cerute, reclamantul a trimis un memoriu la preşedintele Autorităţii, la care a primit răspuns prin adresa din 20 august 2010, conform căreia nu se decontează cheltuielile, deoarece deplasarea la Postul de Inspecţie la Frontieră Rădăuţi-Prut nu s-a făcut în baza unui act juridic legal.
Întrucât în nota menţionată nu s-a indicat dacă reclamantul C.L.I. a fost delegat ori detaşat, Curtea de Apel, ţinând seama de faptul că în raportul de evaluare a performanţelor individuale a reclamantului s-a reţinut că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 acesta a fost detaşat în cadrul Postului de Inspecţie la Frontiera Rădăuţi Prut unde şi-a desfăşurat activitatea în interesul acestei autorităţi, a considerat că în prezenta cauză există suficiente elemente de natură a duce la concluzia că raportul de serviciu al reclamantului a fost modificat prin detaşare.
În conformitate cu prevederile art. 13 lit. f) din H.G. nr. 1860/2006, personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors cu autoturismul proprietate personală însă, potrivit dispoziţiilor art. 16 din acelaşi act normativ, deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât şi pentru persoanele din cadrul aceRONaşi autorităţi sau instituţii publice care se deplasează împreună cu acesta.
Având în vedere că în prezenta cauză deplasarea reclamantului la Postul de Inspecţie la Frontiera Rădăuţi Prut, în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, cu autoturismul proprietate personală, nu s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, instanţa de fond, în mod just, a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 pentru decontarea cheltuielilor de transport.
Totodată, instanţa de fond a apreciat cu justeţe, în opinia instanţei de control judiciar, că sunt incidente în cauză prevederile art. 9 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit cărora persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 RON, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
De asemenea, instanţa de recurs reţine existenţa unui act administrativ care să îi confere intimatului-reclamant drepturile pe care le-a solicitat şi, având în vedere că diurna se acordă numai în caz de delegare sau detaşare în condiţiile prevăzute de art. 88 şi art. 89 din Legea nr. 188/1999, rezultă că soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata sumei de 468 RON reprezentând diurnă este temeinică şi legală.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 193/2011 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2319/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2629/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
