ICCJ. Decizia nr. 2742/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2742/2012
Dosar nr. 869/39/2010*
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
Dina analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.D., a chemat în judecată pârâţii Guvernul României – prin Secretariatul General al Guvernului şi Satul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata în favoarea reclamantului a sumei de 120.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanţe ale Guvernului, neconstituţionale.
La termenul din 27 ianuarie 2011 reclamantul şi-a completat acţiunea iniţială, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti.
Totodată a solicitat:
- anularea Ordinului nr. 501/23.04.2009 al M.M.F.P.S. prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere, în conformitate cu art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 la data expirării termenului de preaviz;
- suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. şi repunerea în funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct sănătate şi securitate în muncă, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 în cadrul I.T.M. Suceava şi să i se achite o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a mai beneficiat între data eliberării din funcţia publică – 25 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia publică deţinută anterior;
Prin sentinţa nr. 31 din 27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 a M.M.F.P.S. până la soluţionarea irevocabilă a cauzei .
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs M.M.F.P.S. şi A.N.F.P., dosarul fiind înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestora.
Prin întâmpinarea formulată Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte acordarea de daune materiale, reprezentând c/val drepturilor salariale, precizând că trebuie să existe o identitate între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.
În subsidiar, a solicitat ca, în cazul admiterii acţiunii, pentru opozabilitate şi pentru punerea în executare a sentinţei să se introducă în cauză Inspecţia Muncii şi I.T.M. Suceava .
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, a apreciat că temeiul juridic al acordării unor despăgubiri materiale sau morale este răspunderea civilă delictuală, în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile angajării acestei răspunderi, or, aplicarea unui act normativ la o situaţie de fapt nu echivalează cu săvârşirea unei fapte ilicite.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin cererea formulată pentru termenul din 15 septembrie 2011, reclamantul şi-a precizat pretenţiile deduse judecăţii, în sensul că:
- a renunţat la judecata capetelor de cerere privind:
- anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 a M.M.F.P.S. (care a fost anulat definitiv şi irevocabil prin sentinţa nr. 195 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, menţinută de Î.C.C.J. prin decizia nr. 3312 din 8 iunie 2011);
- suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 a M.M.F.P.S. (sentinţa nr. 31 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava fiind casată de Î.C.C.J. cu trimitere spre rejudecare);
- obligarea pârâtului M.M.F.P.S. la repunerea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii ordinului (prin Ordinul nr. 1942 din 3 august 2011 al M.M.F.P.S. s-a dispus revenirea la situaţia anterioară emiterii ordinului nr. 501 al M.M.F.P.S.);
Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 396 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a luat act că reclamantul M.D. a renunţat la următoarele capete de cerere:
- anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S.;
- suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S.;
- obligarea pârâtului M.M.F.P.S. de a-l repune în funcţia publică deţinută anterior;
A admis în parte cererea astfel cum a fost precizată la termenul din data de 15 septembrie 2011, cerere formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României – prin Secretariatul General al Guvernului Bucureşti, Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi A.N.F.P. Bucureşti.
A respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de M.M.F.P.S.
A obligat M.M.F.P.S. la plata sumei de 86.871 RON reprezentând c/val drepturilor salariale pe care reclamantul le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Statul Român.
A respins cererea faţă de acest pârât.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României, ca nefondată.
A respins, ca nefondată, cererea privind obligarea Guvernului României la plata daunelor materiale.
A admis cererea de obligare a Guvernului României la plata daunelor morale (în parte) şi a obligat Guvernul României să plătească reclamantului suma de 20.000 RON, daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nu-l consacră ca subiect de drept distinct, art. 9 din Legea nr. 554/2004 conferind legitimare procesuală pasivă Guvernului. Potrivit Constituţiei, răspunderea patrimonială a statului poate fi antrenată doar pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare art. 52 alin. (3) din Constituţia României.
Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de M.M.F.P. S. cu privire la capătul de cerere vizând obligarea la plata drepturilor salariale, întrucât acesta este emitentul ordinului atacat (care constituie sorgintea prejudiciului material suferit de reclamant).
A fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României cu privire la capătul de cerere de mai sus, întrucât reclamantul nu a solicitat obligarea la plata drepturilor salariale în raport cu acest pârât.
Pe fond, Curtea a constatat că, prin sentinţa nr. 195 din 6 octombrie 2010 – irevocabilă, Curtea de Apel Suceava a dispus anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin care se dispusese încetarea raportului de serviciu al reclamantului.
Temeiul soluţiei pronunţate l-a constituit faptul că la baza ordinului atacat a stat O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale. Ca urmare a acestei soluţii, la data de 03 august 2011 s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de conducere deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 501/2009.
A mai reţinut instanţa că art. 9 din Legea nr. 554/2004 republicat conferă – prin alin. (4) – posibilitatea persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, prin acte emise în temeiul lor, de a cere despăgubiri în eventualitatea declarării neconstituţionale a acestora.
De aceea, în considerarea dispoziţiilor evocate, coroborându-le cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că reclamantul este îndreptăţit la contravaloarea salariilor majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat între data eliberării din funcţia publică de conducere (25 mai 2009) şi până la reintegrarea efectivă în funcţia deţinută anterior (03 august 2011).
În ceea ce priveşte obligarea Statului Român şi a Guvernului României la plata în favoarea reclamantului a sumei de 86871 RON despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin emiterea O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională, Curtea a apreciat că demersul reclamantului are ca drept scop obţinerea unei duble dezdăunări reprezentând despăgubiri materiale, ce urmează a se realiza prin obligarea succesivă a pârâţilor din prezenta cauză, respectiv mai întâi de la emitentul ordinului atacat, apoi de la emitentul ordonanţei declarate neconstituţionale considerat a avea raporturi de solidaritate cu statul, apreciat inacceptabil de către Curte.
Referitor la cererea privind obligarea Guvernului României la plata daunelor morale cauzate reclamantului prin anularea O.U.G. nr. 37/2009, Curtea a considerat că este întemeiată în parte, consimţind că această ordonanţă, declarată neconstituţională, constituie faptul iniţial producător al prejudiciului moral suferit de reclamant şi a apreciat că acesta este îndreptăţit la plata sumei de 20.000 RON, daune morale.
Recursurile declarate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii, familiei şi Protecţiei Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Guvernul României şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct, 3, 5, 9, şi 3041 din C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii.
A precizat că primul motiv de casare vizează faptul că sentinţa recurată, respectiv sentinţa civilă nr. 396 din 22 noiembrie 2011 a fost pronunţată de acelaşi judecător care a mai pronunţat şi sentinţa civilă nr. 31 din 27 ianuarie 2011, în acelaşi Dosar nr. 869/39/2010.
Al doilea motiv de casare se referă la faptul că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea MMFPS la plata sumei de 86.871 RON, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale pe care reclamantul le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 03 august 2011, întrucât această sumă rezultă dintr-o expertiză extrajudiciară depusă la dosar, astfel că au fost încălcate prevederile art. 201 din C. proc. civ.
Prin recursul său, întemeiat prin dispoziţiile art. 304 pct. 3,5,9 şi 3041 din C. proc. civ., Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.
A învederat că temeiul juridic al acordării unor despăgubiri materiale sau morale este răspunderea civilă delictuală, în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile angajării acestei răspunderi. Or, în cauză, săvârşirea unei fapte ilicite cu vinovăţie nu poate fi reţinută în sarcina recurentului-pârât, deoarece eliberarea intimatului din funcţia publică de conducere s-a realizat în temeiul unei dispoziţii legale la data la care a produs efecte, astfel că aplicarea unui act normativ la o situaţie de fapt nu echivalează cu săvârşirea unei fapte ilicite.
M.M.P.S. a mai criticat sentinţa recurată şi sub aspectul faptului că intimatul nu a făcut dovada că emiterea actului administrativ de eliberare din funcţia publică de inspector şef adjunct sănătate şi securitate în muncă, în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, i-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, integritatea fizică şi psihică, onoarea, prestigiul profesional şi alte valori asimilate, întrucât O.U.G. nr. 37/2009 a fost aplicată pentru toţi funcţionarii publici cu funcţii de conducere care îşi desfăşurau activitatea în servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, astfel că această situaţie a fost de notorietate şi astfel cum am arătat mai sus, mult mediatizată.
Şi în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, recurentul a apreciat că instanţa trebuia să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia profesională şi socială, fiind nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei bazată pe gradul de percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei persoane.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursurile sunt fondate urmând a fi admise, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentinţa nr. 396 din 22 noiembrie 2011, atacată cu recurs în prezenta cauză, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea reclamantului M.D., astfel cum a fost precizată la termenul din data de 15 septembrie 2011 şi a obligat M.M.F.P.S. la plata sumei de 86.871 RON reprezentând c/val drepturilor salariale pe care reclamantul le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Statul Român şi a respins cererea faţă de acest pârât.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României, ca nefondată.
A respins, ca nefondată, cererea privind obligarea Guvernului României la plata daunelor materiale.
A admis cererea de obligare a Guvernului României la plata daunelor morale (în parte) şi a obligat Guvernul României să plătească reclamantului suma de 20.000 RON, daune morale.
A respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de M.M.F.P.S.
Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a considerat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri materiale constând în contravaloarea drepturilor salariale pe care le-ar fi realizat în perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011 (data eliberării din funcţia publică de conducere şi până la reintegrarea efectivă în funcţia deţinută anterior), având în vedere faptul că prin sentinţa nr. 195 din 6 octombrie 2010 – irevocabilă, s-a dispus anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al M.M.P.S. şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută şi ţinând cont de prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, republicată coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, prima instanţă, în mod greşit a stabilit cuantumul acestor despăgubiri la suma de 86.871 RON, fără a avea suficiente probe în acest sens, cu includerea în mod eronat a stimulentelor în perioada de referinţă, deşi acordarea acestora de către angajator are un caracter facultativ şi aleatoriu şi, evident cu încălcarea dispoziţiilor art. 201 din C. proc. civ.
Cât priveşte obligarea Guvernului României la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 RON, Înalta Curte apreciază că şi sub acest aspect hotărârea Curţii de Apel Suceava este supusă modificării.
Astfel, potrivit definiţiei date în literatura juridică, dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Or, intimatul nu a făcut dovada că emiterea actului administrativ de eliberare din funcţia publică de inspector şef adjunct sănătate şi securitate în muncă, în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, i-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, integritatea fizică şi psihică, onoarea, prestigiul profesional şi alte valori asimilate, întrucât O.U.G. nr. 37/2009 a fost aplicată pentru toţi funcţionarii publici cu funcţii de conducere care îşi desfăşurau activitatea în servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, astfel că această situaţie a fost de notorietate şi mult mediatizată.
În concluzie, având în vedere considerentele sus exprimate, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate urmând a fi admise cu consecinţa modificării, în parte, a sentinţei atacate în sensul eliminării cuantumului despăgubirilor datorate, urmând ca acesta să fie stabilit în faza de executare precum şi a eliminării dispoziţiei de obligare a Guvernului României la plata daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 396 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte sentinţa recurată în sensul că obligă M.M.F.P.S. să plătească reclamantului M.D. diferenţele de drepturi salariale cuvenite pentru perioada 25 mai 2009 – 3 august 2011, actualizate şi indexate cu indicele de inflaţie.
Respinge capătul de cerere privind obligarea Guvernului României la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2629/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2789/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
