ICCJ. Decizia nr. 238/2012. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 238/2012
Dosar nr. 8232/1/2011
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs, atacată cu cererea de revizuire
Prin Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 364 din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj – secţia conflicte de muncă.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că intimatul-reclamant R.R. a solicitat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, obligarea autorităţilor publice recurente la plata, ca despăgubiri, a unor drepturi salariale prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 151/2008, modificată şi completată prin Legea de aprobare nr. 221/2008, pretins neacordate ca urmare a adoptării unor ordonanţe de urgenţă ale căror dispoziţii incidente au fost declarate ca fiind neconstituţionale, prin Decizia nr. 842/2009, în cazul O.U.G. nr. 151/2008 şi, respectiv, prin Decizia nr. 989/2009, în cazul O.U.G. nr. 1/ 2009.
Cenzurarea pe cale judecătorească a modalităţii în care au fost stabilite drepturile de natură salarială nu este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, competenţă care este atrasă în astfel de cauze, numai ca urmare a unor dispoziţii speciale.
O astfel de reglementare o reprezintă dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care se referă la cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care, însă, nu sunt incidente în cauza de faţă, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcţii publice.
Deci, cu alte cuvinte, în lipsa unor dispoziţii precum cele ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect drepturi salariale/despăgubiri privind pretinse drepturi salariale dintr-un raport de muncă, precum cel pe care intimatul-reclamant îl are cu universitatea angajatoare, sunt de competenţa instanţelor/ secţiilor specialitate în litigii de dreptul muncii.
Chiar dacă, în cauză, intimatul-reclamant a invocat ca temei şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar a avut în vedere obiectul cauzei, în raport de care a apreciat competenţa materială a secţiei conflicte de muncă a Tribunalului Cluj şi totodată, incidenţa motivului de casare prevăzut de 304 pct. (3) C. proc. civ.
2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire R.R. invocând motivele prevăzute la art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În motivarea cererii sale, revizuentul susţine că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, extra petita, în speţă, a invocat, din oficiu, după închiderea dezbaterilor, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., raportat la o pretinsă necompetenţă a instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată, aspect care nu a fost pus în discuţia părţilor şi nici invocat în memoriul de recurs.
Revizuentul susţine că decizia este supusă revizuirii şi pentru că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului european, fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Astfel, consideră că a fost privat de dreptul la un proces echitabil prin încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor şi a dreptului la o jurisprudenţă unitară, raportat la hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauze similare de instanţa supremă, în speţă, deciziile nr. 3880/2011 şi nr. 4174/2011.
Solicită anularea Deciziei nr. 3792 din 28 iunie 2011 şi în rejudecare, respingerea recursurilor formulate.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
1. Argumente de drept reţinute în soluţionarea cererii
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C. proc. civ. poate avea ca obiect numai hotărârile definitive precum şi hotărârile date de instanţele de recurs, atunci când evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanţa de recurs presupune ca în cadrul soluţionării căii de atac, instanţa de control judiciar să facă o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond, fie prin aplicarea unor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Nu îndeplinesc această condiţie a evocării fondului deciziile de casare intermediare, prin care s-a admis recursul şi s-a casat soluţia atacată cu trimitere, fie spre rejudecare la aceeaşi instanţă, fie spre competentă soluţionare.
Or, în cauza de faţă, prin Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile declarate de Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost casată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj - secţia conflicte de muncă.
Prin urmare, nu se poate reţine faptul că este îndeplinită condiţia de admisibilitate a evocării fondului.
Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile expuse la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ.
Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.
În fine, deşi examinarea punctuală a motivelor enunţate, prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu mai este necesară, în raport de soluţia preconizată, totuşi, Înalta Curte remarcă împrejurarea că niciunul dintre acestea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate specifice.
Mai mult, prin Legea nr. 299 din 21 decembrie 2011 publicată în M. Of. Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, au fost abrogate, cererea de revizuire nemaiputând fi examinată prin prisma acestui motiv.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se va respinge cererea de faţă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de R.R. împotriva Deciziei nr. 3792 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 246/2012. Contencios → |
|---|
