ICCJ. Decizia nr. 229/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 229/2012
Dosar nr. 804/64/2010
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 206 din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Braşov - secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.A. SRL Ghimbav, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a dispus anularea Deciziei nr. 1525 din 21 septembrie 2010 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă şi înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov din 31 august 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 23 iulie 2010 a fost emis procesul verbal nr. 7572 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, cu ocazia reluării inspecţiei fiscale parţiale la societatea reclamantă SC A.A. SRL privind soluţionarea decontului de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii decembrie 2009 înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Braşov din 25 ianuarie 2010 prin care agentul economic a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA în valoare de 1.766.950 lei. Perioada supusă controlului a fost 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2009. S-a constatat că TVA de rambursat solicitată de agentul economic este în sumă de 1.766.950 lei, că TVA fără drept de deducere la rambursare este în sumă de 1.805.274 lei şi că TVA de plată agent economic este în sumă de 38.324 lei, majorări de întârziere în sumă de 283.766 lei şi penalităţi şi dobânzi în sumă de 19.889 lei, aceste accesorii fiind calculate la suma de 1.805.274 lei, astfel cum rezultă din procesul-verbal.
Prin acelaşi act, organul de control fiscal a constatat că documentele prezentate generează suspiciuni majore privind realitatea acestor operaţiuni, înregistrarea lor în evidenţa contabilă putând avea drept scop disimularea realităţii prin crearea unui circuit fictiv între societăţile comerciale implicate, cu consecinţe asupra bazelor de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, având drept scop final rambursarea taxei pe valoarea adăugată.
În aceeaşi zi a fost emis de aceiaşi inspectori Raportul de inspecţie fiscală care conţine aceleaşi aspecte menţionate mai sus şi Decizia de impunere din 23 iulie 2010 prin care au fost stabilite aceleaşi obligaţii de plată.
La data de 27 iulie 2010, pârâta a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, comunicând câte un exemplar al procesului-verbal din 23 iulie 2010 şi al Deciziei de impunere din 23 iulie 2010 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov Activitatea de Inspecţie Fiscală.
În sesizare a arătat că în perioada supusă inspecţiei fiscale s-a constatat că în lunile noiembrie şi decembrie 2009 s-au identificat în evidenţele societăţii operaţiuni, altele decât cele identificate în mod obişnuit în activitatea SC A.A. SRL Braşov, respectiv facturi fiscale în care se consemnează tranzacţii cu bonuri valorice carburanţi auto, produse energetice şi bitum rutier la valoarea totală de 11.303.914 lei, solicitându-se rambursarea TVA de 1.766.950 lei, cerere care însă a fost respinsă întrucât din perspectiva legislaţiei fiscale, s-a apreciat că faptele şi operaţiunile prezentate nu sunt probate şi justificate, fiind încălcate prevederile art. 134 alin. (1), (2), (3), art. 1342 alin. (1), art. 145 alin. (1), (2) lit. a) C. fisc.
Astfel, s-a apreciat că înregistrarea lor în evidenţa financiar contabilă poate avea drept scop disimularea realităţii prin crearea unui circuit fictiv între societăţile comerciale implicate, cu consecinţe asupra bazelor de impozitare a TVA, având scop final solicitarea rambursării TVA. Ca urmare, s-a solicitat să se analizeze dacă aspectele prezentate în procesul-verbal întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni în condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 241/2005.
La sesizarea reclamantei, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a emis către aceasta, la data de 03 august 2010, o adresă prin care i-a comunicat faptul că s-au constatat erori de calcul privind calculul accesoriilor pentru TVA aferentă lunilor noiembrie şi decembrie 2009. S-a stabilit astfel că majorările de întârziere sunt în sumă de 6.578 lei, iar dobânzile şi penalităţile de întârziere sunt în sumă de 31 lei, fiind corectate la aceeaşi dată procesul-verbal şi raportul de inspecţie fiscală. Totodată, s-a mai constatat că s-au stabilit în mod eronat în decizia de impunere, accesorii aferente TVA în sumă de 303.655 lei, în loc de 6.609 lei şi s-a procedat la corectarea acestui act şi la recomunicarea către reclamant.
Prin Decizia nr. 1525 din 21 septembrie 2010, pârâta a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal, ca fiind fără obiect şi a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru TVA respinsă la rambursare în sumă de 1.766.950 lei, TVA suplimentar de plată în valoare de 38.324 lei, majorări de întârziere aferente în valoare de 6.578 şi dobânzi şi penalităţi aferente în sumă de 31 lei stabilite prin Decizia de impunere din 23 iulie 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală din 23 iulie 2010 corectate la data de 03 august 2010, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.
S-a reţinut astfel că, în privinţa contestării procesului-verbal sunt aplicabile dispoziţiile art. 85 pct. 1, 110 pct. 3, 88 din O.G. nr. 92/2003 şi ale pct. 107 alin. (1) din H.G. nr. 1050/2004, arătându-se că prin aceste norme legale s-a prevăzut în mod expres o anumită categorie de acte administrative fiscale prin care se stabilesc obligaţii bugetare suplimentare, respectiv decizia de impunere, care constituie titlu de creanţă şi prin care se pot stabili obligaţii de plată în sarcina contribuabilului. Stabilindu-se că procesul-verbal reprezintă un act premergător, neavând natura juridică a unui act administrativ fiscal, contestaţia a fost respinsă ca fără obiect.
În privinţa contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală, urmare a verificărilor efectuate, în lunile noiembrie şi decembrie 2009, au identificat în evidenţele societăţii operaţiuni, altele decât cele identificate în mod obişnuit în activitatea SC A.A. SRL Braşov, respectiv facturi fiscale în care se consemnează tranzacţii cu bonuri valorice carburanţi auto, produse energetice şi bitum rutier în valoare totală de 11.303.914 lei. S-a mai menţionat prin aceeaşi decizie că, în urma constatărilor efectuare şi datelor furnizate, a informaţiilor primite urmare a verificărilor încrucişate, organele de inspecţie fiscală au concluzionat că din perspectiva aplicării legislaţiei fiscale, faptele şi operaţiunile consemnate în documentele de achiziţie bonuri valorice carburanţi auto, produse energetice şi bitum rutier, nu sunt probate pentru a justifica realitatea şi legalitatea acestora, nerespectându-se cerinţele prevederilor art. 134 alin. (1), (2) şi (3), art. 1341, art. 1342, art. 11, art. 145 alin. (91) şi (2) C. fisc.
Totodată, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 214 C. proc. fisc. motivat de faptul că decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală corectate, cu anexele aferente, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin adresa din 27 iulie 2010, iar prin adresa din 20 august 2010, D.G.F.P. Braşov s-a constituit parte civilă în cauza penală. S-a apreciat că aspecte fac obiectul cercetărilor penale, astfel că, organele fiscale nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, în cauză ridicându-se problema legalităţii şi realităţii tranzacţiilor desfăşurate.
În opinia organul de soluţionare a contestaţiei, prioritatea de soluţionare o au organele penale care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al constatărilor efectuate ce atrag plata către bugetul de stat a obligaţiilor stabilite prin decizia de impunere, invocându-se şi dispoziţiile art. 22 C. proc. pen.
Pentru soluţia dată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov cu privire la contestaţia îndreptată împotriva procesului-verbal din 23 iulie 2010, reclamanta a declarat că a înţeles să renunţe la jurisdicţia administrativă, solicitând soluţionarea cauzei în condiţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Instanţa de fond a apreciat că declaraţia reclamantei de renunţare la jurisdicţia administrativă este lipsită de efecte, întrucât în cauză nu este vorba de o jurisdicţie administrativă dintre cele prevăzute de art. 21 alin. (4) din Constituţie şi cărora li se aplică dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a reţinut nelegalitatea soluţiei de respingere ca fiind fără obiect a contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal din 23 iulie 2010, apreciind că obiect al contestaţiei poate fi şi un astfel de act administrativ, chiar dacă este un act premergător întocmirii raportului de inspecţie fiscală, întrucât produce efecte prin măsurile dispuse.
Pe de altă parte, analizându-se legalitatea şi temeinicia măsurii suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 108 şi art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. proc. fisc., în raport de care a constatat că motivarea deciziei de suspendare (impusă de textul de lege mai sus menţionat) lipseşte în prezenta cauză, simpla menţiune a priorităţii de soluţionare a cauzei de organele penale nefiind suficientă.
În plus, prin acest mod de justificare a suspendării procedurii de soluţionare a unei contestaţii, se poate încălca prezumţia de nevinovăţie a persoanelor cercetate, doar instanţa fiind în măsură să dispună în acest sens.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 22 C. proc. pen. nu instituie obligativitatea cercetării unei fapte întâi sub aspect penal, ci reglementează o prioritate în cazul în care instanţa penală s-a pronunţat deja.
A mai reţinut instanţa de fond că, suspendarea procedurii nu intervine sine die, aşa cum opinează organul de soluţionare a contestaţiei, întrucât acest aspect este contrazis de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, care prevede această suspendare ca pe o posibilitate şi impune atât motivarea dispoziţiei cât şi existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
În speţă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov nu a făcut vorbire nici în procesul-verbal, nici în raportul de inspecţie fiscală şi nici în motivarea deciziei de suspendare, despre astfel de indicii.
În concluzie, instanţa de fond a statuat că în lipsa unei motivări a deciziei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se putea dispune această măsură. În acest context, s-a apreciat că se impune ca pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală a formulat recurs D.G.F.P. Braşov, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- Este greşită hotărârea instanţei de fond referitoare la soluţia organului de soluţionare a contestaţiei de respingere a acesteia ca fiind fără obiect în ceea ce priveşte procesul-verbal din 23 iulie 2010, corectat la 3 august 2010.
Se susţine că în raport de prevederile art. 88 C. proc. fisc., acest act nu are natura juridică a unui act administrativ-fiscal, astfel că nu poate face obiectul unei contestaţii formulată potrivit art. 206 din acelaşi act normativ.
- În mod eronat instanţa de fond a anulat Decizia nr. 1525/2010 cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei în procedura administrativă, conform art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, întrucât organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul contestaţiei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 C. proc. pen.
Se mai arată că prin adresa din 20 august 2010, D.G.F.P. Braşov s-a constituit parte civilă în cauza penală în temeiul prevederilor art. 15 şi următoarele C. proc. pen.
În sensul motivelor de recurs, recurenta a depus şi note scrise.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentinţa recurată este legală şi temeinică, iar scopul recursului este de a tergiversa soluţionarea cererii sale de rambursare TVA.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat.
Prima critică este nefondată, însă, pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse în cauză, rezultă că reclamanta SC A.A. SRL a formulat contestaţie administrativă împotriva raportului de inspecţie fiscală din 23 iulie 2010, a procesului-verbal din 23 iulie 2010, a Deciziei de impunere din 23 iulie 2010, corectate la 3 august 2010, emise de D.G.F.P. Braşov (filele 410 şi urm. vol.II, dosar fond). Contestaţia a fost soluţionată prin Decizia nr. 1525 din 21 septembrie 2010 (filele 302 şi urm. vol.I dosar fond) a cărei anulare a fost solicitată în cauza de faţă.
Este adevărat că dispoziţiile art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare prevăd că „Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii”.
Titlul de creanţă este definit în art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare ca fiind „Actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii”.
Conform art. 107.1. lit. a) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, decizia de impunere intră în categoria titlurilor de creanţă.
Este adevărat că potrivit art. 88 din O.G. nr. 92/2003 procesul verbal de control nu se încadrează în categoria actelor administrativ-fiscale asimilate deciziilor de impunere.
Necontestat este că Decizia de impunere nr. 941/2010 a fost emisă urmare a procedurii de soluţionare a decontului de TVA cu opţiune de rambursare. Cererea adresată de reclamantă a determinat declanşarea unui control al organelor de inspecţie fiscală din cadrul pârâtei, conform art. 96 şi urm. din O.G. nr. 92/2003.
Urmare acestui control au fost întocmite Procesul-verbal din 23 iulie 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală din 23 iulie 2010, corectate la data de 3 august 2010, referitoare la TVA de plată, majorări şi dobânzi de întârziere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 109 C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare şi art. 106.1. – 106.4. din Normele metodologice menţionate.
Prin urmare, Decizia de impunere a fost emisă în baza raportului de inspecţie fiscală şi a procesului-verbal, menţionate anterior, astfel că analiza legalităţii şi temeiniciei acesteia implică şi actele în baza căreia a fost emisă.
Chiar dacă reclamanta a menţionat în contestaţia administrativă formulată, pe lângă Decizia de impunere, atât raportul de inspecţie cât şi procesul-verbal din 23 iulie 2010, corectate la 3 august 2010, care au stat la baza emiterii acesteia, este evident că obiectul contestaţiei este Decizia de impunere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta-pârâtă trebuia să ceară lămuriri contestatoarei referitoare la obiectul contestaţiei şi să stabilească în mod corect obiectul acesteia, în raportul de dispoziţiile legale menţionate.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de recurs reţine că autoritatea pârâtă în mod greşit a analizat partajat contestaţia formulată de reclamantă cu referire doar la procesul-verbal şi a respins-o ca fiind fără obiect.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond referitoare la anularea Deciziei nr. 1525/2010, inclusiv în ceea ce priveşte această dispoziţie, este corectă, criticile recurentei fiind nefondate.
Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată.
După cum se constată, temei al suspendării contestaţiei administrative îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., potrivit cărora: „(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.
Temeiul legal al suspendării contestaţiei, reţinut atât în cuprinsul Deciziei nr. 1525/2010, reiterat şi în cuprinsul cererii de recurs, nu este susţinut de nicio dovadă în acest sens, respectiv că există „un drept care face obiectul unei alte judecăţi” într-o cauză penală aflată pe rolul unei instanţe penale.
În cauză, urmare a sesizării organelor penale de către organele fiscale, se efectuează doar cercetări de către I.P.J. Braşov faţă de reclamantă, astfel cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov (fila 11, dosar recurs).
Prin urmare, autoritatea pârâtă nu a motivat şi dovedit soluţia sa privind suspendarea soluţionării contestaţiei, conform art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, astfel că hotărârea instanţei, de anulare a Deciziei nr. 1525/2010, este corectă.
Faţă de toate considerentele expuse, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 206 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 220/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 232/2012. Contencios → |
|---|
