ICCJ. Decizia nr. 2386/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2386/2012
Dosar nr. 3217/54/2010
Şedinţa publică de la 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 456 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.C. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe cale de consecinţă a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală să emită reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, compus din teren în suprafaţă de 566 mp şi construcţie (demolată) în suprafaţă de 54,45 mp, notificat sub nr. 1939/N/2011; a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta Comisia Centrală cu privire la dispoziţia 18129 din 27 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova; totodată, a fost respinsă atât cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova cât şi acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 18129 din 27 decembrie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1739/N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în Craiova (conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului), dosarul reclamantului fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 19086/CC la data de 28 iunie 2006.
Astfel, instanţa de fond, constatând că între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, ceea ce atrage aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, Curtea de apel a mai considerat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autorităţile pârâte aduc o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de aceste considerente instanţa de fond a înlăturat apărarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acţiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamantă şi până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi a apreciat că adresa nr. 19086/CC din 13 decembrie 2010 nu este de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
Potrivit acestei adrese Comisia retrimite Primăriei Municipiului Craiova întreaga documentaţie ce a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamant ceea ce practic echivalează, în opinia instanţei de fond, cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire în condiţiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 şi Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Mai reţine instanţa de fond că în speţă, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Mun. Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 19086/CC) la data de 28 iunie 2006 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea, curtea de apel a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 18129/2005 emisă de primarul Mun. Craiova în raport de faptul că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, competenţa materială a secţiei civile tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare de soluţionare a cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, reglementându-se astfel o procedură judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanţa civilă, precum şi de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care exceptează controlului instanţei de contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru desfiinţarea sau modificarea lor.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al Dispoziţiei de despăgubiri, Curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, pe motiv că, Comisia nu justifică niciun temei de drept conform căruia în situaţia în care ar cădea în pretenţii să poată fi trasă la răspundere Primăria.
Totodată, în cauză a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, faţă de împrejurarea că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 456 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, susţine recurenta că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a dispus obligarea la emiterea deciziei, cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 19086/CC dar şi de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entităţi, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluţionare a cererilor şi respectarea Deciziei Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, ce are ca raţiune asigurarea unei proceduri unice şi corecte pentru toate persoanele aflate în situaţii similare.
Se mai arată că în privinţa reclamantului au fost parcurse etapele procedurii administrative, dosarul fiind analizat în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură a imobilului, prilej cu care s-a constatat că din dosarul înregistrat sub nr. 19086/CC lipsesc înscrisuri care să ateste deţinerea în proprietate la momentul preluării abuzive a întregii suprafeţe de 576 mp teren, având în vedere că potrivit testamentului autentificat sub nr. 3871 din 08 aprilie 1970 suprafaţa terenului este de 566 mp, aşa încât prin adresa nr. 19086/CC din 13 decembrie 2010 dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova spre completare.
Printr-o altă critică formulată se susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care a fost respinsă sesizarea tribunalului cu privire la soluţionarea excepţiei nulităţii Dispoziţiei nr. 18129/2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, compus din teren în suprafaţă de 566 mp şi construcţie demolată, deşi reclamantul, prin notificarea nr. 1739/2001 a solicitat beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru terenul situat la adresa menţionată.
Printr-o ultimă critică formulată se susţine că acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată faţă de obiectul cauzei, având în vedere că este vorba de o obligaţie de a face şi nu de o "obligaţie bănească".
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 şi văzând dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prima instanţă nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, faţă de împrejurarea că recurenta-pârâtă susţine că intimatul-reclamant prin notificarea nr. 1739/N/2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii doar pentru imobilul în natură teren în suprafaţă de 566 mp situat în Mun. Craiova, iar intimatul-reclamant susţine că notificarea formulată privea atât terenul cât şi construcţia demolată, ambele imobile situate la adresa indicată, principiul rolului activ al judecătorului obliga instanţa ca mai înainte de a proceda la cercetarea temeiniciei acţiunii să stabilească cu claritate dacă notificarea formulată de intimatul-reclamant se referea doar la imobilul în natură teren aşa cum susţine recurenta-pârâtă sau la teren şi construcţie demolată aşa cum susţine intimatul-reclamant cu atât mai mult cu cât din conţinutul Deciziei nr. 18129 din 27 decembrie 2005 nu rezultă natura imobilului (teren sau/şi construcţie) în raport de care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Instanţa de fond, însă şi-a însuşit, integral susţinerile intimatului-reclamant, şi a examinat cauza în mod superficial, doar prin raportare la durata de soluţionare a cererii şi la atingerea adusă dreptului de proprietate dedus judecăţii, fără a mai proceda însă la o analiză a motivelor expuse de intimata-pârâtă în cuprinsul întâmpinării, în raport de care respectiva cerere nu a fost soluţionată până la momentul sesizării instanţei la data de 26 noiembrie 2010, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condiţiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părţile litigante.
În aceste condiţii, este evident că instanţa de fond, neclarificând aspectele referitoare la întinderea dreptului reclamantului, în raport de conţinutul Dispoziţiei nr. 18129 din 27 decembrie 2005, face practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanţa de recurs.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice şi cu respectarea tuturor principiilor de drept, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se relua judecata.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va aprecia asupra temeiniciei cererii formulate de reclamant şi în raport de complexitatea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură, dar şi de atitudinea recurentei-pârâte care a justificat nesoluţionarea cererii intimatului-reclamant prin prisma neclarităţilor referitoare la natura şi întinderea imobilul în raport de care se impune acordarea de despăgubiri în baza Dispoziţiei nr. 18129/2005 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării reclamantului nr. 1739/N/2001 situat în Craiova.
Totodată, se impune ca instanţa de fond să solicite părţilor depunerea la dosarul cauzei a notificării nr. 1739/N/2001 precum şi a procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului, la care se face referire în cuprinsul Dispoziţiei nr. 18129/2005, şi să analizeze punctual atât din perspectiva susţinerilor intimatului-reclamant cât şi a apărărilor recurentei-pârâte, toate aspectele de fond necesare lămuririi aspectelor referitoare la imobilul ce face obiectul dosarului nr. 19086/CC/pentru a face astfel, o apreciere corectă a atitudinii recurentei-pârâte în raport de termenul de soluţionare a respectivului dosar.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 456 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3787/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4757/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
