ICCJ. Decizia nr. 2375/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2375/2012
Dosar nr. 632/1/2012
Şedinţa publică de la 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
La data de 26 ianuarie 2012, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 632/1/2012, acţiunea prin care recurentul N.G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parţială a Hotărârii nr. 981 din 14 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care i s-a respins solicitarea de invalidare parţială, cât priveşte funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, desfăşurat în perioada 23 septembrie - 14 decembrie 2011.
În fapt, recurentul arată că a participat la concursul/examenul pentru numirea în funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, care s-a desfăşurat în perioada 23 septembrie - 14 decembrie 2011, însă contestă rezultatele concursului prin raportare la starea de incompatibilitate în care s-a aflat unul dintre membrii comisiei de examinare a procurorilor la proba de susţinere a proiectului, semnalată intimatului prin cererea ce a făcut obiectul lucrării nr. 479 din 08 decembrie 2011.
Mai susţine recurentul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că statutul legal al judecătorilor şi procurorilor este identic în condiţiile în care în Legea nr. 303/2004 se punctează diferenţele statutare dintre cele două categorii de magistraţi iar în interpretarea Regulamentului pentru desfăşurarea concursului aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a făcut o confuzie gravă între judecătorul/procurorul de la instanţa/parchetul ierarhic superior şi procurorul ierarhic superior. Astfel, susţine recurentul că judecătorul care poate face parte din comisia de examinare nu este niciodată ierarhic superior unui alt judecător, ci numai de la instanţa ierarhic superioară. În schimb, aşa cum este şi cazul în speţă, atunci când procurorul de la parchetul ierarhic superior este şi procuror ierarhic superior candidatului examinat, în mod practic acesta îşi poate impune voinţa în această ultimă calitate, dar din considerente pe care le face în calitate de procuror ierarhic superior.
Pentru aceste considerente susţine recurentul că nu poate exista echivalenţă între prevederile art. 10 şi respectiv art. 29 din Regulament, decât în situaţia în care membrul comisiei de examinare a procurorilor ar fi faţă de candidatul examinat numai procuror de la parchetul ierarhic superior, nu şi procuror ierarhic superior, aşa cum acesta este definit prin Legea nr. 304/2005 privind organizarea judiciară.
În drept recurentul a invocat dispoziţiile art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
2. Întâmpinarea formulată în cauză
În termen legal intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a recursului, arătând, în esenţă, că nu există motive de nelegalitate a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 281 din 14 decembrie 2011, în sensul invocat de recurent.
Astfel, susţine intimatul că art. 29 alin. (3), cu referire la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Regulament, reglementează în mod expres, situaţiile de incompatibilitate ale membrilor comisiei de examinare, stabilind că există incompatibilitate în situaţia în care candidaţii provin de la parchetele la care funcţionează membrii comisiei.
Faţă de respectivele dispoziţii legale, consideră intimatul că domnul M.L.T. nu se afla într-o situaţie de incompatibilitate întrucât niciunul dintre candidaţii înscrişi la concurs nu funcţionează la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind evident că nu există identitate între Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa şi parchetul unde funcţionează membrul comisiei de examinare, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În drept intimatul şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
3. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Hotărârea nr. 981 din 14 decembrie 2011 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitările din cuprinsul memoriului formulat de recurent şi a dispus validarea rezultatelor concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, organizat în perioada 23 septembrie - 14 decembrie 2011.
În considerentele hotărârii contestate se reţine că, cu privire la modalitatea propriu-zisă de organizare şi desfăşurare a concursului - examenului, domnul procuror N.G., candidat pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a formulat memoriul nr. 479/2011 prin care a solicitat invalidarea concursului pentru numirea în respectiva funcţie de conducere, invocând relaţiile tensionate pe care le are cu domnul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, M.L.T., unul dintre membrii comisiei de examinare, precum şi starea de incompatibilitate a acestuia potrivit art. 29 alin. (3) din Regulament.
În raport de dispoziţiile art. 29 alin. (3) cu referire la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Regulament, s-a apreciat că domnul M.L.T. nu se află într-o situaţie de incompatibilitate întrucât niciunul dintre candidaţii înscrişi la concurs nu funcţionează la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile Regulamentului de concurs, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul rând, Înalta Curte subliniază faptul că efectuând controlul de legalitate al hotărârii contestate va verifica doar respectarea cadrului legal stabilit prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320 din 27 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul desemnării unuia dintre membrii comisiei de examinare a procurorilor, având a se pronunţa dacă procurorul M.L.T., membru al respectivei comisii de examinare, s-a aflat în stare de incompatibilitate în raport cu recurentul, în calitate de candidat la o funcţie de conducere.
Astfel, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că recurentul N.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a participat la concursul/examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, organizat de intimat în perioada 23 septembrie - 14 decembrie 2011, candidând pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.
În comisia de examinare constituită în condiţiile art. 29 alin. (1) din Regulamentul de concurs a fost numit de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii procurorul M.L.T., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320 din 27 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 10 alin. (1), la care face trimitere art. 20 alin. (3), prevede că nu pot fi numite în comisii persoanele care au soţul sau soţia, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaţilor. Există incompatibilitate şi în situaţia în care candidaţii provin de la instanţele la care funcţionează membrii comisiei.
Dat fiind faptul că recurentul nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţii de parchet din care provine şi membrul comisiei de examinare contestat, Înalta Curte constată că în mod corect intimatul nu a reţinut starea de incompatibilitate în sensul invocat de recurent, prin raportare la dispoziţiile 29 alin. (3) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Regulamentul de concurs.
Faptul că în comisia de examinare a fost desemnat un procuror de la parchetul ierarhic superior unităţii de parchet la care funcţionează recurentul nu atrage incidenţa art. 10 alin. (1) din Regulament, în condiţiile în care cazurile de incompatibilitate sunt expres şi limitativ prevăzute şi o eventuală extindere a acestora la situaţia invocată de recurent nu poate fi permisă.
Prin urmare Hotărârea contestată este întemeiată având în vedere că desemnarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în calitate de membru în comisia de examinare s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) şi art. 10 alin. (1) din Regulamentul de concurs.
În raport cu obiectul cererii de recurs, prin care instanţa a fost învestită, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Înalta Curte constată că exced limitelor cadrului procesual astfel delimitat criticile formulate de recurent cu privire la nelegalitatea dispoziţiilor Regulamentului de concurs, aprobat prin Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, formulată în raport cu reglementările cu forţă juridică superioară; prin urmare aceste critici nu vor fi analizate în acest cadru procesual.
În consecinţă, faţă de cele mai sus expuse, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.G. împotriva Hotărârii nr. 981 din 14 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4883/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2249/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
---|