ICCJ. Decizia nr. 2373/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2373/2012
Dosar nr. 10429/2/2011
Şedinţa publică de la 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 martie 2010, reclamantul Ş.G. a solicitat Tribunalului Ialomiţa anularea Deciziei de impunere nr. 11 din 7 ianuarie 2010 şi a Deciziei nr. 6 din 24 februarie 2010 emise în soluţionarea contestaţiei, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 10.175 RON reprezentând contribuţie de asigurări de sănătate pentru perioada 2004 - 2005.
Cauza a fost soluţionată în primă instanţă prin Sentinţa civilă nr. 241 din 26 ianuarie 2011 prin care s-a respins acţiunea.
În faza recursului promovat de reclamant, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus prin încheierea din 24 noiembrie 2011 sesizarea aceleiaşi instanţe cu soluţionarea în fond a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (1) lit. a) şi art. 16 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul C.N.A.S. nr. 221/2005, hotărând totodată, suspendarea judecării recursului.
Prin Sentinţa civilă nr. 317 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţiile a căror nelegalitate s-a invocat corespund prevederilor O.U.G. nr. 150/2002, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 107/2005, potrivit cărora pensionarii beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei numai pentru veniturile obţinute din pensii, nu şi pentru cele de altă natură, respectiv pentru veniturile provenite din profesii libere sau pentru care persoana este autorizată să desfăşoare activităţi independente.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Ş.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa de fond a procedat în mod greşit, neluând în examinare şi petitul din cererea completatoare, depusă cu ocazia dezbaterilor.
De asemenea, reclamantul a arătat că la nivelul anului 2005, nu a avut calitatea de asigurat, în lipsa unui contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Ialomiţa şi nici nu a beneficiat de pachetul de bază pentru servicii medicale.
S-a mai precizat că Ordinul nr. 221/2005 are caracter retroactiv şi adaugă la lege, astfel încât nu-i pot fi opozabile dispoziţiile actului administrativ a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de contencios administrativ, sesizată cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a unui act administrativ unilateral trebuie să se pronunţe pe fondul excepţiei puse în discuţie în faţa instanţei învestite cu fondul cauzei, căreia îi revine în exclusivitate competenţa de a cerceta legătura existentă între litigiul de fond şi actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, instanţa care s-a pronunţat în fond asupra excepţiei de nelegalitate în prezenta cauză a procedat corect, exercitând controlul de legalitate în limitele în care a fost învestită prin încheierea din 24 noiembrie 2011, neavând competenţa de a se autoînvesti conform cererii completatoare depuse de reclamant prin concluziile scrise.
Referitor la susţinerea reclamantului privind nelegalitatea dispoziţiilor Ordinului nr. 221/2005, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că acestea corespund prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 150/2002, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 107/2005, în executarea cărora a fost emis actul administrativ contestat.
De menţionat că reclamantul nu critică textul normei metodologice în raport de o anumită dispoziţie legală căreia să-i fie contrară, ci invocă principiul neretroactivităţii actului normativ. Acest aspect nu poate constitui motiv de nelegalitate a ordinului, ca act administrativ cu caracter normativ, revenind exclusiv instanţei învestite cu fondul cauzei competenţa de a realiza interpretarea prevederilor respective şi aplicarea lor în raport cu circumstanţele litigiului dedus judecăţii.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Ş.G. împotriva Sentinţei nr. 317 din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2255/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2366/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
