ICCJ. Decizia nr. 2391/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2391/2012
Dosar nr. 1372/57/2009
Şedinţa publică de la 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 noiembrie 2009, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC R.T. SRL Sibiu a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu, solicitând anularea deciziei nr. 403 din 4 noiembrie 2009, precum şi a deciziei de impunere nr. 31 din 25 martie 2009 şi parţial a raportului de inspecţie fiscală nr. 9821 din 25 martie 2009, cu privire la creanţa bugetară stabilită suplimentar, în valoare de 1.251.949 lei reprezentând TVA şi accesorii.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organul de control a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale în materia regimului de scutire de TVA, pentru echipamentele şi utilajele vândute unor unităţi de învăţământ şi cercetare în perioada noiembrie 2005, decembrie 2006 şi ianuarie 2007 – iulie 2008.
În acest sens, reclamanta a arătat că livrările de bunuri pe care le-a efectuat au fost afectate unor activităţi de interes public, scutite de plata taxei pe valoarea adăugată, respectiv în considerarea folosirii lor în activitatea de învăţământ şi cercetare.
S-a precizat de către reclamantă că prin autorizaţiile nr. 489/2005 şi nr. 225/2007, Direcţia Generală a Vămilor i-a acordat scutirea de plata drepturilor de import tocmai în raport de destinaţia bunurilor livrate către Universitatea Bucureşti şi Universitatea Transilvania Braşov.
Prin sentinţa nr. 287 din 18 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă.
De asemenea, a respins ca neîntemeiată acţiunea faţă de celelalte două autorităţi publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a efectuat achiziţii intracomunitare, constând în aparatură pentru institute de cercetare şi unităţi de învăţământ, în regim de scutire de TVA, bunuri livrate ulterior universităţilor cu care încheiase contracte, aplicând în continuare acelaşi regim cu privire la taxa pe valoarea adăugată.
Instanţa a constatat că, potrivit prevederilor din C. fisc., sunt scutite de TVA livrările de bunuri destinate activităţii de învăţământ şi cercetare efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute sau autorizate.
Prin hotărârea pronunţată s-a reţinut că, faţă de înţelesul sintagmei „entitate recunoscută sau autorizată” societatea reclamantă nu poate fi considerată ca beneficiind de scutire de plata TVA, întrucât are ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata nespecificat”, împrejurare în raport de care avea obligaţia de a calcula şi evidenţia taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile de revânzare a bunurilor importate în regim de scutire de TVA către unităţile de învăţământ şi cercetare.
Instanţa a constatat că nu are temei legal susţinerea reclamantei în sensul că activitatea desfăşurată este aferentă unei activităţi scutite de TVA, potrivit art. 9 din Legea nr. 345/2002, întrucât acest act normativ nu mai era în vigoare din 1 aprilie 2003, odată cu adoptarea C. fisc., în baza căror dispoziţii livrarea bunurilor efectuate de o societate comercială către unităţi de învăţământ nu mai beneficiază de scutire de plata taxei pe valoarea adăugată.
Referitor la prevederile art. 141 alin. (2) lit. g) C. fisc., invocate de reclamantă, instanţa de fond a reţinut că acestea privesc livrările de bunuri afectate unei activităţi scutite, dacă TVA aferentă nu a fost dedusă, ceea ce nu este cazul în speţă.
Instanţa a înlăturat şi apărarea reclamantei privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 173 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, potrivit cărora sunt scutite de taxe vamale doar achiziţiile de bunuri necesare procesului de învăţământ şi cercetare efectuate de unităţile şi instituţiile de învăţământ autorizate sau acreditate, categorii din care nu face parte societatea comercială.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC R.T. SRL Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa de fond a aplicat, în mod corect prevederile art. 141 alin. (1) lit. f) C. fisc., reţinând că ar fi scutite de la plata TVA doar operaţiunile de servicii şi livrările de bunuri efectuate de către instituţiile de învăţământ şi cercetare sau de alte entităţi autorizate, respectiv doar ieşirile din patrimoniu şi nu şi cele de achiziţii de bunuri şi servicii strâns legate de activitatea de învăţământ şi cercetare.
În opinia reclamantei, legea nu limitează dreptul la scutire numai la prestările de servicii şi livrările de bunuri efectuate de instituţiile autorizate potrivit Legii nr. 84/1995, scutirea reglementată de C. fisc. privind toate prestările de bunuri şi servicii afectate activităţii didactice şi de cercetare.
Reclamanta a invocat şi prevederile art. 173 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora sunt scutite de TVA şi de taxe vamale achiziţiile de bunuri pentru procesul didactic, precum şi dispoziţiile art. 52 din O.G. nr. 59/2003 prin care au fost scutite de la plata drepturilor de import bunurile importate în scopuri necomerciale destinate activităţii de învăţământ şi cercetare ştiinţifică.
S-a învederat de către reclamantă şi faptul că Direcţia Generală a Vămilor a tratat importurile efectuate ca operaţiuni necomerciale, emiţând autorizaţii de scutire de la plata taxelor vamale şi TVA, precum şi împrejurarea că, prin toate contractele de comision încheiate, instituţiile de învăţământ au impus livrarea bunurilor importate la preţuri fără TVA.
Reclamanta a mai arătat şi faptul că, dacă scutirea de la plata TVA ar fi operat numai în favoarea entităţilor autorizate să desfăşoare activităţi de învăţământ şi cercetare, societatea ar fi fost obligată să factureze şi să colecteze taxa pe valoarea adăugată, fără să fi putut beneficia de dreptul de deducere a taxei, potrivit art. 173 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea, va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi al anulării actelor administrative contestate referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
Astfel, din actele dosarului, inclusiv din constatările expertizei efectuate asupra evidenţei contabile a reclamantei, rezultă că aceasta a realizat în perioada 2005 - 2008 un număr de 8 importuri de echipamente şi aparatură de laborator, toţi beneficiarii fiind unităţi de învăţământ şi institute de cercetare-dezvoltare, în contractele de comision şi de furnizare încheiate cu acestea fiind convenit că preţul de livrare nu cuprinde TVA.
Reclamanta nu a înregistrat în evidenţa contabilă TVA deductibil, operaţiunile de import fiind scutite de plata drepturilor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată, societatea deţinând autorizaţii emise de Direcţia Regională Vamală Braşov de acordare a acestui regim vamal favorabil.
Aşadar, reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata TVA la achiziţia bunurilor, pe care apoi, le-a livrat unităţilor de învăţământ şi cercetare, întocmind facturi fără taxa pe valoarea adăugată.
Curtea, reţine, contrar susţinerilor organelor fiscale însuşite de instanţa de fond, că nu numai importurile, ci şi livrările de bunuri efectuate de reclamantă către unităţi de învăţământ şi cercetare sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, neputându-se susţine cu argumente valabile că scutirea de TVA s-ar acorda doar pentru astfel de operaţiuni desfăşurate efectiv de instituţiile respective, or doar de cele ce funcţionează în domenii strâns legate de procesul didactic sau de cercetare, respectiv activitatea căminelor, cantinelor, formarea profesională a adulţilor.
Potrivit art. 141 alin. (1) lit. f) din C. fisc., sunt scutite de TVA activitatea de învăţământ, cea de formare profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate, iar, în conformitate cu art. 141 alin. (2) lit. g) din acelaşi cod sunt scutite de plata TVA şi livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă.
Până la 1 ianuarie 2006 au fost în vigoare şi prevederile art. 173 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora erau scutite de taxe vamale achiziţiile de aparatură şi alte dotări necesare procesului de învăţământ şi cercetare efectuate de instituţiile de învăţământ autorizate sau acreditate.
În raport de aceste dispoziţii legale, Curtea, constată că unităţile de învăţământ şi institutele de cercetare ştiinţifică beneficiază de scutire de plata taxelor vamale nu numai pentru propriile operaţii de livrare, ci şi pentru achiziţiile de bunuri destinate procesului didactic ori celui al cercetării-dezvoltării, astfel încât reclamanta a aplicat corect prevederile legale privind scutirea pentru operaţiunile în discuţie, deoarece bunurile importate au fost afectate unor activităţi scutite, iar taxa pe valoarea adăugată nu a fost dedusă.
De asemenea, prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 52 din O.G. nr. 59/2003, potrivit cărora beneficiază de scutire de la plata drepturilor de import instrumentele şi aparatura ştiinţifică importate în scopuri necomerciale, destinate instituţiilor de cercetare ştiinţifică şi unităţilor de învăţământ.
Or, caracterul necomercial al importurilor de bunuri destinate învăţământului sau cercetării a fost recunoscut ca atare de organele vamale care, prin autorizaţiile emise au aplicat regimul vamal favorabil de scutire de la plata taxelor vamale şi TVA.
În consecinţă, Curtea, constată că obligaţiile bugetare stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de TVA nu sunt justificate, societatea nedatorând această taxă.
Ca atare, societatea reclamantă nu datorează nici accesoriile stabilite prin raportul de inspecţie fiscală la capitolul III, pct. 2 „Constatări fiscale – TVA”.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi al anulării deciziei de impunere şi a celei emise în soluţionarea contestaţiei, precum şi parţial a raportului de inspecţie fiscală.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu.
În baza art. 274 C. proc. civ., Curtea, va dispune obligarea pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL Sibiu împotriva sentinţei nr. 287/F/CA din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC R.T. SRL Sibiu.
Dispune anularea Deciziei de impunere nr. 31 din 25 martie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu, anularea în parte a raportului de Inspecţie Fiscală nr. 9821 din 25 martie 2009 emis de aceeaşi instituţie, respectiv Capitolul III, pct. 2 „Constatări fiscale – taxa pe valoarea adăugată” precum şi Decizia nr. 403 din 4 noiembrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Obligă intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu la 12.400 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R.T. SRL Sibiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2388/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2458/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
